m a r i a n 6 2 m i h a i

Eu nu, mulţumesc! de Rodica Ardelean

2012-01-18T11:47:00.000-11:00

Iată aici un punct de vedere asemănător cu al meu în ceea ce priveşte protestele actuale din România (dacă i-o pasă cuiva, bineînţeles )

'' Eu nu sunt reprezentată de cei care sunt acum în stradă.

Nici de cei violenti, nici de cei paşnici, nici de revoltaţii de profesie, nici de pensionarii obosiţi, nici de curajoşii indignaţi nevoie-mare. Să nu îndrăznească cineva să afirme că ceea ce se întâmplă acum pe străzi este imaginea întregii Românii.

Analişti foarte deştepti vorbeau ieri pe toate canalele de televiziune în numele meu. Eu nu am delegat pe nimeni să-mi strige nemulţumirea în piaţă, deşi îmi pasă şi mie dureros de mult de această ţară.

Eu nu am experienţa acestui mod de acţiune, eu nu am cultura violenţei, eu nu am timpul si energia necesare pentru a protesta în stradă. Eu încerc zi de zi, 8 sau 10 ore să imi fac cât mai bine munca pentru care sunt profesional pregatită, eu imi educ copii in virtutea valorilor în care cred, ca şi cum am trăi într-o lume a meritocraţiei, ca şi cum educaţia încă mai contează, eu încerc să ofer şi să cer corectitudine prin fiecare gest social.

Încerc sa-mi iau bilet de câte ori urc în tramvai, să nu arunc mizeria pe jos, să nu dau şpagă, să separ gunoiul menajer în pungi, să iau bonul fiscal de la spălătoria din colţ, să fiu ambasadorul îndârjit al ţării mele de câte ori am prilejul să fiu în străinatate sau să invit în casa mea străini. E puţin? Poate. “Mai înainte de a te intreba ce poate face tara pentru tine, intreba-te ce faci tu pentru tara ” spunea J.

F Kennedy. Ce-ar fi să ne uităm fiecare în ograda proprie, măcar un pic, poate vom întelege de ce nimic nu mai funcţionează cum trebuie. Si să începem cu munca. Dacă eu respect statul plătindu-mi toate impozitele la timp aş avea pretentia, modesta, să fiu la rând-mi respectată. E mult?

Eu nu sunt mai puţin dezamagită politic decât marea mulţime onestă a nemulţumiţilor zilei, însa eu nu cred ca aceasta e soluţia.

Eu nu cred că doborând şi desfiinţând în acest mod instituţii sau oameni, ceea ce am pune în loc, pe un asemenea teren mistuit de violenţă, va creşte sănătos.

Eu nu cred ca venind direct din stradă, poţi fi expert în toate. Dacă zi de zi, de ani încoace auzi vorbindu-se de inflaţie, de buget şi de asigurări sociale, dacă trăieşti pe propria-ţi piele toate privaţiunile şi frustrările decurgând din acestea, asta nu înseamnă că le şi înţelegi, asta nu te transformă automat într-un expert financiar, într-un fin sociolog, într-un analist macro-economic şi mai ales nu înseamnă că ai soluţiile.

Respectul pentru adevaraţii profesionişti şi aprecierea lucrului bine făcut de fiecare la locul săi, îmi pare că sunt estompate acum de atracţia nefastă faţă de sclipici şi zornăieli de vedete ori aşa-zis-politicieni.

Eu nu vreau ca la următoarele alegeri, când vor fi ele, comasate sau nu, anticipate sau nu, să fiu nevoită să aleg între PDL si USL. Eu vreau o alternativă. Am votat şi voi vota de fiecare dată şi îmi asum alegerea facută.

Ma informez şi încerc să gândesc în afara magiei televizorului.

Eu nu doresc ca prin forţa maselor revoltate să se obţina ceva, orice. Politicienii de duzină care clamează acum schimbări radicale profitând de presiunea unor mase de oameni, poate oneste sau poate dubioase, dar cu siguranţă înfierbintate de televiziuni sau de momentul pseudo-eroic, ar trebui să se gândească de două ori.

Cât de mare trebuie sa fie „gălăgia” ca să cadă un guvern? Dar un preşedinte? 1000 de oameni ajung? Sau poate 10000? Câte oraşe ar trebui să se agite? 7 ajung ? Şi câte zile ? Vreo 4-5, cam aşa? Nu ar trebui sa uite, curajosii din opoziţia patetică de azi, că astfel s-ar crea un precedent, că aceeasi măsură li s-ar aplica şi lor şi oricui dacă ar ajunge la putere. Cu aceeaşi măsură ar putea fi judecaţi mâine: furia mulţimii, fără argumente, fără obiective, amorfă şi încărcată de ură difuză.

O petiţie dacă aş face şi aş strânge o mie de semnături, pentru a cere ceva, nu atât de radical precum schimbarea guvernului, ar trece neobservată, nu-i aşa? Un telefon, un email, o scrisoare sau o mie de scrisori adresate parlamentarului pe care l-am votat nu ar avea nici un efect, nu-i aşa? O cerere decentă, o simpatie declarată faţa de o personalitate controversată, o obiecţiune la un proiect legislativ nu ar provoca nici cea mai mică tresărire

politică dacă ar fi adresată în mod civilizat, chiar de acelaşi număr de oameni care sunt acum în stradă. Eu nu vreau să cred că aceasta este calea. Hai să mai sperăm!

Eu nu doresc un alt sistem politic, dictatura am încercat-o, deocamdată democraţia (liberală dacă se poate) îmi este suficientă. Oricât de hulit ar fi parlamentul (datorită celor care îl populează de douăzeci de ani încoace) sau part

idele politice în totalitatea lor, fără acestea nu ştiu să poată funcţiona cât de cât o firavă democraţie. Mecanismele si pârghile de control însa, da, ar trebui schimbate radical.

Eu nu cred în sistemul acela în care de câte ori mă nemulţumeşte ceva, îmi iau cojocul în spinare, o pancartă, o bâtă, o piatră ceva şi ies în piaţa mare sau blochez un drum public să îmi strig revolta sau indignarea. Eu ştiu să citesc şi să scriu, mai şi gandesc, eu vreau să-mi aleg oamenii politici care să mă reprezinte, iar dacă nu o vor face, vreau sa le pot cere socoteală! Vreau să am pârghiile necesare pentru a le cere socoteală.

Am învăţat să citim şi să scriem, am învătat să conducem un automobil, am învăţat să folosim calculatorul, să căutam orice pe Internet, e oare atât de greu să învăţăm să ne exprimăm idealurile, convingerile sau păsurile altfel decât prin răcnete? Sau altfel nu vom fi auziţi?

Eu vreau să-mi exprim opţiunile politice într-un sistem democratic funcţional, prin vot. Eu vreau să am alternative în alegerea celui care mă va reprezenta, eu vreau sa mă pot informa cinstit despre acela, eu vreau să am pârghiile necesare pentru a-l sancţiona dacă m-a minţit.

Iar în rest, aş vrea să nici nu ştiu numele premierului, să pot să îl uit, să nici nu mă intereseze… cândva, într-o ţară normală, în catre toate mecanismele funcţionează, în care uriaşa roată a economiei se învârte de la sine, produce şi consumă, în care justiţia judecă drept şi orb, în care profesorii te învaţă, doctorii te vindecă, poliţistii te apară, funcţionarii te îndrumă iar statul se preocupa doar de infrastructură şi de acei câţiva care au cu adevărat nevoie de asistenţa sa.

Eu nu sunt reprezentată de cei care strigă în piaţă acum. - Nu, mulţumesc! ''

de Rodica Ardelean HotNews.ro

Marţi, 17 ianuarie 2012, 20:35

Eu.însă, vă mulţumesc, doamnă Rodica Ardelean!

m62m

Ţepeluş şi Limoncita - pe când erau mici, negri şi respirau din greu!

2012-01-10T10:33:00.007-11:00

http://www.youtube.com/watch?v=AFNcYDpqK9M&feature=player_embedded#!

Expoziţia de fotografie ''Normal de Sarajevo'' a şcolii de poetică fotografică ''Francisc Mraz''

2012-01-05T11:10:00.003-11:00

Societatea de Concerte Bistriţa, şcoala de fotografie ‘’Francisc Mraz’’, pune pe simeze, în data de 10 ianuarie 2012, la librăria Cărtureşti Verona - Ceainărie din Bucureşti, expoziţia de fotografie ‘’Normal de Sarajevo’’. Expoziţia este rezultatul fotografic al unei vizite a şcolii în Bosnia Hertzegovina.

Expun fotografii:

Francisc Mraz Ferko, Andreea Ciolacu, Andrei Marcu, Cristina Irian, Dafina Jeacă, Dana Marcu, Iulia Dumitru, Lucian Bibo, Răzvan Bumbeş, Ştefan Dumitru, Tudor Stănică.

Vernisajul va avea loc la ora 18:30
Expoziţia va putea fi vizitată până pe data de 01 februarie 2012

Spectacol de Crăciun organizat de clubul de dans sportiv Alegretto din Buzau - 21 decembrie 2011

2011-12-31T04:43:00.016-11:00

Aşa cum frumos ne-a obişnuit, clubul de dans sportiv Alegretto din Buzău, a organizat, în preajma sfintei sărbători de Crăciun, un frumos spectacol de dans şi muzică în care ne-a arătat rezultatele muncii lor de peste an şi ani. Un iureş de copii şi de momente artistice au încântat spectatorii, pe timp de trei ore care au trecut ca... trei minute. O dezlănţuire nebună de tinereţe, energie şi talent a transformat scena Consiliului Judeţean Buzău în cel mai fierbinte loc al oraşului topind instantaneu toate grijile celor prezenţi. De la prichindei de 3-4 ani, la experimentaţii dansatori de 16-17 ani, toţii copiii clubului au dat tot ce au avut mai bun ca părinţii, prietenii, instructorii şi antrenorii sa fie mulţumiţi şi încântaţi. Ce a ieşit ştie de acum tot oraşul, un moment de frumuseţe şi bucurie picurată în sufletele celor prezenţi de minunaţii ''alegreţi'' care întâmpină în acest mod, de ani buni, sfânta sărbătoare a naşterii Domnului. Nu pot decât să le mulţumesc copiilor pentru muncă şi talent, antrenorilor Georgiana şi Adrian Ciutoiu pentru seriozitatea muncii lor şi pentru că au ales să-şi sacrifice o parte din viaţă prin gări şi trenuri ca să vină la Buzău şi să se ocupe de copiii de la Alegretto, patronilor clubului, Mihaela şi Florin Ion, pentru dârzenia cu care luptă pentru ca acest club să existe şi nu în ultimul rând părinţilor şi sponsorilor care înţeleg că viitorul societăţii şi al copiilor lor nu poate exista decât prin educaţie hotărând chiar să facă sacrificii pentru aceasta. Aş vrea să-mi mulţumesc şi mie dar nu pot pentru că anul ăsta am fost cam leneş şi nu am mai sprijinit clubul aşa cum s-ar fi cuvenit şi astfel câteva din acţiunile pe care mi le-am propus pentru club au rămas nefinalizate. Poate că anul 2012 va fi mai generos cu timpul meu şi o parte din el va fi dăruit, cu siguranţă, acestor copii minunaţi pentru că orice este bun trebuie sprijinit de oricine se consideră bun sau vrea să devină mai bun.

La mulţi ani, Alegretto, pentru cei 10 ani de luptă pe scena dansului sportiv !

La mulţi ani, primăriei Buzău care sprijină în mod constant acţiunile clubului !

La mulţi ani, selectului centru Comercial Galleria Buzău pentru frumosul sediu în care ne acordă găzduire !

La mulţi ani tuturor iubitorilor şi creatorilor de frumuseţe şi normalitate !

La mulţi ani, dragi alegreţi şi imperialişti!

La mulţi ani, imperigreţi !

Şi acum poezia mult aşteptată:

'' Dragi fetiţe şi băieţi,

Poze noi cu alegreţi

La mine pe blog vedeţi !

Bucuraţi-vă un pic

Şi daţi pe dreapta dublu clic! ''

Cu drag,

m62m

Menţiune:

Fotografiile postate pot fi descărcate şi folosite gratuit, fără obligaţii provenind din drepturile de autor fiindcă oricum le descărcaţi şi le folosiţi gratuit şi nu am ce să vă fac! Da, e bine!

Spectacol de Crăciun ''Christmas Fest'' Buzău, Casa Diana, 22.12.2011

2011-12-23T13:14:00.010-11:00

La Casa Diana din Buzău s-a desfăşurat un mega spectacol, de peste 4 ore, ocazionat de apropierea Crăciunului. Protagoniştii spectacolului au fost elevii de la şcolile din judeţul şi municipiul Buzău. Colinde, scenete de teatru, muzică ''live'', în limba engleză şi în româneşte au încântat auditoriul din sala arhiplină. Profesorii coordonatori au ales lucrări şi piese de gen, cunoscute şi mai puţin cunoscute, pe care le-au adaptat la potenţialul interpretativ al elevilor artişti. Spectacolul a fost un succes şi a fost gândit ca o alternativă la manifestările subculturale care poluează în ultima vreme scenele româneşti şi pentru a întâmpina cu bucurie, frumos şi decent, naşterea Domnului. Crăciun Fericit tuturor!

Pentru vizualizarea fotografiilor accesaţi pictograma corespunzătoare din bara din dreapta. Fotografiile postate pot fi descărcate gratuit, fără obligaţii provenind din drepturile de autor. Dacă,totuşi, vreţi să mulţumiţi într-un fel citiţi postarea cu Gavril Ţărmure şi daţi un vot! Mulţumesc pentru el!

Enjoy!

Cu drag, m62m

Expoziţie foto Tudor Stănică

2011-12-18T07:26:00.002-11:00

Simpaticul, jovialul şi jucăuşul Tudor Stănică, uriaşul cu suflet de fotopoet, după ani de studiu şi mii de kilometri parcurşi în căutarea sinelui fotografic ne face favoarea de a ne arăta, în prima lui expoziţie de fotografie, 12 lucrări fotografice alese pe sprânceană. Joi, 22 decembrie 2011, la ora 18,00, la cafeneaua Green Hours din Bucureşti, Tudor ne va da măsura talentului său fotografic, va vorbi despre fotografie, va face cinste şi, după cum îl cunosc, se va împrieteni cu toată lumea. Veniţi să îl vedeţi pe Tudor şi fotografiile lui frumoase şi, cu siguranţă, vă veţi dori să fiţi prietenii lui!

Întâlnire de gradul 0: Melinda şi Memolinda

2011-12-16T10:28:00.002-11:00

Gavril Ţărmure, un Om!

2011-12-03T07:50:00.003-11:00

Dragii mei!

Dacă sunteţi iubitori de normalitate, de frumos, de cultură, aveţi ocazia să suţineţi un om care provoacă astfel de evenimente. El se numeşte Gavril Ţărmure şi se află într-o competiţie aprigă cu alţi concetăţeni de-ai lui pentru a accede la titlul de prima personalitate culturală din Bistriţa. Anul acesta am participat la o tabără de fotografie organizată de domnia sa în Bistriţa unde am învăţat multe chestii faine care mă ajută să vă fac şi vouă poze mai frumoase. Hai să-i dăm o mână de ajutor pentru că merită! Vă mulţumesc!

Votaţi aici:

http://bistrita24.ro/chestionare/

mihai

Tango la trapez - Duo Artemiev ( Rusia )

2011-12-02T11:35:00.002-11:00

Şedinţă foto la clubul de dans sportiv ''Alegretto'' - Buzău, 13-15 noiembrie 2011

2011-11-24T10:30:00.005-11:00

Dragi fetiţe şi băieţi, poze noi cu ''alegreţi'' la mine pe blog vedeţi.
De nu vă ies la numărat să ştiţi că nimeni n-a furat şi... nici nu ştiu cum să vă spun dar mai păstrăm şi de Crăciun!

Nicuşor are nevoie de noi

2011-10-25T04:44:00.007-11:00

În ultima vreme primim din ce în ce mai multe mesaje prin care ni se solicită ajutor pentru a salva, de cele mai multe ori copii şi tineri din ghearele unor boli necruţătoare. Nu putem să nu ne gândim că sumele necesare pentru sofisticatele tratamente sau intervenţii chirurgicale sunt, pentru cei mai mulţi dintre noi exorbitante, bani pe care nu i-am avut şi nu-i vom putea dobândi niciodată în această viaţă. Nu putem să nu ne gândim că, oricând, am putea fi puşi noi înşine în situaţia de a cere sprijinul comunităţii, pentru noi sau pentru cei dragi sau apropiaţi. Atunci ce este de făcut? Realizăm că numai dacă ne unim şi suntem solidari putem avea o speranţă.

Astăzi suntem solicitaţi să-l sprijinim pe Nicuşor, colegul nostru din CEC Bank, Sucursala Buzău, care are nevoie de o suma importantă pentru a face un transplant de ficat în Spania. Fiecare bănuţ contează şi odata dăruit ne putem gîndi că l-am depus în tezaurul de omenie la care, poate, cândva, vom putea si noi apela, dar mai bine sa fim in situaţia de a putea ajuta decât în aceea de a fi ajutaţi!

Vă mulţumim în numele bunului nostru coleg, Gheorghe Nicuşor, care este acum internat într-un spital din Spania şi îşi pune o parte din speranţe şi în noi.

Nicuşor

se simte rău şi dacă vrem să donăm trebuie să o facem acum !

Donaţi aici:

Cont deschis la CEC Bank, sucursala Buzău

Gheorghe Nicuşor

RO27CECEBZ0102RON0308712.

Marche arriere - moara Breaza de Buzău - octombrie 2011

2011-10-15T11:29:00.003-11:00

Sablonul de postare

Marche arriere - moara Puieşti de Buzău - octombrie 2011

2011-10-15T10:55:00.001-11:00

Sablonul de postare

Marche arriere - Gherăseni de Buzău, octombrie 2011

2011-10-11T11:07:00.002-11:00

Sablonul de postare

Şcoala de fotografie ''Francisc Mraz'' - Bucureşti

2011-09-25T07:04:00.005-11:00

Şcoala de fotografie ''Francisc Mraz'' din Bucureşti mai primeşte înscrieri până pe data de 15 octombrie 2011.

O şcoala încântătoare la care vii cu mare drag şi interes. Dacă îţi place să visezi, să fotografiezi, să citeşti, să asculţi muzică şi să vezi filme vino la această şcoala să înveţi cum se face. Ferko şi Gyuri sunt profesori buni şi talentaţi şi nu se lasă până nu-ţi devin şi prieteni. Ai încredere, sunt unul din absolvenţi şi ştiu ce spun!

Marche arriere - septembrie 2011

2011-09-23T22:42:00.001-11:00

Sablonul de postare

Majorat Beatrice Ronea - 16 septembrie 2011

2011-09-17T07:53:00.008-11:00

Beatrice, fata cea mică a bunului meu coleg şi prieten, Adrian, şi-a sărbătorit ieri majoratul. Am avut bucuria şi plăcerea de a fi invitat să imortalizez fotografic acest important eveniment din viaţa Beatricei şi a familiei Ronea. Accesând linkul de mai jos (sau clic pe slideshow-ul albumului din banda dreapta a blogului ) veţi găsi fotografii cu cei mai cool şi mai de viaţă tineri din Buzău invitaţi la această frumoasă şi de pomină petrecere.

La mulţi ani, Beatrice !

Îl felicit pe Adi şi pe distinsa sa soţie pentru preocuparea şi efortul cu care şi-au crescut minunatele fete ! Frumoase, deştepte şi bine educate. Să vă trăiască, dragilor !

Mihai

https://picasaweb.google.com/106837977352342415914/MajoratRoneaBeatrice16092011

Şcoala de poetică fotografică ''Francisc Mraz'' a început înscrierile

2011-09-08T09:21:00.007-11:00

Poetica fotografica reprezinta o suma de instrumente de imagine care pot tensiona tema fotografica, anuland astfel, ornamentalul sec sau plictisul, organizeaza si stabilizeaza tensiunea creata, iar in final microdinamizeaza eventualul exces de stabilizare. Excesul de comprimare tehnica in expresie are ca scop economisirea spatiului si timpului de citire si perceptie. Nu dorim sa epatam.

Oferim diploma de absolvire a Scolii de Poetica Fotografica prin Fundatia Culturala Societatea de Concerte Bistrita si diploma de excelenta dupa anul II (mesterat).

Nu oferim diplome acreditate de diverse ministere.

In cadrul cursului organizam doua excursii fotografice de cate 3 zile, precum si doua sau trei expozitii in spatii publice. Cei mai buni cinci cursanti vor fi invitati sa participe la Tabara Internationala de Fotografie "Scoala de la Bistrita" care se va desfasura in luna august 2012.

Scoala dispune de laborator de procesare optico-chimica in care cursantii vor putea exersa developari de filme si mariri pe suport argentic.

Tabăra de fotografie a şcolii ''Francisc Mraz''. Bistriţa 2011. Fotografii personale

2011-09-03T21:38:00.001-11:00

Expoziţia de final de an a şcolii de fotografie ''Francisc Mraz''. G4/2011

2011-08-30T08:13:00.005-11:00

Expozitia celei de-a patra promotii a Scolii de Poetica Fotografica “Francisc Mraz” reuneste lucrarile realizate de 26 dintre absolventii cursului 2010-2011: Adina Bădescu, Alexandru Haret, Alexandru Jugaru, Alexandru Marinescu, Anamaria Marinescu, Andreea Machidon, Claudia Ciocan, Claudia Asănăchescu, Cosmin Savu, Cristiana Tănase, Dana Marcu, Dani Gherca,Ioana Mateescu, Ioana Zberea, Ionuț Maga, Irina Bejenaru, Mălina

Constantinescu, Maria Mușat, Marius Encher, Mihai Marian, Marian Simion,Mircea Stăiculescu, Nicoleta Raftu, Oana Livadariu, Richard Niță si RominaArdelean, sub coordonarea profesorilor Francisc Mraz si Gyuri Ilinca.

Selectia cuprinde 150 de lucrari prin care fiecare absolvent isi prezinta unicitatea viziunii si modalitatile proprii de aplicare a instrumentarului de expresie studiat si deprins pe parcursul a mai bine de un an. Incercari de rezolvare a temelor de peste an, imagini din cele patru tabere interne sau internationale, de fotografie, toate definind personalitatea diversa a celor mai noi membri ai clubului fotopoetic.

Vernisajul va avea loc joi, 1 septembrie 2011 la libraria Carturesti – ceainarie, str. Arthur Verona, 13-15, Bucuresti.

Fotografii ''Peste Vară'' - 2011

2011-07-30T23:44:00.007-11:00

Sablonul de postare

Marche arriere - moara Smeeni de Buzău - iulie 2011

2011-07-09T22:07:00.004-11:00

Sablonul de postare

Bate- un vânt de primăvară

2011-07-03T03:12:00.004-11:00

Sablonul de postare

Fantome la Cernica - mai 2011

2011-06-19T04:18:00.005-11:00

Sablonul de postare

Tabăra de fotografie de la Buzău - iunie 2011

2011-06-18T23:18:00.012-11:00

Adrian şi Georgiana se căsătoresc

2011-06-09T11:51:00.004-11:00

Sâmbătă, 11 iunie 2011, dragii noştri prieteni şi antrenori , Adrian Ciutoiu şi Georgiana Niculiţă se căsătoresc. Mărturisesc că nu mi-a fost dat să întâlnesc de multe ori în viaţă cupluri atât de frumoase. Suntem trup şi suflet alături de ei şi le dorim tot binele, casă de piatră, sănătate, fericire, copii deştepţi, frumoşi şi sănătoşi şi să se iubească mereu aşa cum se iubesc acum.

Cu drag, Elena, Marelia şi Mihai

''Acum trebuie să avem grijă să ne ridicăm la nivelul vostru'' - Francisc Mraz

2011-05-29T10:39:00.012-11:00

Introducere

Doresc să-l felicit din toata inima pe tânărul meu coleg, Alexandru Jugaru, recentul laureat al concursului de fotografie ''FOTO4ALL'' de la ''Salonul Foto'' şi să-i spun că mă mândresc că sunt colegul lui. Iar pe el îl rog să spună tuturor că este în grupă cu noi ! Este prima ''floricică'' din seminţele G4 care a explodat cu zgomot şi tupeu în această primăvară.

Bravo Alex!

După 6 luni de muncă, Generaţia 4 (G4) a şcolii de ”Poetică Fotografică” Francisc Mraz iese în lume cu rezultatele învăţăturii lor. Unii au pornit-o de la 0, dar cu mult entuziasm, alţii, cu ceva cunoştinte şi talent, de la 1 şi în fine, alţii, ca mine, au încercat să redecoleze de pe fundul mării, mai exact din Groapa Marian(elor), cu gândul să ajungă, dacă nu în soare măcar pe lună. După această expoziţie pot să spun că am ajuns undeva, imponderabil, pe orbita circumterestră a fotografiei, dar trebuie să fac efort să mă menţin acolo pentru că, dacă mă lovesc de vreun coleg mai energetic, s-ar putea să o iau, înapoi, la vale şi să ard în flacări ca un meteorit transformându-mă, astfel, în cenuşă pe vecie. Sunt, oricum, destul de mulţumit că-mi văd colegii la orizont plutind şi ei, unii mai sus, alţii la nivelul meu, pentru că una este să porneşti de la zero şi alta de la minus 11000. Mi-a trebuit ceva timp şi un efort fantastic de a lupta cu mine însumi, de a mă dezbăra de clişeele anchilozante, cunoscute şi a reuşi să câstig o mică bătălie cu propria mea mediocritate fotografică dobandită, fie prin autodidacticism prost şi haotic administrat, fie datorită lipsei unui mediu concurenţial artistic, fotografic şi/sau a unor mentori de valoare fără de care nu poţi evolua suficient.

În această şcoală am întalnit două persoane, valoroşi ca oameni, valoroşi ca dascăli şi nu în cele din urmă, fotografi cu talent. Iată că nu mă astâmpăr şi îi laud din nou pe Francisc Mraz şi Gyuri Ilinca deşi m-au somat, cu modestie şi prietenie, să nu le mai aduc <<elogii>>. Datorită lor în cursanţi se activează energiile ascunse, talentul, simţul artistic şi vibraţia către frumos. Cursurile lor sunt, de multe ori, adevărate spectacole unde cursanţii nu numai că învaţă despre artă, în general, artă şi tehnică fotografică, în special, în cel mai atractiv stil, dar se produce şi o emulaţie, o prietenie colectivă, productivă care îţi dă aripi. Asta fac şi la asta se pricep Ferko şi Gyuri şi mă simt norocos că i-am întalnit. Ce spun alţii, neaveniţi, nu-mi pasă, să facă şi ei aceste cursuri şi mai vorbim dupa aceea ! Chiar că bine am zis : Cine nu a făcut aceste cursuri nu poate emite critici de valoare despre şcoala de ''poetică fotografică''. Până atunci să viziteze expoziţia noastră de fotografie de la Muzeul Literaturii Române sau să acceseze link-ul cu fotografiile din expoziţie.

- Scuză-mă, Gyuri, dar nu m-am putut abţine !

Mărturisire:

În luna decembrie 2010 printr-un concurs de împrejurari am vizitat Veneţia, pentru prima oară în viaţă. Aveam vreo trei cursuri, încântătoare, de ''Fotopoetică'' la activ. Vizitarea Veneţiei a coincis cu un curs la care a trebuit să lipsesc şi vă spun, cu mâna pe inimă, că m-am gândit numai la curs şi m-am ofticat toată acea zi, de nici nu mai ştiu pe unde am mers, ( vreo 9 ore încontinuu) şi ce am fotografiat.

Prietenii cu care eram mi-au spus că-s dus cu capul. Da, eram dus!

Dacă vreţi să mă credeţi bine, dacă nu, înscrieţi-vă la curs şi apoi mergeţi la Veneţia, să vedeţi şi voi ce naşpa este să lipseşti de la un curs ''fotopoetic''!

PS

Nu pot să-l înţeleg pe simpaticul coleg, Emil B, care, după ce dă 10 telefoane să vadă dacă se ţine cursul, după ce vine cu o jumate de oră mai devreme, exact când începe cursul pleacă şi îşi mai uită şi grisinele pe scaunul meu ?

- Zi, mă, Emile, de ce?

Aici fotografii de la panotare şi vernisaj sau accesaţi contul meu Picasa de pe acest blog!

https://picasaweb.google.com/106837977352342415914/PanotareSiVernisajulExpozitieiDeJumatateDeAnG4AScoliiDeFotografieFranciscMraz#

Expoziţia de jumătate de an a şcolii de ''Poetică Fotografică'' - Francisc Mraz

2011-05-17T07:05:00.031-11:00

În data de 23 mai 2011, ora 19, la Muzeul Literaturii Române din Bucureşti va avea loc vernisajul expoziţiei de fotografie ''La jumătatea anului'' (G4) a şcolii de fotografie, Francisc Mraz. Expoziţia poate fi vizitată în zilele: marţi-duminică, orele 9-17, până la data de 3 iunie 2011.
Am onoarea şi bucuria de a expune şi eu 3 fotografii alaturi de colegii mei din şcoală.

Mergeţi să vedeţi ''Lisabona'', o expoziţie de fotografie faină organizată de ''Şcoala de Poetică Fotografică'' Francisc Mraz! Tare de tot !

2011-04-29T10:33:00.009-11:00

Fundaţia Culturală “Societatea de concerte Bistriţa” si Şcoala de poetică Fotografică Francisc Mraz va vernisa marţi, 3 mai 2011, ora 19.00, expoziţia fotografică LISABONA, la Librăria Cărtureşti-Cafe Verona din Bucureşti.
Expoziţia cuprinde 100 fotografii rezultate din două excursii ale școlii de poetică fotografică, la care au participat 17 absolvenți: Lucian BIBO, Cornel BRAD, Răzvan BUMBEŞ, Corina CONSTANTINESCU, Andrei CONŢIU, Iulia DUMITRU, Ştefan DUMITRU, Gyuri ILINCA, Cristina IRIAN, Andrei MÎŢĂ, Mirela MOMANU, Francisc MRAZ Ferko, Silviu PAVEL, Mirona RADU, Dragoş RĂPEANU, Raul TANISLAV, Sabina ULUBEANU.

Această expoziţie a participat la FESTIVALUL FRANCOFONIEI 2011 de la Lisabona, în organizarea Institutului Cultural Român din capitala Portugaliei.

Avem onoarea ca la vernisaj să participe Excelenţa Sa António Antas de Campos, ambasadorul Portugaliei în România, alături de care, Gavril Ţărmure – preşedintele Fundaţiei Culturale Societatea de Concerte Bistrița, Bogdan Vişan - critic şi istoric de artă şi Francisc Mraz Ferko vor prezenta expoziţia din perspective proprii.

Dance Masters Bucureşti - sala polivalenta 16 aprilie 2011 Alexey Silde şi Anna Firstova

2011-04-25T06:12:00.006-11:00

http://www.youtube.com/watch?v=60AWd7vnuZQ

Dance Masters - Bucureşti aprilie 2011

2011-04-24T00:56:00.003-11:00

Sablonul de postare

Fotbal la Glodeanu Siliştea 2011

2011-04-19T09:30:00.002-11:00

Sablonul de postare

Elena

2011-04-15T10:29:00.002-11:00

Cernica 2011

2011-04-15T10:19:00.006-11:00

Sablonul de postare

Ferko si Gyuri

2011-04-15T10:04:00.002-11:00

Sablonul de postare

Năieni 2008

2011-04-15T09:53:00.003-11:00

Sablonul de postare

Caliacra 2009

2011-04-15T09:49:00.002-11:00

Siriu 2009

2011-04-15T09:46:00.001-11:00

Brăieşti 2010

2011-04-15T09:44:00.002-11:00

Merei 2011

2011-04-15T09:36:00.006-11:00

Sablonul de postare

Zona industrială Bz 1

2011-04-15T09:23:00.007-11:00

Padina 2011

2011-04-15T09:21:00.002-11:00

Sablonul de postare

Târgu Mureş 2011

2011-04-15T09:18:00.004-11:00

Stâlpu 2011

2011-04-15T09:12:00.005-11:00

Ostrov 2011

2011-04-15T09:03:00.003-11:00

Dacă nu vă puteţi obişnui cu un partener paiaţă puteţi să alegeţi unul mai cu viaţă!

2011-01-21T09:55:00.003-11:00

Tango. Un clip ce ar trebui să pună alegreţii pe gânduri!

2011-01-16T09:47:00.008-11:00

Dragii mei alegreţi!

Învăţaţi să fiţi buni, generoşi şi să gândiţi pentru doi.
Dansul sportiv se dansează în doi.
Respectaţi-vă şi ajutaţi-vă reciproc pentru că dansul este ca o barcă cu vâsle, dacă o vâslă este mai scurtă sau dacă trage mai tare, sau mai încet, barca se va învârti în loc şi nu va putea merge nicăieri.
Dacă aveţi altă optică priviţi acest minunat moment de pantomimă, plin de tâlc şi vedeţi cine v-ar putea fi partener(ă) pe viitor dacă sunteţi egoişti!
Vă pup pe talent!
Accesaţi acest link:
http://www.youtube.com/watch?v=rnGBTpVFCtM&NR=1&feature=fvwp

Cuvântul antrenorilor şi a preşedintei clubului Alegretto

2011-01-12T07:52:00.010-11:00

Imperialistu' Alex şi alegreţii vă aşteaptă opiniile, doamnelor şi domnule, pe aceeaşi temă: Maribor 2010

Până atunci vă prezentăm o nouă delicatesă italiană:

SENDVIŞUL '' VENEŢIAN ''

preparat şi mâncat de vestitul bucătar Adrian Italian.

Ingrediente:

- caşcaval;
- piept de pui;
- Eugenia;

- foamea a mai mare posibilă.

Atenţie!
Se mănâncă numai la Veneţia în compania micilor imperialişti şi alegreţi.

Poftă bună?

Alegreţii cu Imperialistu’ la Maribor - de Alexandru Golunga ( n'are încă poreclă dar are 12 ani )

2011-01-11T12:05:00.011-11:00

Odată ca nicodată,

Nu-mi amintesc când şi cum,

O ceată răsfirată,

Era pe drum.

În drum spre Maribor erau,

La un concurs mergeau,

Premii multe luau,

Şi desigur se bucurau.

Destul cu vorbitul la

persoana a III-a,

Să vedem cum a fost cu

Sfânta Filofteea…

Drumul cu avionu’

Liniştit a fost.

Da-n maşină,

Iconă…să..ră..siţi am fost.

Fazan noi am jucat,

Bianca ne-a închis,

Şi noi am încercat

……şi ea tot ne-a închis.

Ajunşi în Maribor,

Ne-am şi cazat rapid,
Ospitalitatea lor,
Tare ne-a uimit.

Cum condiţiile super erau,

Imediat ne-am acomodat

Şi cum toţi veseli eram,

De râs ne-am apucat.

Desigur, am şi mâncat,

Şi-am şi băut:
Borsec de la robinet,
Băut în stil alegret,

Torturi care mai de care,
Oale pline de mâncare,

Care de fapt farfurii erau,
Şi eugenii cu caşcaval stăteau….

Următoarea zi obositoare a fost,

Dar am făcut concurenţa toast!

De-a medalii şi diplome,

N-aveam loc în valiză pentru ele…

La fel şi următoarele zile…

Da’ când a venit vorba de plecat ,

Tare ne-am bucurat,

Că spre Veneţia ne-am îndreptat.

E cel mai fain în Piaţa San Marco

Unde sunt mulţi porumbei,

Mi s-au urcat în cap,

Şi m-am jucat cu ei.

Bambi cam tristă a fost,

Când să plecăm a trebuit,

Dar şi-a luat la revedere,

Gândindu-se că va zice într-o

zi: ,,am revenit”.

Plecarea a fost o fascinantă experienţă,

Care niciodată n-o voi uita,

Indiferent,

De ce s-ar întâmpla……

Concursul de dans sportiv de la Maribor 2010 - de Costin Frăţilă ( Şvarţi - 12 ani şi restu' zile)

2011-01-11T11:59:00.002-11:00

Cu două săptămâni înainte de concursul din Maribor antrenorii ne-au anunţat de plecarea în Maribor pe data de 9-14 decembrie. Toţi ne-am bucurat foarte mult. Am început să avem antrenamente mai multe şi să ne antrenăm mult mai intensiv. A venit momentul mult aşteptat. Toţi am făcut pregătirile. Chiar dacă unii nu au fost niciodată cu avionul, toţi eram cu sufletul la piept. Până în aeroportul din Bucureşti am plecat cu două maşini. A fost cam greu deoarece aveam foarte multe bagaje şi ni le-am îngesuit pe lângă noi. Iată-ne în aeroport, aici i-am întâlnit pe antrenori şi pe Alex, noul partener al Biancăi. Am aşteptat entuziasmaţi sosirea avionului. Am urcat bagajele în avion şi am decolat. Din avion am avut posibilitatea să vizualizăm o privelişte minunată, plină de nori. La aterizare în Italia au venit două maşini cu care ne-am dus la hotel în Maribor. În maşină unii au dormit alţii s-au jucat fazan.. Ajunşi la hotel, am despachetat şi toţi căutam bomboana de sub pernă. Camerele erau foarte frumos amenajate, ca anul trecut. Când am scos mâncarea ne-am speriat. Era aşa de multă încât am umplut vreo 3-4 sacoşe. Gazdele din hotel erau foarte cumsecade. Când s-au dus Alin si Alex după fierul de călcat şi după umeraşe, ne-au dat şi masa dar şi o grămada de umeraşe. Apoi am fost la supermarchet să luăm ce ne mai trebuie. După aceea am ajuns la hotel am mâncat şi ne-am culcat. A doua zi trebuia să mâncăm foarte bine pentru a avea enrgia la concurs. Am mers în cameră apoi domnişoara Georgiana ne-a coafat pe toţi, ne-am machiat, cămăşile erau călcate de Domnul Adrian. Dar, până să plecăm, a trecut Moşul pe la noi. Ne-a adus opt halate pentru concurs. În staţia de autobuz toţi am rămas cu privirea la un afiş despre o pisică pierdută A venit autobuzul şi am ajuns la sală. Acolo ne-am echipat şi eram pregătiţi pentru concursuri, chiar daca aveam puţine emoţii. După ce terminam de dansat o categorie trebuia să ne schimbăm foarte repede. Antrenorii ne ajutau şi aveau foarte multă grijă de noi. Dupa aceea ne-am bucurat foarte mult de rezultate.

Aşa a fost în toate zilele de concurs. După zilele de concurs, pentru recreere, ne-am gândit că ar fi bine să mergem în Veneţia. Ajunşi acolo toţi am rămas uimiţi. Peste tot era numai apă. Am mers să vizităm diferite magazine şi Piaţa San Marco. Acolo am hrănit porumbeii care se urcau pe noi şi am mers cu vaporaşul. M-am simţit foarte bine în Veneţia. În ultima zi cele două maşini ne-au dus la aeroport si am plecat. Când am ajuns pe aeoroportul din Băneasa părinţii împreună cu Domnul Ion ne-au aşteptat cu şampanie şi un imn care sper să schimbe România.

SFARSIT!!!

Imperialişti şi alegreţi la Maribor 2010 - de Vlăduţ Meşca ( Ţepeluş - 14 ani )

2011-01-11T11:47:00.002-11:00

Deci să încep cu începutul. Am avut un concurs internaţional in Slovenia, Maribor. Concursul a ţinut trei zile şi toate perechile s-au întors victorioase (în jur de 22 de finale). Am plecat în jurul orei 8:00, cu maşina spre aeroport.

Aici toate bune şi frumoase, ne-am urcat în avion şi zbor plăcut „alegreţilor şi imperialiştilor”. Zborul cu avionul a fost ceva de neuitat. De sus de acolo oamenii nu se vedeau, iar maşinile erau ca nişte gândăcei. Ajunşi in Veneţia, am fost aşteptaţi de cei care au organizat concursul. De aici drumul l-am parcurs cu microbuzul. În microbuz am fost şapte persoane: Domnişoara Georgiana, Domnul Adrian, Bianca, Alex, Costin, Alin şi subsemnatul (Ţepeluş). A fost o călătorie distractivă pentru că ne-am jucat „fazan”, unde Bianca ne-a eliminat unul câte unul (pe băieţi); primul a fost Alin, al doilea Alex, al treilea Costin şi ultimul eu. În final Bianca şi domnişoara au ieşit victorioase. Am ajuns cu bine la hotel, în Maribor, unde am despachetat bagajele.

A doua zi dimineaţă ne-am pregătit pentru prima zi de concurs, domnişoara ne-a aranjat părul şi pentru asta îi mulţumim din suflet (fără ea am fi fost morţi). Concursul a fost greu şi obositor, dar eu şi Elena (Hellas) ne-am încurajat unul pe altul şi am trecut cu bine peste emoţii şi stres.

În toate cele trei zile de concurs, antrenorii au fost alături de noi şi ne-au dădăcit ca nişte adevăraţi părinţi. La întoarcerea din Maribor, ca drept răsplată pentru rezultatele obţinute, antrenorii ne-au răsplătit cu o mini-vacanţă de vis în Veneţia. Un oraş al apelor unde am vizitat Palatul Dogilor, Piaţa San Marco (cu o perlă scoasă de mine: „ce-i cu piaţa asta San Marco, aici se vând roşii şi castraveţi?”) Am văzut Podul Suspinelor, ne-am plimbat cu vaporaşul, am cumpărat suveniruri, iar seara am fost la o pizzerie şi am servit o pizza foarte gustoasă de la mama ei. Ne-am întors la hotelul unde eram cazaţi iar eu am dormit neîntors (ne mai luam în braţe, ne mai dădeam nişte picioare, nişte coate eu cu Alex şi Costin, dar una peste alta am dormit bine).

Ultima zi am mai cumpărat şi alte suveniruri pentru cei de acasă şi apoi am mers la aeroport. Eram în acelaşi timp bucuros pentru că mă întorceam acasă, dar şi foarte foarte trist pentru că ne despărţeam (oricum ne mai întâlnim şi la antrenamente, dar ne învăţasem cu toţii, eram ca o familie cu mai mulţi fraţi şi cu două perechi de părinţi).

Într-un final am ajuns în ţara noastră unde am fost aşteptaţi de o galerie de suporteri formată chiar din ai noştri părinţi.

În încheiere aş vrea să le mulţumesc antrenorilor că au fost alături de noi, că au avut grijă de noi mai ceva ca nişte părinţi şi pentru că datorită lor am avut aceste rezultate foarte bune şi această mini-vacanţă de neuitat. Mulţumesc din suflet şi sper să mai avem ocazia să mai mergem şi altă dată.

Această compunere a fost scrisă şi compusă de :

Meşca Vlăduţ (Ţepeluş)

Maribor 2010 - de Ştefania Teodorescu ( Bambi - 11 ani )

2011-01-11T11:34:00.002-11:00

După ce am așteptat un an ca să mergem din nou la Maribor iată că a venit și acest moment <a fost şi a trecut foarte repede>. Iubesc faptul că pot merge cu alegreţii mei îndrăgiți și cu ai mei antrenori care dacă nu erau ei, eu nu cunoșteam atâtea şi nu aveam ocazia să merg în Maribor, Veneţia şi în multe alte locuri splendide.

Călătoria a fost plăcută, mai ales că am zburat cu un avion roz (şic!) şi pentru că am fost împreuna cu Şvarţi, Hellas, Miţu, Ţepeluş şi Suspinel, încă un alegret şi un imperialist, adică Bianca şi Alex, compania alegreţilor mi-au făcut această călătorie să fie si mai frumoasă. De ce? Pentru că ei îmi sunt dragi.

Când am ajuns la hotel, în Maribor mi-am adus aminte de toate clipele petrecute în anul 2009 şi toate lucrurile hazlii pe care le-am făcut şi le-am spus.

Antrenorii ne-au fost alături tot timpul şi au avut grijă de noi, au fost foarte buni şi au ajuns să mănânce eugenia cu caşcaval pentru a avea noi destulă pâine. Ei au fost ca un Dumnezeu cu noi. Eu îi respect şi îi iubesc foarte mult pentru că întotdeauna sunt alături de noi la bine şi la rău.

Concursurile au fost foarte grele deoarece am trecut la junior 1 şi pentru ca a fost concurenţă mare şi grea, dar să nu credeţi că nu am luat medalii, ba dimpotrivă am luat : 8 finale cu o medalie de aur, două de argint şi una de bronz, un loc 4, două locuri 5 şi un loc 6. A fost bine dar se putea şi mai bine.

Maribor şi Veneţia sunt ca nişte vise devenite realitate. Sunt nişte oraşe minunate, care merită să le vizitezi. Pizzeria era superbă mai ales că i-am aflat şi povestea. Oamenii de acolo erau foarte diferiţi de cei de la noi, ei erau cizelaţi şi nu vedeai pe nimeni ca scuipă seminţe pe stradă. Îmi aduc aminte de porumbelul Gică care îi era foarte drag lui Ţepeluş. Am avut ocazia să merg cu vaporaşu' pe canale şi am vazut Marea Adriatică şi foarte, foarte multe construcții frumoase cum ar fi Podul Suspinelor de unde se uitau familiile pentru a vedea pentru ultima dată omul care era chemat la judecată.Tortul pe banda rulantă a fost foarte delicios, la fel ca apa de la robinet cu gust de apă plată.

            Cea mai hazlie întâmplare este aceea când eram la concurs şi ieşeam de la standard şi urma latino şi nu ştiam ce sa dansăm basic sau open, eram foarte derutaţi.
   Faptul că ieşim din ţară şi vedem altă lume alte locuri ne face să ne dezvoltăm caracterul să cunoaştem competitorii noştrii şi ce nivel are fiecare dansator. Este foarte important sa vezi şi altceva decât România.
Mesajul meu pentru încheiere este următorul:
            - în anul care vine să vă de-a Dumnezeu numai cupe, medalii şi fericire pentru că fără fericire nu ar exista lumea. Alegreţi, să vă iubiţi antrenorii pentru că nu există pe lume oameni ca ei, asta vă asigur eu. Să vă ducă în Veneţia şi peste tot în lume şi să vă mai şi iubească, ca pe proprii lor copii. Eu îi iubesc şi îi asigur că îi voi iubi toată viața mea.

                                                     Cu dragoste,
                                                            Bambi

Am dansat la Maribor - de Alin Ion ( Suspinel - 15 ani )

2011-01-09T10:56:00.002-11:00

Odată cu venirea sfârşitului de an, aşa cum am procedat şi în anul precedent, imperialiştii şi alegreţii şi-au făcut simţită prezenţa prin rezultatele foarte bune obţinute la concursul International Maribor Open 2010 Slovenia. Deplasarea noastră a avut loc, în acest an,de pe data de 9 decembrie până pe 14 decembrie.

Joi dimineaţa (9 decembrie), cu forţe proaspete, pregătit din toate punctele de vedere am plecat împreună cu tata spre aeroportul Băneasa din Bucureşti. Domnii antrenori Adrian Ciutoiu şi Georgiana Niculiţa urmau să ne preia în custodie pentru următoarele 5 zile.

Am călătorit din Bucureşti până la Treviso (un sat din Italia) cu avionul. De la aeroport ne-au preluat două microbuze care ne-au dus până în Maribor. Din punct de vedere al transportului am călătorit foarte bine. În timpul zborului nu am avut parte de turbulenţe sau de alte probleme, am avut ocazia să văd nişte peisaje excepţionale.Deplasarea cu cele două microbuze a fost la fel de plăcută cu ”excepţia” Biancăi Petrache care ne-a închis pe toţi (băieţii în special) la Fazan. Ne-am cazat, ca şi anul trecut, în hotelul care se numeste Pohorska Kavarna unde condiţiile au fost foarte bune iar gazdele s-au purtat atât de bine încât m-au făcut să mă simt ca ”acasă”.

Împreună cu Miţulica, Hellas, Ţepeluş, Bambi, Şvarţi, Bianca tropicana şi imperialistul Alex ne-am ajutat între noi cât de mult s-a putut.

Domnii antrenori au avut grijă să mâncăm ceea ce trebuie, să ne culcăm la ora potrivită, să avem ţinutele pregătite, să arătăm impecabil şi multe altele.

Concursul a avut loc în aceeaşi sală dar în acest an mai frumos amenajată şi cu condiţii foarte bune pentru a concura. La concursurile IDSF Open, Open si nu numai, am concurat cu perechi puternice care vroiau, ca şi noi, să intre în finală. Rezultatele au fost pe măsura muncii noastre.

Lucrurile cu care m-a impresionat oraşul Maribor sunt ospitalitatea oamenilor şi oraşul foarte curat şi civilizat. Am avut şi o zi de relaxare în care am vizitat Veneţia. Veneţia înseamnă pentru mine un loc încărcat cu amintiri şi sentimente a milioane de oameni care trec şi lasă în urma lor povestea fiecăruia. Este un adevărat muzeu ”viu” care trebuie vizitat. Am fost cu toţii şi la o pizzerie unde am mâncat pizza ”de la mama ei”.

Pe italieni îi consider nişte persoane foarte agitate şi care vorbesc mult în schimb porumbeii din piaţa San Marco erau prietenoşi cu cei care îi hrăneau.

Mă uitam la canalele străbătute de zecile de gondole care păreau a mă introduce într-un timp şi spaţiu de poveste.

Împreună am inventat şi un nou mod de a mânca tort şi l-am denumit „Tort pe bandă rulantă”. Fiecare îşi lua o porţie de tort diferită de a celorlalţi apoi o dădeam din mână în mână până când fiecare gusta din toate felurile.

Au fost multe lucruri care mi-au plăcut dar cel mai mult a fost participarea la Youth Standard iar întâmplarea cea mai hazlie a fost cu Şvarţi „Eu unde-mi pun cizmele? ”

Din punctul meu de vedere consider că acestă experienţă mă învaţă care este diferenţa dintre mine şi alţi oameni şi unde mai am de lucrat.

Vreau să le mulţumesc din suflet domnilor antrenori Georgiana şi Adrian, d-nei Marelia şi nu în ultimul rând d-lui Mihai care au fost alături de noi în fiecare clipă!!!

alegretul Ion Alin

Prin străinătate - de Bianca Petrache ( Bianca tropicana - 11 ani )

2011-01-09T10:03:00.002-11:00

Salut! Sunt Bianca am 11 ani şi vreau să vă împărtăşesc puţin din amintirile mele legate de perioada în care am fost plecată!

În dimineaţa plecării aşteptam cu nerăbdare să ajung în Maribor. M-am pregătit repede, iar în vreo 2 ore am ajuns la aeroport. Emoţiile erau evidente, deoarece era prima dată când călătoream cu avionul. Aşteptarea nu a fost mare, pentru că în puţin timp am urcat în avion. Jumătate din drum faţa mea a fost lipită de geamul micuţ al avionului. Priveliştea era minunată! A fost ca un vis, ce nu s-a sfarşit nici atunci când am aterizat în Veneţia. Ne-am îndreptat spre Maribor. Pe drum am jucat Fazan, închizându-i pe toţi băieţii ce jucau. A fost foarte uşor pentru că inventam cuvinte, cum ar fi “iconăres”, ce acum sunt în vocabularul din Biancopotamia, adică din ţara fondată de mine! Odată cu lăsarea întunericului maşinile în care călătoream s-au oprit la hotelul la care am fost cazaţi. Am intrat în cameră, ne-am organizat puţin, apoi am primit un bine-meritat somn, dupa o zi intreagă de călătorit. Prima zi de concurs a început cu emoţii, cel puţin pentru mine, deoarece nu am mai participat niciodată la o competiţie internaţională. Pe la prânz am pornit cu paşi repezi către sala de concurs! Cu ajutorul antrenorilor mei de excepţie, Adrian Ciutoiu şi Georgiana Niculiţă, am reuşit ,după doar două zile de antrenament cu Alex, să întrecem câteva perechi. Eu şi partenerul meu, Alex, am scăpat foarte repede de emoţii, fiindcă am concurat doar în prima zi. Dar să nu credeţi că am stat degeaba! Am rămas lângă ring, pentru a-i susţine pe colegii noştri. Am stat mereu pe lânga ei şi i-am ajutat.

Zilele petrecute în Maribor au trecut ca fulgerul…

A venit şi ziua în care am plecat pentru o zi în Veneţia. Încercaţi să vă închipuiţi Veneţia. Vă dau un indiciu: este cel mai minunat loc din lume!

Ne-am cazat, în sfârşit, la hotel. Să vă spun nişte lucruri foarte amuzante! Eu am ceva cu bureţii… oricând îi văd trebuie să mă frec pe faţă cu ei. Ce credeţi că am făcut? Am găsit unul şi mi-am dat cu el pe faţă! Dar de fapt ceea ce nu ştiam eu este că acela era un burete de pantofi!!! Costin, colegul nostru, s-a dus repede în baie să bea apă. După ce a ieşit, primele lui cuvinte au fost: “ce bună e apa asta plată de la robinet!”pentru că asta nu a fost suficient, Ţepeluş a întrebat: “Dar ce se vinde în piaţa San Marco? Legume?

O zi a fost ca o ora în “Oraşul pe apă”. Maşinile erau defapt bărci în Veneţia, ce mergeau pe miile de canale.

Am văzut Podul Alto, am mers pe Puntea suspinelor, am dat de mâncare porumbeilor în piaţa San Marco, dar nu în ultimul rând, ne-am plimbat cu vaporaşul; scuzaţi, cu autobuzul, pe canale.

Toate aceste lucruri au fost posibile deoarece eu şi colegii mei am fost perseverenţi, şi cel mai important, noi Clubul Alegretto , avem CEI MAI BUNI ANTRENORI!

Maribor - de Elena Micu ( Miţulica - 14 ani )

2011-01-09T08:54:00.002-11:00

Ziua mult aşteptată venise! Când am plecat vremea era foarte bună . Zborul a fost excelent. Din Treviso am mers cu maşina până la Maribor.Ne-am cazat, iar apoi am mers la cumpărături.

Ospătaritele, la micul dejun şi în general, au fost foarte drăguţi şi amabili cu noi.

Domnii antrenori au avut grijă de noi ca şi cum am fi fost copiii lor. Ne puneau masa, aveau grijă la ce oră ne culcăm, să ne facem patul şi să lăsăm curat în urma noastră. Domnişoara ne-a făcut cele mai frumoase cocuri. A avut grijă să arătăm cât mai bine pe ring. La concurs ne-au ajutat să ne îmbrăcăm, să ne schimbăm florile de coc ( de la standard la latino şi invers ), să ne schimbăm numerele. Stăteau mereu lângă ring şi ne spuneau ce nu am făcut bine şi ce trebuie să facem ca să îmbumătăţim calitatea dansului. Au fost alături de noi mereu, chiar şi atunci când nu intram mai departe, nu luam locuri foarte bune, sau nu trăgeam destul de mult. Au avut grijă să nu ne lipsească nimic. Ne cumpărau apă, perie şi flecuri de pantofi. Ne puneau mâncare la noi. Au fost ca părinţii noştri, sau chiar mai mult.

Concursul a durat trei zile. Stăteam de dimineaţă până seara. Concurenţa a fost mare, mai ales la tineret. Rezultatele au fost la unii foarte bune , iar la alţii nu tocmai bune.

Pe lângă zilele obositoare de concurs, seara mâncam tort pe bandă rulantă. Fiecare îşi lua un anumit tip de tort şi prin rotaţie dădeam şi la alţii.

Îmi doresc ca şi la anul să mai vin! ( Dar pentru asta trebuie să muncesc mult mai mult! )

După cele trei zile de concurs am mers în Veneţia. Când am ajuns vremea era superbă. Soarele ca o minge de foc strălucea pe cerul azuriu fără un nor. După ce ne-am cazat, ne era foame, aşa că am mâncat fiecare copil un sendviş făcut de domnişoara Georgiana. Dar altă mâncare nu mai era decât...sticksuri, eugenii, nişte piept de pui şi puţin caşcaval. Domnul Adrian, ca să ne mai rămână nouă mâncare, a mâncat eugenie cu caşcaval şi piept de pui. ( numia dumnealui ştie ce gust a avut! ). Costin a ţinut să ne dezvăluie un secret: apa de la robinet avea gust de apă plată! Bianca şi-a făcut pielea de pe faţă mai fină şi mai lucioasă cu un bureţel de pantofi, iar Vlăduţ era nedumerit ce se vinde în piaţa San Marco. « Sătui » de atâta mâncare am plecat să vizităm Veneţia. Domnişoara Georgiana şi domnul Adrian au fost ghizii noştri. Ne-au plimbat prin toată Veneţia. Am intrat chiar şi în muzeul lui Leonardo da Vinci. Piaţa San Marco a fost mirifică. Porumbeii blânzi şi prietenoşi se urcau în capul sau pe mâinile noastre dacă le dădeam de mâncare. Ne-am plimbat cu vaporaşul. A fost foarte frig, dar totuşi, am stat în spatele vaporaşului. După am fost la o pizzerie. Ne era foarte foame. Ospătarul, care era şi patronul restaurantului a fost foarte amabil cu noi. A fost foarte, foarte bună pizza, mai ales după o zi de mers în continuu prin Veneţia.

Domnul Marian ne-a făcut o mulţime de poze!

Am luat şi suveniruri pentru noi şi pentru cei de acasă.

Nu a fost o singură întâmplare hazlie, sau una mai frumoasă, au fost multe şi la fel de frumoase şi mereu exista una...la fiecare minut ( sau ne aduceam aminte de altele de dinainte şi tot găseam motiv de râs).

În călătoria aceasta am cunoscut altă lume, peisaje splendide şi o mulţme de lucruri noi, dansatori foarte buni din toate ţările.

Am văzut modele de rochii şi care este adevărata concurenţă.

Experienţa pe care am trăit-o a fost uimitoare!

Dans la Maribor, 2010 - de Elena Marian ( Hellas Limoncita - 13 ani )

2011-01-09T07:43:00.008-11:00

Dragi cititori, cum să vă spun?

M-a cuprins un dor de ducă nebun

Aşa că domnul Adrian ne-a luat bilete de zbor

Spre Treviso, un oraş cu aterizor.

Călătoria cu W!ZZ Air a fost minunată,

Iar norii ne-au cântat o frumoasă sonată.

Mai apoi au fost străpunşi de piscurile Alpilor Italieni

”Puţin” mai înalţi decât ai noştri Apuseni

Şi suflând din răsputeri pe cer l-am scăpat de troieni.

La aeroport doi domni ne-au întâmpinat

Şi degrabă către înfriguratul Maribor noi am plecat.

La grandioşii Alpi, tot m-am uitat.

Tare mult m-au fascinat!

Numai că visul frumos mult nu a durat

Şi emoţiile m-au apucat.

Căci m-am trezit că aveam mult de concurat

Şi până la Pohorska grijile m-au frământat.

Bambi avea ochii mici de oboseală,

Miţu era cuprinsă de plictiseală,

Suspinel era bulversat de învălmăşeală,

Bianca se ocupa de al Biancopotamiei dicţionar,

Iar eu, de un banal chestionar.

Alex descoperea ale telefonului secrete,

Ţepeluş râdea pe ascuns de alegrete,

Iar Şvarţi se înfrupta înfometat dintr-un castravete.

A doua zi, Georgiana ne-a făcut deosebite coafuri

Şi de aceea îi mulţumesc în versuri.

Adrian tot a călcat cămăşi,

Băieţii fiind... cam puturoşi.

Deodată Suspinel a strigat, pe nerăsuflate:

- Fraţilor! Moş Nicolae ne-a adus halate !

Competiţia a decurs cum nu se putea mai bine

Pentru că ne-am îndopat cu Isostar şi vitamine.

De medaliile câştigate ce să mai zic?

Sunt mai valoroase decât aurul dacic.

Georgiana a stat mereu lângă noi

Şi ne-a-ncurajat să fim la dans vioi.

A avut emoţii pentru noi

Şi ne-a purtat noroc asemeni unui trifoi cu patru foi.

Proba grea a fost la < tineret >.

Concurenţii, înalţi, păreau suiţi pe taburet

Şi nu îmi vine să cred că peste doi ani va trebui să fim ca ei

Şi să fim la fel de grei.

Concursul când s-a terminat

Mintea dintr-o dată mi s-a luminat,

Dar mersul mi-a rămas ‘’dansat’’.

Când am ajuns la pensiune

Adrian ne-a cumpărat torturile cele mai bune

Pe care le-am mâncat într-un mare fel

Învârtite în dulce carusel.

A doua zi visul avea să reînceapă.

O excursie la Veneţia era aranjată.

Ne-am cazat la hotel Canal

Dar acolo nimic nu era banal,

Bianca a sesizat că tenul e mai fin şi de ‘’bon ton’’

Dacă îl freci cu bureţelul de pantofi cu silicon.

Bietul Şvarţi bău apă de la chiuvetă şi strigă deodată :

- Mamăăă! Are gust de apă plată!

Când să mâncăm am constatat că pâinea s-a terminat

Chiar la domnul Adrian, care nu s-a lamentat

Şi eugenie cu caşcaval şi piept de pui a mâncat

Sendviş ‘’veneţian’’ fiind intitulat.

Nouă ore prin oraş am umblat

Şi multe locuri am vizitat.

Pe Gică, porumbelul, l-am cunoscut

Iar Şvarţi multe poze i-a făcut.

În mii de magazine am intrat,

Multe vitrine am admirat.

Măşti, magneţi, bijuterii din sticlă am cumpărat,

Apoi către piaţa San Marco ne-am îndreptat

Unde numai legume şi fructe nu s-au vândut

Aşa cum Ţepeluş a crezut.

În minunata bazilică San Marco ne-am rugat

Şi de frumuseţea ei ne-am mirat,

Iar zglobiii porumbei pe noi s-au urcat

Şi dintr-o bezea imensă s-au înfruptat,

Apoi cu vaporaşul ne-am plimbat.

Dar o foame cruntă ne-a apucat

Aşa că la o pizzerie veche ne-am oprit

Şi chiciura din păr ni s-a topit.

Cu o pizza Quattro Formaggi foamea mi-am potolit.

În drumul spre hotel multe fotografii am făcut.

Acest shooting tare mult mi-a mai plăcut.

Când am ajuns ochii ni s-au închis îndată,

Iar dimineaţă ne-am trezit mai trişti ca niciodată

Pentru că trebuia să plecăm spre România degrabă

Şi, de tristeţe, n-am mai scos nicio silabă.

La aeroport ne-au aşteptat părinţii cu şampanie şi flori

Strigând o lozincă ce mi-a dat fiori.

- Cu ei se va schimba ! Rooomânia !

Cu noi, adică ! Chiar aşa?

Mulţumesc antrenorilor,

Care spre victorii ne-au purtat în zbor

Ne-au purtat de grijă şi ne-au însoţit la concurs

Şi cu ajutorul lor totul foarte bine a decurs.

Îi admir, le mulţumesc şi îi iubesc

Şi cred că antrenori ca ei n-am să mai găsesc,

De aceea mult îi preţuiesc.

Supravieţuitorii de la Ardeluţa - de Elena Marian

2010-11-11T11:44:00.015-11:00

În timpul cantonamentului de dans sportiv de la Buşteni primesc un telefon surpriză de acasă. Părinţii m-au informat că am fost aleasă să particip la o tabără organizată de fundaţia militară << Mareşal Alexandru Averescu >>. Această tabără era destinată copiilor premianţi din judeţul Buzău. Scopul taberei era de a ne instrui şi antrena în arta supravieţuirii. Locul: munţii Tarcăului din judeţul Neamţ, cabana militară Ardeluţa.

Aşadar, Ardeluţa! Dar ce este Ardeluţa? Unde este Ardeluţa?
Ce vom face noi acolo? Ne vom întoarce acasă teferi?
Mii de gânduri şi întrebări îmi fulgerau mintea. Nu mai fusesem niciodată într-o asemenea tabără. Ce vom mânca la Ardeluţa? Şerpi, râme, bursuci şi broaşte aşa cum am văzut pe Discovery la Bear Grills?
Ce surprize ne rezervau, oare, organizatorii?
Deja mă închipuiam îmbrăcată în camuflaj cu mitraliera în spate pierdută în pădure cu staţia radio defectă şi cu busola spartă. Oare cum aş fi putut să mă descurc? Cu siguranţă la Ardeluţa voi învăţa să mă descurc în orice situaţie. Temerile mele aveau să ia sfârşit când domnul general Nicolae Roman şi domnul comandant Cristian Serescu ne-au invitat la o întrunire de informare. Acolo am făcut cunoştinţă cu oameni deosebiţi, organizatorii taberei, precum şi cu instructorii care aveau să ne însoţească în îndepărtaţii munţi ai Tarcăului. Domnul general Roman şi domnul comandant Serescu ne-au familiarizat cu expresia de « tabără de supravieţuire » sau « Tabăra Micului Cercetaş » explicându-ne cu prietenie, răbdare şi umor ceea ce aveam să învăţăm acolo. Dar, totuşi, unele din temeri nu m-au părăsit. Îmi apărea mereu o scenă în minte: eu cu un rucsac cu desen de camuflaj mare cât mine căutând prin pădure micul dejun, ascunzându-mă în vizuini şi cântând în jurul focului cântece cercetăşeşti alături de colegii ardeluţeni.

În sfârşit a venit şi marea zi a îmbarcării! Am fost convocaţi în curtea comandamentului unde am fost cu toţii impresionaţi de curăţenia şi disciplina cazonă ce domneau acolo. I-am căutat, înfrigurată, din priviri, pe instructorii ce aveau să ne acompanieze în tabără. Domnul plutonier adjutant Frâncu Mihai de la trupele speciale, de care auzisem numai de bine, trebuia să fie un om şi jumătate, aşa cum mi-i închipuiam eu pe aceşti luptători de la care aveam, cu siguranţă, ce învăţa. Odată ce l-am zărit, alături de domnul doctor Petru Cojocariu, m-am calmat pentru că amândoi inspirau încredere şi siguranţă. Eram impresionată şi de compania celorlalţi copii, pentru că ştiam că fuseseră aleşi pe sprânceană dintre premianţii Buzăului.

Odată îmbarcaţi în microbuz ne-am luat rămas bun de la cei dragi şi am pornit în aventura vieţii mele. Prima oprire a fost la Mausoleul de la Mărăşeşti, unde se odihnesc, de peste 90 de ani, eroii neamului din primul război mondial. Această vizită mi-a provocat emoţii intense gândindu-mă că toţi cei căzuţi pe frontul de luptă pentru apărarea ţării au dorit ca noi, urmaşii lor, să avem o viaţă mai bună şi mai frumoasă. Ne-am rugat la mormintele lor şi i-am asigurat că le suntem recunoscători pentru sacrificiul lor suprem. Dumnezeu să îi odihnească în pace ! Ne-am urcat, emoţionaţi de vizită, în microbuz şi am purces către Ardeluţa cea misterioasă. După o superbă călătorie am ajuns, în jurul pranzului, la vestita tabără. Administratorul, domnul Croitoru Ionel şi personalul taberei ne-au primit cu căldură şi ne-au invitat să vizităm cabana şi împrejurimile. Domnul doctor Cojocariu ne-a repartizat în camere şi ne-a dat primele indicaţii cu privire la program şi regulamentul care trebuia respectat. Am început să ne cunoaştem şi să ne împrietenim. Am descoperit că toţi colegii erau de ispravă şi dornici, la rândul lor, de a forma cu toţii o echipă. Am luat cina în sala de mese a cabanei, iar domnii instructori ne-au prezentat programul şi acţiunile ce urmau să fie desfăşurate. Ne-au asigurat că totul va fi bine şi frumos, iar domnul plutonier adjutant Frâncu, domnul doctor Cojocariu şi întreg personalul taberei vor avea grijă ca noi să învăţăm lucruri interesante, să vizităm locuri minunate şi să ne simţim cât mai bine. În zilele următoare am avut bucuria să asistăm, în fiecare dimineaţă, la înălţarea drapelului naţional ocazie cu care ne simţeam profund emoţionaţi. Aproape în fiecare zi, pe lângă activităţile specifice cercetaşilor, am făcut lungi excursii prin împrejurimi vizitând : Lacul Roşu, Cheile Bicazului, Mânăstirea Neamţului, Agapia, Văratec şi schitul Tarcău, cetatea Neamţului, casa memorială Ion Creangă şi alte locuri de o frumuseţe nemaivăzută. Am privit frumosul oraş Piatra Neamţ din telegondolă, iar pe muntele Cozla am desfăsurat activităţi ca : stabilirea punctelor cardinale, coordonatelor geografice şi rectangulare şi am identificat formele de relief din împrejurimi.

Activităţile specifice micului cercetaş au fost : orientarea cu busola şi după indiciile naturii, stabilirea azimutului,cum să filtrăm apa pentru a fi potabilă, diferite tehnici de aprindere a focului, punerea capcanelor şi construirea de adăposturi. Doi colegi curajoşi, pentru care am avut toată admiraţia, au avut curiozitatea să mănânce o << delicatesă >> propusă de domnul instructor Frâncu şi anume, râma de pădure.

- Doamne cum se mai zbăteau bietele nevertebrate în gurile lor flămânde !

Noi, ceilalţi, mai puţin cutezători, ne-am repezit să-i întrebăm ce gust au, dacă sunt bune. Ne-am liniştit când am aflat că au un gust bun, de pui, iar una, ni s-a spus că a fost chiar crocantă fiindcă mai avea nisip pe ea. Deci, iată, curajul şi încrederea în domnul instructor Frâncu a dat roade : putem mânca şi râme la o adică.

Prin codrii deşi de la Ardeluţa ni s-a spus că sunt mulţi urşi. Deşi la început ne era teamă, după câteva antrenamente şi aplicaţii, am mai prins niţel curaj şi ne-am dat seama că nu i-ar fi priit ursului să se întâlnească cu cercetaşii. După cum arăta domnul instructor, solid şi hotărât, cred că i-ar fi pus pielea pe băţ şi ni l-ar fi servit, bine rumenit ,la focul de tabără. Cine nu a avut curajul să mănânce râme s-ar fi putut delecta cu labe de urs pe jar.

În tot acest timp acest timp domnul doctor Cojocariu ne-a monitorizat îndeaproape şi a stat mereu cu gura pe noi să ne îmbrăcăm, să nu răcim, să nu tuşim, să nu strănutăm, să nu ne tăiem sau să ne înţepăm, să nu răguşim, să ne învelim, să mâncăm tot, să ne spălăm, să ne culcăm, să nu mâncăm râme şi urs la proţap până nu le facem examenul medical, să nu bem apă nepotabilă chiar filtrată, etc. Nu-i scăpa nici o mişcare! Ce reuşea să ne călească domnul instructor Frâncu ne înfofolea la loc domnul doctor. L-am înţeles, săracul! Avea o misiune, avea responsabilităţi şi îşi făcea datoria ca la manual. Da’, gros manual, amănunţit….!!!

În toate zilele programul de dimineaţă ni s-a părut cel mai dificil. Gornistul suna din trompetă la ora 7 fix trezindu-ne, de fiecare dată, cu brutalitate, din dulcele somn al dimineţii. Bine că nu a auzit ce era la gura noastră ! Cercetaşii, ca să se răzbune pentru tortura sonoră îndurată, au făcut o conspiraţie : să îi ungă muştiucul goarnei cu ardei iute, transmiţându-i astfel, intr-un mod direct si usturat, gornistului, un important mesaj de « prietenie ». Din păcate răzbunarea nu s-a finalizat pentru că, oricât am căutat nu am avut niciodată o conjunctură favorabilă pentru ducerea la îndeplinire a planului nostru, malefic pentru el şi benefic pentru noi.

După ce am căpătat toate deprinderile de bază ale unui bun cercetaş domnul instructor Frâncu ne-a organizat un concurs tematic unde trebuia să aplicăm cunoştinţele dobândite şi în care colegii noştri, Cezar Zăinescu şi Ioana Dinu au reuşit să se claseze pe primul loc, iar celelalte 2 locuri au fost ocupate de Andrei şi de mine.

Personalul taberei s-a întrecut pe sine pentru ca noi să ne simţim cât mai bine. Ne-au răsfăţat cu cele mai bune mâncăruri, iar noi ne-am simţit ca în paradis. Nu ne mai venea să plecăm. În ultima zi a taberei ni s-a organizat un foc de tabără uriaş ( cel mai frumos pe care l-am văzut vreodată ) şi o petrecere de pomină unde s-a organizat un concurs de dans câştigători fiind, în pereche, George şi Bianca şi pe locul 2 eu cu Bogdan.

Într-o duminică dimineaţă am constatat, cu regret, că tabăra s-a sfârşit şi trebuia să ne luăm rămas bun de la acele splendide locuri şi de la acei minunaţi oameni care ne-au fost gazde îndatoritoare. Le mulţumim din suflet şi le suntem , la rândul nostru, recunoscători. Drumul spre casă a fost extrem de plăcut în compania acelor străini care, în doar câteva zile reuşiseră să-mi devină cei mai buni prieteni. Această tabără a fost pentru mine cea mai spectaculoasă experienţă pe căre am avut-o. Multitudinea de lucruri învăţate îmi va fi de folos, cu siguranţă, pe tot parcursul vieţii. M-am simţit protagonistă în documentarul de pe « Discovery » ce în fiecare serial reuşeşte să supravieţuiască ieşind cu bine din cele mai grele încercări.

Pe data de 25 octombrie 2010 toţi « ardeluţii-cercetaşi » am fost invitaţi la sărbătorirea Zilei Armatei unde am asistat impresionaţi la un ceremonial militar frumos şi emoţionant. La acest ceremonial domnul general Nicolae Roman ne-a felicitat cu căldură pentru rezultatele obţinute în aceasta tabără şi ne-a înmânat diplome şi premii. Tabăra « Micul Cercetaş » a fost pentru noi o experienţă extrem de interesantă unde am avut ocazia să învăţăm lucruri pe care nu le poţi învăţa oriunde. Le mulţumesc tuturor celor care au avut ideea de a organiza această tabără şi în mod deosebit fundaţiei “Mareşal Alexandru Averescu”, domnului general Nicolae Roman, domnului comandant Cristian Serescu, domnului instructor Mihai Frâncu, domnului doctor Petru Cojocariu şi gazdelor noastre ospitaliere de la cabana Ardeluţa în frunte cu domnul administrator Ionel Croitoru.

În acest an şcolar imboldul de a învăţa mai bine va fi alimentat şi de puternica impresie a Ardeluţei. Poate, cine ştie, la anul repetăm figura!

Postez pe acest blog filmuleţe şi poze faine din tabără pe care vă invit să le găsiţi şi să le vizionaţi şi, dacă vă plac, să le şi descărcaţi !

Pa,vă pup pe toţi !

Elena Marian şcoala generală nr.11, clasa a VII a A

Profesorul de mahala

2010-09-12T04:55:00.005-11:00

Dansul sportiv, datorită spectaculozităţii figurilor sale, datorită strălucirii costumaţiilor şi atitudinii dansatorilor, în general, atrage din ce în ce mai mulţi admiratori. Prezenţa dansatorilor la diferite manifestări şi spectacole a devenit un fenomen obişnuit şi acum toată lumea îşi doreşte, la nuntă, onomastici sau botez, un moment artistic deosebit. Dansatorii sunt invitaţi să coloreze întrunirile să aducă un suflu de tinereţe şi prospeţime, să binedispună invitaţii. Copiii de la Alegretto, clubul nostru de dans sportiv, onorează cu bucurie invitaţiile cunoştinţelor şi prietenilor iar aplauzele şi privirile admirative ale acestora îi încurajează să meargă mai departe. Sâmbătă seara două perechi de la Alegretto au fost invitate să facă o demonstraţie de dans la o nuntă elegantă din Buzău. Este vorba de două perechi care fac dans de performanţă şi care au adus clubului şi oraşului Buzău nenumărate medalii de campioni naţionali şi internaţionali. În timp ce aceştia se schimbau, în culise, după o cortină, auzim, deodată, pe cineva înjurând ca la uşa cortului la nici 3 metri de noi. Individul nu înjura de cele sfinte sau de cele laice ci profera obscenităţi ca orice derbedeu obişnuit. Aţi remarcat cu toţii faptul că golanii nu înjură de cele sfinte ci preferă obscenităţile şi mojiciile.

Am rămas cu toţii sideraţi, nu ne venea să credem că la aşa nuntă cu ştaif puteam auzi asemenea vorbe. Individul îşi exprima indignarea că, din cauza dansatorilor, nu-şi mai putea el desfăşura programul muzical aşa cum îşi propusese fiind invitat, probabil, să cânte cu formaţia sa. Copiii erau la câţiva metri şi auzeau tot. Noi, părinţii, am început să facem feţe, feţe şi am ieşit să vedem cine este persoana care adresează asemenea vorbe urâte la adresa copiilor noştri şi care ne este eventuala vină.

Vizavi de noi, într-un alt separeu, văzusem ,în aşteptare ,un taraf de lăutari de etnie rromă care îşi aşteptau şi ei intrarea în scenă. Prima dată m-a dus gândul la ei. M-am gândit că şi-au pierdut răbdarea când au văzut că programul serii prevedea intrarea dansatorilor înaintea lor şi s-au apucat să se manifeste «nesportiv». Dar m-am înşelat grozav ! Lăutarii, eleganţi, spilcuiţi şi mirosind a parfum ''din ţări franceze'' aşteptau cuminţi să le vină rândul. Alături, un individ mătăhalos, cu burta revărsată peste curea şi cu cămaşa scoasă din pantaloni înjura, în continuare, cu aplomb, fără ruşinea de a fi auzit de invitaţii care treceau pe acel hol. La un moment dat se opreşte şi reuşesc să întreb pe cineva cine este individul.

- Doamnelor şi domnilor, ţineţi-vă bine !

Personajul nu este, aşa cum v-aţi fi aşteptat, un boschetar, nu este un lăutar cu 4 clase ''şcolit'' prin ''taverne mohorâte şi cu fereşti murdare'', nu este Otzi, omul primitiv de acum 5300 de ani, descoperit de curând congelat într-un gheţar din Alpi înviat ca prin minune şi adus la nuntă pe post de curiozitate să distreze nuntaşii. Nu, oameni buni! Individul este directorul liceului de artă din Buzău profesorul........dar cui ii pasă ce nume poartă?

Eu nu ştiu şi nici nu mă interesează ce performanţe didactice sau manageriale are acest director în instituţia de învăţământ pe care o conduce dar pot să-i transmit pe calea aceasta că tinerii pe care el i-a înjurat ca un derbedeu de pe stradă îl apelează cu ''domnule profesor'' unii dintre ei sunt olimpici iar timpul liber şi-l petrec antrenându-se din greu, făcând mari sacrificii, atât ei cât şi părinţii lor ca să ajungă ceva în viaţă. Mă gândesc că ''dom’ profesor'' s-ar putea să nu aibă ore de predare în şcoală câte ore de antrenament istovitor au facut aceşti copii. Mie, personal, nu mi-a fost dat să aud, în toţi anii de şcoală pe care i-am facut, un profesor vorbind în halul ăsta. Mi-a fost dat să-l aud acum, pe directorul liceului de artă din Buzău. Oameni de această teapă sunt puşi în fruntea instituţiilor de învăţămînt din România să conducă şcoli şi colective onorabile de cadre didactice, să predea elevilor şi ne mai ne mirăm că mulţi dintre tinerii de astăzi sunt needucaţi, grobieni, lipsiţi de şcoală şi cultură iar societatea devine din ce în ce mai înapoiată şi de nesuportat.

- Dragi alegreţi, îmi cer scuze că trăiţi într-o societate compusă şi din astfel de indivizi! Mă simt responsabil că nu am făcut şi nu fac destul pentru ca genul acesta de oameni să fie scoşi din mediul pe care îl frecventaţi sau pentru faptul că nu îi putem evita!

Acum mă gândesc că grupurile de tineri pe care îi întâlnim pe străzi şi prin parcuri care înjură în gura mare fără a se jena de trecatori şi care îţi strică, de cele mai multe, ori tot cheful de a mai ieşi în lume au, cumva, circumstanţe atenuante:

Pot fi elevii directorului liceului de artă din Buzău, profesorul…….dar cui ii pasa de un aşa profesor?

La acest incident noi, părinţii dansatorilor nu am avut o reacţie imediată pentru că puteam crea o atmosferă neplăcută la acea nuntă iar tinerii frumoşi care-şi sărbătoreau unirea nu meritau aşa ceva. Le urez ''Casă de Piatră'' pe aceasta cale!

- Directore, îmi cer scuze ca am aflat cine eşti şi nu aş vrea să te mai întâlnesc vreodată!

- Domnilor lăutari îmi cer scuze că v-am bănuit de rele şi vă felicit pentru felul cum ştiţi să vă faceţi meseria, sunteţi cu multe clase peste unii ''fruntaşi'' ai învăţământului românesc care au fumuri şi pretenţii.

Cei ce doresc să facă comentarii de bun simţ, să o facă, vă aştept iar directorul liceului de artă este invitat să-şi ceară scuze de la copii!

Postez aceste gânduri pe blog ca o reacţie la cele întâmplate şi ca o invitaţie la reflecţie pentru colegii din învăţământ ai acestui specimen şi tuturor oamenilor de bun simţ care, din întamplare sau nu, vor avea ocazia să citească pe blog această postare.

Doamne şi când mă gândesc că mă bătea gândul să-mi dau copilul la acest liceu….

Divertisment de duminică. ''We No Speak Americano''

2010-08-29T10:15:00.003-11:00

http://www.youtube.com/watch?v=h3S4dBk4E1gSablonul de postare

Rebeca, cea mai nouă şi mai simpatică alegretă. Georgiana şi Adrian o învaţă primul pas de samba. După samba Rebeca va învăţa să stea în picioare apoi va merge singura la clubul de dans

2010-08-15T02:34:00.002-11:00

Sablonul de postare

Alegreţi la mall. Inaugurarea studioului de dans Alegretto de la Galleria Mall.

2010-08-14T10:03:00.011-11:00

După o perioadă grea de dispute, şicane şi mizerii îndurate de alegreţi, părinţi, antrenori şi conducerea clubului de dans sportiv Alegretto Buzău, venite din partea gazdelor vechii locaţii, unde se efectuau antrenamentele, iată că managerii clubului au hotărat să rezilieze, unilateral, contractul de închiriere şi să renunţe la aceasta sală. Nota bene!

Nivelul de performanţă la care au ajuns dansatorii clubului impunea, dealtfel, condiţii mai bune.

Dacă visam vreodată o sală de dans în care Elena şi Vlăduţ, împreună cu ceilalţi alegreţi, să se antreneze poate ca aş fi visat tot vreo amărâtă de sală de sport, cu un spaţiu ceva mai mare, dosită în vreun cartier cenuşiu al Buzăului. Ceea ce avem astăzi în Galleria Mall întrece orice vis, orice închipuire. O sală de dans superbă, un adevărat studio, situat într-unul dintre cele mai frumoase spaţii comerciale din Buzău. Frumos, curat, climatizare, parchet, oglinzi, vestiar, etc. Condiţii excelente care, cu siguranţă, vor duce mai repede la noi şi mai rapide performanţe. Mica inaugurare de ieri, 13.08.2010, avându-i drept invitaţi pe vestiţii antrenori, Adrian Ciutoiu şi Georgiana Niculiţă, grupa de sportivi de performanţă şi părinţi a fost un moment de emoţie şi mare bucurie. Şampanie, tort, alegreţi mânjiţi la gură, muzică şi veselie. Marea inaugurare se va face cu ocazia începerii anului şcolar când întregul club, împreună cu bobocii de anul acesta, vom sărbători intrarea într-o nouă eră a dansului sportiv la Alegretto.

Clubul se doreşte a fi un spaţiu cultural şi sportiv deschis tuturor ( copii, tineri şi adulţi ) celor care doresc să se relaxeze sau să performeze dansând.

Înscrieri se primesc la preşedinta clubului, doamna

Mihaela Ion

Telefon : 0745175877

TV Sat Estival, terasa Atlantis Buzău. Spectacol de dans sportiv, Vlăduţ Meşca şi Elena Marian, 30 iulie 2010

2010-08-13T18:06:00.006-11:00

http://www.jurnal.tvsatrm.ro/2010/08/09/tvsat-estival-7-aug/

Supravieţuitoare la ''Buşteniwald''. Impresii din cantonamentul de dans sportiv, grupele de performanţă, Alegretto Buzău şi Imperial Iaşi- Buşteni 2010. By Elena Marian

2010-08-07T23:13:00.012-11:00

Aflaţi mai multe »

Concluziile ultimului Congres Mondial al Cancerului de la Paris

2010-08-02T08:55:00.002-11:00

Congresul cancerului, ţinut recent la Paris, a confirmat capacitatea excepţională a fructelor şi legumelor de a preveni şi vindeca tumorile ucigătoare !!!

"Bomba" ultimului congres mondial al cancerului ţinut la Paris a fost victoria morcovului şi a rubedeniilor lui împotriva bolilor oncologice. Fructele şi legumele au triumfat. Un studiu mamut, întins pe o durată de 35 de ani şi efectuat pe 500.000 de subiecţi, a dovedit, fără drept de apel, că alimentaţia vegetariană reduce drastic apariţia cancerului. Practicanţii terapiilor naturiste au avut dreptate.......
Când Dumnezeu a lăsăt boala a lăsat şi leacurile care o pot vindeca.

"De necrezut", a exclamat profesorul francez Michel Boiron, preşedintele fondator al congresului internaţional al cancerului. "Scepticismul nostru este învins. Cifrele studiului EPIC (European Prospective Investigation into Cancer and Nutrition = Investigaţia europeană prospectivă privind cancerul şi alimentaţia) sunt de necombătut. Legătura dintre cancer şi alimentaţie este edificată."
Deşi nu e nouă, ideea că hrana joacă un rol decisiv în stoparea sau dezvoltarea tumorilor canceroase a fost multă vreme respinsă, minimalizată sau privită cu scepticism de lumea medicală occidentală. Cancerul era interpretat ca o boala în sine, declanşată prin dereglarea necontrolată a unor celule. Un soi de "nebunie" organică. Din fericire, studiul EPIC vine cu concluzii de neclintit. Este cea mai mare anchetă realizată vreodată asupra relaţiei dintre nutriţie şi cancer.. Studiile efectuate compara alimentaţia şi modul de viaţă a 500.000 de indivizi din ţările nordice şi sudice ale Europei, unii dintre ei amatori de unt şi de cărnuri grase, ceilalţi - consumatori de legume, fructe şi untdelemn de măsline. Începând cu anul 1970, majoritatea subiecţilor au fost urmăriţi, fiecare în parte, în medie, timp de cinci ani. Ultimele rezultate au fost publicate în iunie 2005 şi comunicate oficial la congresul de la Paris . A fost primul studiu combinat şi cu prelevări de sânge şi ADN, stocate în bănci biologice, pentru cercetarea indicilor nutriţionali. Concluzia e clară: schimbarea regimului alimentar poate reduce frecvenţa cancerului.. Iată şi câteva prescripţii importante rezultate din studiul EPIC..

Consumaţi cât mai multe fructe şi legume
Persoanele care consumă în medie 35 de grame de fibre vegetale pe zi (şapte porţii de fructe şi de legume mâncate pe întinderea unei zile) reduc riscul îmbolnăvirii de cancer cu 40%. Cifra creşte, dacă pe lângă alimentaţia vegetariană, veţi fi atenţi să vă şi miscaţi. Mai ales cancerul intestinal şi cel de colon sunt ţinute în frâu printr-o alimentaţie adecvată combinată cu sport. "Marele progres al acestui studiu constă în faptul de-a arăta că riscul cancerului poate fi drastic redus prin creşterea consumului de fructe şi de legume, principalele surse de fibre alimentare", spune profesorul Elio Riboli, responsabilul studiului EPIC, specialist mondial în probleme de nutriţie şi cancer.

Vegetalele: bariera împotriva cancerului de colon

Includeţi în fiecare din mesele dvs. o legumă sau o salată şi un fruct la desert. Care sunt cele mai indicate? Toate fructele conţin combinaţii de substanţe protectoare.. Pentru a beneficia de ele, variaţi culorile: după ce mâncaţi un măr roşu, gustaţi o pară aurie său un strugure negru. La fel şi în cazul legumelor: după o tomată roşie, consumaţi un broccoli verde sau o ridiche neagră. Cel mai adesea, principiile active care opresc cancerul sunt cuprinse chiar în coloranţii din plante. Eficienţa lor a fost constatată nu doar în cancerul de colon, ci şi în cel de prostată, pancreas, plămâni, esofag. + - Uitaţi carnea, mâncaţi peşte !
Se bănuia de multă vreme ca excesul de carne nu este sănătos... Studiul EPIC confirma şi această realitate. Analiza efectuată a grupat carnea în trei categorii: carne roşie, mezeluri şi carne de pasăre. Din prima grupă fac parte carnea de vită, viţel, porc, proaspătă, tocată său congelată. Din grupa a doua fac parte salamurile de porc sau vită, conservate în saramură, cu sau fără nitraţi, afumăturile, carnea uscată sau conservată prin fierbere: jambonul, cârnaţii, pateul de ficat, crenvurştii etc... Păsările au fost reprezentate de gâscă şi pui. Rezultatul: riscul de cancer colorectal e mult mai ridicat la consumatorii de carne şi mezeluri. În schimb, nu există nici o problemă cu carnea de pasăre, cu condiţia să nu fie din crescătorii. Ca soluţie alternativă pentru carne se recomandă peştele, deşi efectul lui protector n-a putut fi explicat pe deplin. Se presupune că anumţi acizi graşi, prezenţi în mare cantitate în uleiul de peşte, inhibă dezvoltarea tumorilor canceroase.

Leguminoase şi cereale complete:
Grâu, orz, ovăz, mei, secară, linte, fasole, soia, seminţe de in şi susan - "E timpul să redescoperim cerealele şi leguminoasele", ne îndeamnă studiul EPIC. "Bogăţia lor în fibre participă, de asemenea, la prevenirea cancerului de colon. În sensul acesta, ar fi bine ca pâinea cotidiană să fie înlocuită de şase porţii de grâu încolţit, consumat pe durata unei zile."
Unele leguminoase (mai ales soia) prezintă un alt atu: conţinutul lor bogat în fito-estrogeni. Femeile asiatice, care consumă multe leguminoase încă de la vârsta copilăriei, sunt mult mai puţin atinse de cancerul de sân. Ipoteza avansată: aceşti micro-constituenţi sunt capabili să blocheze efectul estrogenilor asupra celulelor mamare. În schimb, o posibilă cauză de apariţie a cancerului de sân poate fi excesul de kilograme acumulate după menopauză...
În concluzie, puneţi linte în toate salatele, mâncaţi cu încredere soia, mâncaţi cereale complete. Protejaţi-vă intestinul şi controlaţi-vă greutatea..

Optaţi pentru o alimentaţie variată
Decât să mănânci un anume aliment, mai bine consumi câte puţin din toate... şi reduceţi consumul de alcool. De fapt, ideea generală care s-a desprins la congresul de la Paris a fost că nu există atât alimente protectoare, cât un model alimentar preventiv, inspirat din modelul mediteranean. şi anume: legume stropite din belşug cu ulei de măsline..
Un alt principiu recomandat priveşte alimentele proaspete şi crude, netrecute prin foc. Favorizaţi, deci, salatele de legume, condimentate cu ierburi aromate, şi fructe de toate gusturile şi culorile. Activitatea fizică reduce riscul cancerului de sân.

Mişcarea!
O a doua surpriză a congresului de la Paris a fost confirmarea prin studiu a incidenţei deosebite pe care sportul, mişcarea, o are în stoparea diverselor tipuri de cancer. Prin urmare, specialiştii recomandă includerea lor în viaţă cotidiană. Nici o zi fară plimbare în aer liber, fără câteva minute de gimnastică sau de alergat. Mişcarea reduce în proporţie de 40% incidenţa cancerului, mai ales de sân şi colon, de prostată, plămâni şi uter. Diminuarea riscurilor apare şi la persoanele subţiri, care fac constant mişcare. De unde ideea că nici cei ce au o greutate normală nu sunt feriţi de teribila maladie..
"Un studiu american a demonstrat că densitatea sânului la mamografie se modifică radical după o ora de exerciţiu fizic." Şi la fel, întreaga structura corporală. RODICA DEMIAN

Întrebări pe adresa medicului specialist
Dr. CRISTIAN BOERESCU
- Cum se explică efectul protector al vegetalelor?
- Omul a apărut într-un anumit cadru natural, iar de la facerea lumii, Dumnezeu i-a dat acestuia că hrana "toată iarba ce are sămânţă... şi tot pomul ce are rod în el"... Din pacăte, foarte puţine vegetale din cele pe care le mâncăm sunt naturale. Roadele de pe mesele noastre sunt cel mai ades prelucrate de tehnologiile industriei alimentare. Legislaţia actuală este mult prea permisiva cu aditivii alimentari. Rapiditatea cu care apar, în fiecare an, sute şi chiar mii de coloranţi alimentari spune multe despre deficienţele şi fraudele grave ale sistemului actual. "Galbenul de unt" (paradimetil - azobenzenul), ca să dau numai un singur exemplu, întrebuinţat până nu de mult pe scara largă, produce experimental la animalele de laborator cancerul ficatului (hepatomul malign). Iată pe scurt o demonstraţie inversă pentru întrebarea dvs. şi o pledoarie fierbinte pentru consumul produselor vegetale proaspete.
Semnalul de alarmă a fost tras de specialişti de mai mulţi ani, iar presa ţine sus steagul schimbării pentru opinia publică. La astfel de presiuni, agricultura şi alimentaţia biologică tind să se afirme tot mai mult, iar prin cercetări de ultima oră, nutriţia se conturează ca o perspectiva reală a unei noi terapii în boala canceroasă.
Produsele vegetale cultivate corect sunt aproape complet lipsite de toxicitate. De aceea realizează un inter-schimb firesc cu mediul intern celular şi nu blocheazaă deloc filtrele biologice ale organismului. Dimpotrivă, mulţi microconstituenţi naturali din legume, fructe, cereale, dar şi din plante şi-au dovedit deja rolul lor anticancerigen, în diverse colţuri ale lumii. În paginile " Formulei AS " s-a scris şi se va mai scrie încă mult despre potenţialul de vindecare al fibrelor vegetale, antioxidanţilor naturali, retinoizilor antitumorali, betacianinelor etc., despre usturoi, patrunjel, morcovi, grâu, cătina sau condimente, iar cazurile spectaculoase de vindecări prezentate de dvs. de-a lungul timpului au produs stupefacţia lumii medicale de la noi şi îi susţin cu o rază de speranţă şi optimism pe cei aflaţi în suferinţă...

- De ce să consumăm legume nefierte?
- Acum 100 de ani, în oraşul Zurich din Elveţia, doctorul Bircher-Benner demonstra colegilor săi că "vegetalele în stare crudă şi proaspete" au o mare putere de vindecare şi reprezintă pentru oameni o hrană vie de cea mai bună calitate.. Argumentaţia se baza pe numeroase cazuri vindecate în clinica sa, dotată cu cele mai moderne laboratoare din acea vreme şi nu se descoperisera încă vitaminele, enzimele, imunostimulatorii sau agenţii antitumorali naturali. De-a lungul timpului, aceste adevăruri au fost afirmate raspicat de Max Gerson, Rudolf Breuss, Robert Jackson, Kristine Nolfi şi mulţi alţii, dar din nefericire medicina actuală merge parcă prea obsesiv într-o direcţie greşită. Pentru a întelege rolul crudităţilor în prevenirea şi tratarea cancerului, să observam că cea mai mare frecvenţa a bolii este întâlnită la persoane în vârstă de peste 50 - 60 de ani, la care componentele tisulare intră în procese lente de degenerare, iar astfel organele nu mai fac faţă asaltului de toxine cancerigene de care vorbeam mai devreme... Intuim acum uşor de ce curele de crudităţi, posturile cu sucuri de legume şi fructe, hrana vie sunt o speranţă pentru cei disperaţi şi sunt confirmate din ce în ce mai mult de ultimele comunicări ştiinţifice.

- Legumele şi fructele de pe piaţa românească au calitatea de medicament anticancer său au suferit modificări genetice care le-au modificat?
- Puneţi această întrebare la graniţa de vest a ţării şi veţi auzi un "da" pe sute de mii de voci din piepturile românilor care vin de la muncă din străinătate. Veţi putea aduna relatări amanunţite despre parfumul, gustul, vitalitatea şi savoarea fructelor şi legumelor de la noi.. Veritabile declaraţii de dragoste pentru mere, prune, gutui, roşii, ardei etc.. Personal, cunosc mulţi oameni bine situaţi în occident care vin special în România să facă o cură cu crudităţi. Dacă ministrul agriculturii ar avea inspiraţia să-i pregătească pe ţăranii români să intre pe pieţele europene ale produselor biologice, România ar mai deveni o dată în istorie grânarul (bio) al Europei, iar plugul, coasa şi căruţa trasă de cai nu ar mai fi atat de mult şi inutil blamate. În Franţa, doar 7% din agricultura este biologică, în Germania şi Austria 13-16%, în Elveţia 23%, iar preţul la aceste produse este de 3-4 ori mai mare decat la celelalte. La noi, mai mult de 50-60% din agricultură depinde doar de ciclurile naturale de producţie şi de aceea cred că dacă am avea azi autostrăzi, turismul rural ar relansa economia. Într-o societate bazată pe adevăr şi înţelepciune, cercetările care demonstrează potenţialul vindecător al dietei anticancer ar trebui utilizate la maximum în folosul bolnavilor, iar procesul de producere, preparare şi comercializare al hranei să fie coordonat cu mai mare grijă.

Alimentaţia anticancer

- Medicina oficială acceptă, în sfarşit, o realitate pe care naturismul o susţine de mult: alimentaţia corectă poate să impiedice apariţia tumorilor. Fructele, zarzavatul, leguminoasele, cerealele integrale şi ierburile aromate conţin substante active care pot preveni imbolnăvirea de cancer.

O terapie cu gust delicios! -

"Rezultatele cercetărilor noastre trebuie să-şi găsească drumul spre farfurii!"

La mijlocul lunii februarie, la Viena s-a ţinut un congres la care au participat cercetători de pe toate meridianele globului. Tema conferinţei: alimentaţia şi cancerul. Concluzia unanimă: cele mai eficiente remedii pentru stoparea acestei boli cumplite se găsesc în .... farfurie! Unul din doi bolnavi incurabili ar putea fi salvat printr-o alimentaţie sănătoasă. Nu numai fructele şi legumele conţin substante bioactive, ci şi cerealele, mirodeniile etc. Ele ne pot ajuta să trăim mai mult, în deplină sănătate. Vă prezentăm interviul acordat pe aceasta tema de prof. dr. S. Knasmller, unul dintre marii cancerologi germani, prezent la lucrările conferinţei.
Meniul oferit participanţilor la conferinţa de la Viena a fost de-a dreptul bizar: rulouri de salată verde cu sfeclă, salată de andive cu rădăcina de tătăneasă, fileuri de peşte cu rozmarin, şarlotă de lămâie cu sos de soc etc. Nu suna mai degraba a Plafar?
Bucătarul a transpus în realitate în mod exemplar rezultatele cercetărilor noastre.. Multe din ingredientele folosite au proprietaţi anticancerigene. Meniul demonstrează că alimentaţia anticancer poate fi extrem de gustoasă.

Şi care sunt efectele ei?

Concluzia după ani îndelungaţi de cercetare este că un bolnav incurabil din doi (său din trei) ar putea fi salvat.
Ştim de mult că broccoli, dar şi alte legume pot preveni apariţia cancerului. Aveţi noutăţi?
Acum ştim cum acţionează ele. Anihilează, de exemplu, efectul cancerigenelor, adică al substanţelor chimice din mediul înconjurător şi al conservanţilor alimentari. Substanţele existente în crucifere (varza, conopida, broccoli etc.) şi cele din usturoi pot să împiedice acest proces.
Ştim că a fost studiat efectul anticancerigen al verzei roşii şi al celei de Bruxelles. Este efectul acesta benefic doar pe şoareci?
Nu. Recent s-a constatat că aceste legume din familia cruciferelor pot activa şi la om o anumita enzimă din ficat, care îl protejează impotriva cancerului. Numele ei prescurtat este GST..
Este suficient doar să mâncăm cât mai multe legume pentru a ne apăra de cancer?
Nu. Ar trebui să consumaţi şi mai multe cereale, mai ales soia. În cereale ca: ovăz, grâu, mei etc. există o multitudine de substanţe anticancerigene. Mai cu seamă în produsele din cereale integrale (uruială şi tărâţe nerafinate). În ceea ce priveşte soia, ea conţine hormoni naturali, care sunt o mare speranţă pentru prevenirea cancerului de sân..

Cum acţionează aceşti hormoni vegetali?

Reduc efectul estrogenilor proprii organismului.. Ei impiedică celulele din ţesuturile hormonodependente (de exemplu, din sâni sau prostată) să se transforme în celule canceroase.
Unele soiuri de cereale au un efect mai deosebit?
Produsele integrale, da. (În nici un caz făina albă.) O mare parte a substanţelor active se află în învelişul exterior al boabelor. Acestea stopează cancerul de colon.
Dar mirodeniile? Care e contribuţia lor la prevenirea cancerului?
În această privinţă s-au efectuat studii foarte interesante. Mirodeniile ajută de fapt la "repararea" defectelor ereditare. Printre candidaţii cu perspective strălucite se număra: vinariţa, vanilia şi scorţişoara.

Există şi substanţe care provoacă "moartea" celulelor canceroase?

Resveratrolul din struguri şi, în special, din vinul roşu poate declanşa apoptoza celulei canceroase. În laborator s-a descoperit că acelaăi efect îl are şi varza de Bruxelles.
Deci un pahar cu vin roşu pe zi ne apără de cancer. Dar ce rol are rădăcina de tătăneasă în meniul anticancer?
Rădăcina de tătăneasă se compune în proporţie de 30% din inulină, o fibră care fixează substanţele cancerigene şi le "impinge" spre canale, reducând astfel riscul îmbolnăvirii de cancer la colon. Conform unor studii canadiene, creşterea consumului zilnic de fibre cu 13 g ar fi suficientă pentru a reduce la jumătate riscul cancerului de colon. Eficiente sunt, de asemenea, cerealele şi morcovii.

Un alt medicament "gustos" impotriva cancerului este iaurtul...

Bacilii lactici din alimentele fermentate: varza acră, brânza, iaurtul pot fixa şi ei substanţele toxice din intestin, care sunt, astfel, eliminate.

Ce parere aveţi despre tabletele cu fibre din farmacii?

Nici una. Alimentele bogate în fibre conţin şi fenoli, care protejează membrana celulei. Aceştia se găsesc mai ales în cerealele integrale şi în tărâţe. Fibrelor tratate chimic le lipseşte această componentă, de aceea efectul lor este nul.

Cum s-a descoperit, de fapt, că alimentaţia influenţează apariţia cancerului?

Prin studiile efectuate pe emigranţi. În ţara lor, bărbaţii japonezi suferă foarte rar de cancer la prostată, iar femeile japoneze nu prea fac cancer la sân... La început, oamenii de ştiintă au crezut că acest fapt ar avea legătură cu genele. Dar studiind emigranţii japonezi din SUA, ei au constatat că numărul celor bolnavi de cancer la prostată (este vorba de cea de-a doua generaţie) este egal cu numărul americanilor bolnavi. Japonezii eliminaseră din alimentaţia lor peştele crud, brânza de soia şi orezul, înlocuindu-le cu carne de vită şi cartofi prajiţi.
Studiile arată că numarul vegetarienilor cu cancer digestiv este cu 50% mai scăzut decât cel al consumatorilor de carne. Să devenim, oare, vegetarieni?
Din cercetări nu rezultă că boala ar fi produsă de carnea în sine. Valabil este următorul principiu: carnea de porc este nocivă dacă o consumăm grasă şi în cantitate mare.. Supragreutatea sporeşte şi ea riscul imbolnăvirii. Recomandarea din clipa de faţă este: cu cât mai puţină carne, cu atât mai bine. Maximum 80 g pe zi.

Ar trebui să fim mai atenţi şi la tigaie?

Prăjitul la peste 200 grade Celsius este tabu, pentru că în suprafaţa maronie a cărnii se formează substanţe cancerigene: carburile policiclice. În experimentele făcute pe animale s-a observat că aceste substanţe produc cancerul hepatic şi cancerul glandelor intestinale şi mamare..

Dar ele pot fi anihilate prin consumul de mirodenii?

Da. Condimentând cele 80 g de carne cu rozmarin, cimbru, salvie sau usturoi. Marinatele preparate cu ulei de măsline, oţet de mere, zeamă de lămâie, usturoi, muştar, sare şi zahăr brun pot împiedica, în proporţie de 90% , formarea combinaţiilor nocive. Recomandarea mea: o felie subţire de grătar + cereale sau orez natural + legume verzi. Acestea conţin clorofilă o substanţă anticancerigenă.
Un studiu efectuat recent în China arată că un consum regulat de varză (de crucifere, în general) reduce riscul cancerului pulmonar cu 38%. Putem să fumăm, dacă mâncăm varză?
Un pachet de ţigari pe zi înseamnă un risc mult prea mare. Doar nefumând putem profita de efectul anticancerigen al acestor legume.

Există o plantă anume pe care o preferaţi?

Eu recomand cu căldura ceaiul verde (mult), care ne protejează de cancer pe mai multe planuri.
Cercetătorii americani au descoperit faptul că o substanţă componentă a ceaiului verde poate "nimici" tumorile, privându-le de hrană.
Da. Numele ei prescurtat este GCG. Ea inhibă dezvoltarea de noi vase sanguine. Nemaifiind alimentată cu sânge, tumora moare. Dar rezultatele acestor studii îndeamnă la continuarea cercetărilor. De la experienţele în eprubetă sau pe animale până la studiile efectuate pe oameni e cale lungă.

Care este următorul dvs. obiectiv?

Rezultatele cercetărilor noastre trebuie să-şi găsească drumul spre farfuriile dvs.!

Farmacia naturii: Ucigaşii cancerului

- Varza
(şi, în general, cruciferele)
Glucosinolatele, adevărate "pesticide naturale" protejează varza de agenţii nocivi (bacterii, ciuperci). La oameni, ele activează enzima care previne cancerul (GTS). Fierbeţi varza! În felul acesta, substanţele protectoare sunt mai bine valorificate de organism.

- Strugurii
Resveratrol se numeşte "medicamentul" anticancer din struguri, din zeama de struguri şi din vin. Aceasta substanţă stopează producerea infecţiilor şi calcifierea arterelor. Pentru frumuseţe: sâmburii (seminţele) de struguri impiedică apariţia petelor de bătrâneţe.

- Roşiile
Licopenul este "multimedicamentul" natural pe care-l conţin acestea. Un antioxidant care impiedică apariţia cancerului de pancreas, de intestin, de prostată, de plămâni. Efectul este mai puternic dacă roşiile sunt fierte.

- Cerealele
Seleniul este microelementul care menţine la "turaţie maximă" o enzimă ce impiedică dezvoltarea tumorilor. Se găseşte în grâul şi în grişul nerafinate industrial..

- Citricele
Vitamina C previne cancerul.. Cei care combinaă, de exemplu la micul dejun, felia de şuncă cu un grapefruit pot preveni formarea nitrosaminelor cancerigene. În pieliţa albă a citricelor se găsesc bioflavonoidele care sporesc de 30 de ori efectul vitaminei C.

Înapoi la natura!

Fiecare om se poate apăra şi singur de cancer, dar trebuie să o facă imediat. Iată ce recomandă specialiştii:
Alcool cu măsura:
- bărbaţii: maximum 2 pahare/zi;
- femeile: maximum 1 pahar/zi. Ideal: vinul roşu care conţine resveratrol.
Carne puţină: nu mai mult de 80 g/zi. Mai multă carne de pui sau peşte, decât carne de miel sau de vită.. Carnea nu trebuie prăjită prea tare şi se consumă bucăţile mai slabe.. Ideal: somonul, care conţine acizi graşi Omega 3 şi vitamina D.
Fără grăsimi animale: înlocuiţi-le cu grasimi vegetale, mai ales cu ulei de măsline. El conţine acizi grasi nesaturaţi şi vitamina E, care ne protejează de cancer.
Sare, cu economie: maximum 6 g/zi. Înlocuiţi-o cu mirodenii şi verdeţuri, bogate în substanţe anticancerigene.
Multe cereale şi leguminoase: experţii recomandă 600-800 g/zi, împărţite în 7 sau mai multe porţii. Optaţi pentru produsele integrale. Consumaţi zilnic produse din soia: lapte, brânză (tofu), iaurt etc...
Multe legume şi fructe: zilnic, între 400-800 g, împărţite în 5-10 porţii... Substanţe bioactive se găsesc mai ales în crucifere (varză, conopidă, broccoli, gulie etc.) şi în usturoi. Citricele conţin vitamina C, la fel şi merele (soiurile vechi), afinele, socul, caisele, morcovii.
Ceaiul verde: băutura ideală..
Zahăr, aproape deloc: pentru că îngraşă, iar supragreutatea sporeşte riscul îmbolnăvirii de cancer. Înlocuiţi-l cu miere!

Elena - Donna Alba

2010-07-30T10:45:00.001-11:00

Sablonul de postare

Nea Culiţă din Bălaia

2010-07-28T10:49:00.003-11:00

Adrian Ciutoiu - Iaşi 2009

2010-07-28T10:05:00.001-11:00

Sablonul de postare

Schimbare de şablon

2010-07-14T10:14:00.001-11:00

În urma criticilor vehemente referitoare la dimensiunea fontului, prea mic, folosit în postări şi la fundalul neadecvat pentru citirea articolelor mă simt obligat să fac schimbări. Am schimbat şablonul dar am rămas tot la negru pentru că mi se pare foarte elegant şi rafinat şi unde mai pui că pe acest fundal fotografiile arată cel mai bine. Sper să vă placă !
- Aţi auzit cârcotaşelor ? V-am făcut hatârul!

7 alegreţi la Poiana Mărului

2010-07-04T05:58:00.100-11:00

Un tulburat început de vară. Norii stau atârnaţi ameninţători pe cer de vreo 3 săptămâni. Plouă mai tare, plouă mai încet. Ţara este luată de torenţi. Alegreţii nu au curaj să plece în vacanţă. Peste tot inundaţii şi probleme. Hotărâm o excursie pentru aerisirea micuţilor. Unde ? Surpriză ! La Poiana Mărului, o mânăstire izolată din Bisoca. Nimeni nu ştie unde este. Nici măcar eu nu mai ştiu bine drumul. Ora stabilită, 11 ! Ora plecării, 13. Domnu' Florinel ne strică socotelile cu teburile lui, urgente, pe care nu le mai termină niciodată. În fine, îl iertăm, pentru a suta oară, pentru că nici noi nu suntem mai breji. Chiar ne-am bucurat pentru că am avut pe cine da vina pentru întârziere. Înghesuim alegreţii în 3 maşini şi băgăm gonetă. Afară norii se adună sumbri peste excursia noastră. Cerul este de un gri, în degrade, mai închis spre orizontul destinaţiei. Începe să plouă, pe alocuri, puţin, dar asta mă umple de nervi. Dacă mergem 60 de km până la Bisoca şi ne apucă ploaia pe acolo riscăm să nu mai ieşim decât traşi de boi. Problema ar fi că de mine sunt sigur, dar unde mai gasesc unul, în caz de necesitate şi pe calamitate !?

Partenerul, Emil, nu se vede încă în retrovizoare. Ce-o fi cu el de se mişcă aşa de încet? Aflu, mai târziu, răspunsul la întrebare. Maşina lui are mai mulţi alegreţi decât prevede legea iar motorul trăgea din greu. Bambi are burta plină şi asta face motorul Skodei să tragă şi mai greu. Este o Fabia mică, nu Bambi ci maşina, mai este şi în doi timpi şi trei mişcări, nu Bambi, ci tot maşina. Ce să mai zic de Alex Popescu ! O să-i vedeţi burta în poze, imediat dupa picnic ! A mâncat, nenică, la greu, ca la mânăstire, până i s-a făcut burtă de mitropolit! N-a avut milă de caii putere ai Skodei şi i-a călărit pe deşelate. La întoarcerea în Buzău motorul era roşu, Emil avea în obraji aceeaşi culoare. Vroia să ne facă friptură de alegret pe el. Pe motor. L-am refuzat politicoşi pentru că n-ar mai fi ieşit alegreţii la socoteală. Nasol a fost că ni s-au dat la număr, nu la greutate.

Dar să ne întoarcem la operaţiunea noastră…

De îndată ce l-am văzut pe Emil în retrovizoare m-am liniştit. Caravana era completă. Mergând încet, depresiv, de la cumulonimbuşii ce se strâmbau la noi, încep să mă roadă gânduri negre. Florin îmi rânjea mefistofelic, plin de înţeles, în retrovizoare, Emil, la rândul lui, deşi era mai depărtişor, mi se părea că are boală pe mine pentru că îi stricam ziua cu această excursie, neaşteptată, care părea compromisă, total, de ploaie. Oameni buni, realizez, deodată, că amândoi sunt poliţişti !!!

Mă taie, apele! Nu pot să calc acceleraţia pentru că drumul este îngust şi aglomerat. Florinel se apropie ameninţător ! Îi simt, în luneta care se abureşte instantaneu, respiraţia fierbinte. Izul de ceapă, mâncată cu biscuiţi şi ceai la micul dejun, îmi confirmă faptul că numai el putea fi. Emil se apropia şi el, cu ochii injectaţi de ură, încercând să îl impingă pe Florinel în mine. Îi şimţeam caninii înfipţi în ceafa mea fragedă, de muflon pricăjit de Murgeşti, fugărit spre pădurile Bisocii. Situaţia devenea critică. Deja îi vedeam scoţând pistoalele pe geam strigând:

- Poliţia, stai nu mişca, mâinile la ceafă, picioarele crăcănate, ochii spre oraş, vira spre casă! Eşti acuzat de trafic de alegreţi cu picioare subţiri, mâncători de zile fripte ale antrenorilor lor !

Nu m-am lăsat cu una cu două ! Cu copoii pe urme, scuzaţi cucofonia, hăituit şi devastat de spaimă, pe nişte drumuri neasfaltate de pe vremea lui Ştefan cel Mare care otrăvea fântânile, dădea foc holdelor de grâne şi ara cu boii toate şoselele asfaltate pentru a opri înaintarea turcilor, încerc, totuşi , să bag un pic de viteză şi, iată, ajungem la Poiana Mărului. Stropişorii de ploaie fină şi răcoarea exagerat de răcoroasă a pădurii ne-au reamintit că ziua pentru excursie nu a fost inspirat aleasă. Alegreţii, erau îmbrăcaţi bine. În pantaloni scurţi, maieuri şi tricouri. Unde le-o fi fost capul la ăi bătrâni de şi-au trimis odraslele aşa nepregătite în drumeţie când eu, tată responsabil şi conştient n-o las pe Elena nici vara pe balcon fără să aibă de schimb fular, geacă îmblănită, şosete groase, umbrelă şi gumari în caz că se strică vremea ? Singurii care aveau ceva gros la ei au fost Alex Popescu şi Florinel care aveau tricourile cu dungi ceva groase, mai late, adică.
Văzându-l pe Costin că scutură un pom m-am mirat tare pentru că pinul respectiv nu făcea nici cireşe, nici mere şi nici prune, iar Costin îl scutura de zor. L-am întrebat, plin de compasiune, dacă este conştient că, în afara de câteva ace uscate de pin n-o să mănânce mare lucru din acel copăcel. Înainte să-mi răspundă Costin la întrebare, mi-am dat seama că, de fapt, sărmanul, tremura ca varga şi de pom se ţinea ca să nu alunece pe poteca noroioasă ce ducea la mânăstire. Am oftat şi, făcându-mi-se milă de el, i-am dat geaca mea, rămânând să scutur eu copacul…
În chiote de veselie, cu cei 7 alegreţi, pitici, flămânzi, zgribuliţi şi zgubilitici ajungem în faţa porţii mânăstirii. La poartă i-am prelucrat puţin, cum e treaba cu mânăstirea, locaş sfânt unde nu se strigă, nu se fluieră şi nu se aleargă. Se face, regulamentar, o cruce la intare apoi se merge smerit şi în tăcere prin curte şi biserică, iar icoanele se pupă cu noimă, de la dreapta la stânga, în colţul din stânga jos, unde este posibil ca moşilor şi babelor care trecuseră înainte pe acolo să nu le fi dat prin cap să pupe. Alegreţii au ascultat atenţi şi smeriţi, mi-au spus că au priceput care-i treaba, mai ales Bianca mica Veronica, mi-a dat de înţeles că a fost foarte pătrunsă de prelegere. Le-am dat drumul la poartă iar aceştia, în strigăte şi chiote sălbatice de luptă, nu intră, ci năvălesc în curtea mânăstirii ca tătarii în Moldova, aşa cum spune Grigore Ureche în letopiseţ. Am fost absolut convins, în disperarea şi năucirea mea totală, că, flămânzi cum erau, vor mânca toţi trandafirii plantaţi pe lângă zidul bisericii. Ţepeluş era primul şi după el tropăiau nebuneşte şi ceilalţi. Ca furnicile din Tom şi Jerry ! M-a luat ameţeala şi a trebuit să mă sprijin de portic. Inima îmi bătea repede şi mă aşteptam, din clipă în clipă să iasă călugării cu coasele şi furcile la noi, mai ales că era vremea fânului. Din fericire iese un călugar, nu mare la stat, cu bărbiţă şi cu nişte chei de cetate în mînă. Ne dă bineţe cu un zîmbet înţelegător, de aici am dedus că era posibil să fie mare la sfat şi ne roagă să nu facem gălăgie în sfântul lăcaş pentru că este obosit de la cositul fânului şi doreşte să se odihnească. L-am asigurat, cu inima de purice, , deci să se înţeleagă că inima de purice este mai mică decât o inimă cât un purice, că aşa va fi. La intrare în biserică un citat frumos din Blaise Pascal ne convinge că este mai bine să crezi decât să nu crezi în Dumnezeu. Am văzut şi o schemă cum să facem crucea corect iar Bambi chiar ne-a făcut o demonstraţie extrem de reuşită. A făcut o cruce super corectă, ca la manual, cu baza la buric şi vârful în frunte de nici ÎPS Daniel nu ştie să facă. Bravo, Bambi! O aşa cruce de excepţie nu am mai văzut de când nepoata mea, Andra, în autobuz fiind şi trecând autobuzul pe lângă o biserică a făcut o cruce atat de regulamentară încât a cazut în fund! Eeee, dar asta a fost demult! Acum Andra este mare, ajunge la bară şi s-a învăţat minte, când îşi face cruce se ţine cu ambele mâini de bară!!!

Logica gândiriii este atât de năucitoare încât citatul merită redat:

'' Dacă nu crezi în Dumnezeu şi el nu există, nu pierzi nimic.

Dacă crezi în Dumnezeu şi el nu există, nu pierzi nimic.

Dacă nu crezi în Dumnezeu şi el există, pierzi totul.

Dacă crezi în Dumnezeu şi el există, câştigi totul.''

                                                    Blaise Pascal

La acest superb citat aş mai adăuga unul la fel de strălucit:

      " Fără Dumnezeu omul este un biet animal, raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. "

                                                                          Petre Ţuţea

În biserică ne-am rugat şi ne-am închinat. Alegreţii au luat de-a valma icoanele la pupat, pupând, haotic, pe guriţă, bineînţeles, generaţii de moşi şi babe. Având în vedere că biserica este de pe la 1812, cam de pe vremea când Napoleon se bătea cu ruşii, socotiţi cam câţi moşi şi câte babe au pupat acele icoane. Alegreţii au uitat să pupe icoanele în colţ, aşa cum fuseseră instruiţi. Noroc că la fiecare 100 de ani icoanele sunt spălate cu leşie şi dezinfectate cu aghiasmă de către călugări iar dezinfecţia ţine alţi 100 de ani. Următoarea aghesmuire urmează peste 2 ani. Atunci este igienic de mers, alegreţi! Astăzi vreau să o rog pe Mihaela să-i verifice de herpeşi, ca să fim mai siguri, sau, mai bine să spună ei pe blog dacă au buba la gură !

Bianca, Costin şi Alex Popescu au încercat să cânte la strană dar de foame îşi pierduseră glasurile aşa că, după câteva behăituri anemice au renunţat şi au trecut la pupat icoane. După momentul de trăire spirituală am pus şi noi câte un acatist. Văzându-l pe Florinel un pic stingher, că nu-şi mai aduce aminte care sunt viii şi morţii neamului, l-am sfătuit să ia un acatist gata completat, special pentru începători, iar el să pună doar banii. După ce căută un timp, fără să găsească, îi cade fisa şi îmi arată pumnul, rânjind ameninţător. Mi-am adus iar aminte că este poliţist şi de-abia incetase cu urmărirea. Noroc cu Mihaela care deja terminase de scris, cu mâna stângă, deşi noi o ştiam dreptace, ce trebuia trecut în acatistul personalizat al familiei! Mai târziu, când ne-am despărţit şi ne-a făcut, pa, la revedere, am văzut că avusese o copiuţă scrisă în palma dreaptă. Aşa că, în final, mi-am explicat stângăcia!

În curtea bisericii vedem o verandă numai bună pentru prânzul nostru ce trebuia ferit de ploaie. Îl rugăm cuviincioşi, pe călugărul cu bărbiţă, să ne dea voie să luăm masa acolo. Călugărul a zis că dacă vrem să mâncăm acolo să nu luăm, totuşi şi masa pentru că mai vin şi alţi turişti şi o să le trebuiască şi lor. Săru' mâna, părinte! Alegreţii deja aveau ochii sticloşi şi petale de trandafir la gură. Le era o foame grozavă! Orice întârziere în pregătirea mesei, pardon, a prânzului, se putea solda cu victime omeneşti, aşa că ne-am grăbit cât am putut.

Masa a început cu un moment festiv şi emoţionant. Preşedinta clubului, doamna Mihaela Ion şi-a sărbătorit, acum vreo săptămână, ziua de naştere. Noi n-avem nici memorie, nici agendă şi nu am ştiut sau am uitat de acest eveniment, dar nu contează motivul, pentru că, Mihaela ,oricum, ne iartă şi ne bazăm mereu pe asta. I-am cântat, din suflet, dar în surdină, datorită restricţiilor, Mulţi Ani Trăiască, am pupat-o, pe obrazul din dreapta, în colţul din stânga, jos, şi nu ne-am putut abţine să-i spunem cât de bine arată pentru cei 73 sau, mă rog, cei 37 de anişori împliniţi. Scuze, Mihaela, nu mai ţinem minte bine pentru că şi noi avem o vârstă! I-am facut cadou un apetisant tort din hârtie creponată, care semăna leit cu unul adevărat, din ciocolată şi care, la plecare din Buzău era rotund dar care în momentul despachetării era pătrat şi asta numai din cauza poliţiştilor care m-au alergat şi m-au hăituit până la Bisoca! Mihaela a avut onoarea să ni-l taie iar noi bucuria să i-l mâncăm.

- La Mulţi Ani, Mihaela!

Glumele lui Florinel, din timpul mesei, au stârnit hohotele de râs ale alegreţilor care l-au readus în peisaj pe bărbiţă care ne-a mai apostrofat de vreo două ori că deranjăm sfinţii pictaţi pe biserică. Domnul Florinel ia o sacoşă cu merinde şi vreo două beri şi-l omeneşte pe călugărul cel moleşit de la fân, care, pană la plecare, ne-a mai certat de vreo două ori dar mult mai blajin.

Dintr-o dată, când îmi era masa mai dragă, se născu o întrebare care, sincer să fiu, nu mă preocupase până atunci!

- Domnu' Marian, la toaletă unde mergem? Sună un glas ,cristalin, de alegret, senin.

Cum răspunsul se afla ascuns în boscheţi am vrut să-i las să -l găsească singuri. A trebuit să mă ocup, totuşi, de preferatele mele, Bianca şi Bambi. Le-am condus, uşurel pe potecuţa pe care venisem şi le-am arătat un loc în spatele maşinilor. Drumul fiind un pic cam lung, Bianca mă întrebă candid, aşa cum nu mai ea, drăguţa, poate întreba:

- Domnu' Marian, mai este mult până la baie?

- Nu, Bianca, uite, baia este acolo! Dai frunzele boschetului la o parte şi intri! Nu uita să aprinzi lumina!

Veni şi vremea plecării. Îndes porţia mea de alegreţi în maşină şi pornesc, cu poliţia pe urme, spre casă. Pe drum mai facem o pauză de pepene, fotbal şi chirăială. Alegreţii, frustraţi de faptul că nu puteau să strige în curtea bisericii, au început să strige cât i-au ţinut bojocii, de parcă aveau vuvuzele în gât. Bineînţeles că au indignat vacile ce păşteau în apropiere. Una mai era şi gestantă, săraca. S-a încins, apoi, un fotbal pe cinste, s-a tremurat pe cinste şi s-a mai mâncat şi un pepene care, a fost bomboana pe coliva clănţănelii generale. Într-un final am ridicat păturile şi ne-am urcat rebegiţi în maşini. Mergând eu în capul coloanei, escortat de organe, ghiciţi cine mă opreste în Săruleşti ? Nu ghiciţi în veacul vecilor ! Mă opreşte, oameni buni, POLIŢIA ROMÂNĂ !!! Stop, până aici mi-a fost ! Sigur sunt traficant de droguri, de arme sau de carne vie şi eu nu ştiu. Poliţie în spate, poliţie în faţă. O sfeclisem ! Mă uit pe bancheta din spate să văd dacă nu cumva Bambi, Limoncita sau Bianca fumează ceva nasol şi ilegal sau dacă nu au, cumva, calaşnicoave pe sub maieuri. Nicidecum ! Bianca era cu o mână în nas şi cu cealaltă se uita pe geam iar Limoncita şi cu Bambi îi bârfeau, cu ambele mâini, pe Suspinel, Ţepeluş şi Şvarţi. Singura problemă care ar fi fost era aceea că erau făcute din carne vie, pe care eu o ''traficam'' de la Poiana Mărului la Buzău şi putea să fie un delict transportul lor. Pe moment mi-a părut rău că nu le lăsasem la mânăstire. Se făceau călugăriţe şi nu şi-ar mai fi bătut capul cu şcoala, dansul şi cu băieţii. Le-ar fi fost, poate, mai bine, iar eu nu aş mai fi avut emoţii în faţa poliţistului.

O voce piţigăită mă trezeşte din temeri şi supoziţii:

- Sunt agentul Sărulică de la poliţia… vă rog să-mi prezentaţi documentele dv. !

Bag mâna în portofel, după acte şi încep să caut şi să găsesc: buletin, permisul de conducere, bonul de la bere şi muşchiuleţul afumat, certificatul de înmatriculare al maşinii, certificatul de exmatriculare, a mea, din clasa a IX-a, pe care îl ascund de atunci, în portofel, de mama, legitimaţia de liberă intrare în NATO, legitimaţia de intrare în CEE, iconiţa dată de Elena, care mă fereşte de necazuri pe drum, lista de făcut piaţa dată de Marelia, un talisman care mă fereşte de necazuri în casă, cartea de vizită a lui Barack Obama, cartea de vizită a lui Bill Gates, cartea mea de vizită, mototolită, pe care le-am dat-o sus numiţilor şi pe care le-am cerut-o înapoi pentru că alta nu mai am, ( cred că din cauza asta nici nu mă mai sună !) , o rovignetă de acum 5 ani,o tăbliţă de la Tărtăria, 7000 de pinuri şi coduri de acces în conturi de card, o sculă mică, (de amatori ) pentru clonat carduri cu sume mici, o bucăţică dintr-un meteorit de 2 kg care mi-a căzut în cap acum 6 ani iar imediat după impact Marelia a reuşit să mă convingă să o las pe Elena la dans sportiv, etc. Poliţistul, fin psiholog, le citeşte cu calm şi interes, curios să-mi facă profilul psihologic, de infractor, apoi se trezeşte rostind, deşi nu era nici cazul, nici momentul şi se mai şi întunecase, o întrebare uşor nesimţită, dacă nu chiar obraznică:

- Daaaa…, RCA aveţi?

- Sigur că da, răspund eu, superior, sigur pe mine şi un pic ofensat de simplitatea întrebărilor din testul poliţistului! Nu mi-aş permite în veci să circul fără asigurare! Şi dăi şi caută, şi dăi şi caută... Mă uit după un loc uscat ca să răstorn conţinutul portofelului dar nu găsesc aşa că sunt nevoit să scot iar câte un bileţel din portofel: măsurătorile de la dulapul ce trebuie să-l fac pe hol şi pe care îl credeam pierdut de 5 ani, măsura de la covorul ce trebuie cumpărat în dormitor, de la jaluzele, numărul de telefon al mamei soacre, pe ăsta îl pun deoparte, în alt compartiment, pentru că l-am crezut pierdut de vreo 3 ani, pv-ul de amendă, de la ultima oprire a poliţiei, vreo trei hrisoave de la Carrefour, Kaufland şi XXL, buricul Elenei, legat cu fundiţă roz, doi purici uscaţi de la Meli, pisica noastră care mă pupă mereu pe portofel, scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung, dar RCA-ul, neam ! Poliţistul cel amabil îşi pierde răbdarea şi începe să mă suspecteze că fac joc de glezne şi că trag de timp. Deja se îndreaptă spre maşină să-şi ia chitanţierul de pv-uri când, doamnelor şi domnilor, salvarea îmi vine pe neaşteptate de unde nici nu mă aşteptam.
În faţa mea se opresc, în trombă două maşini: Un Megane cu elan şi o Skoda, în doi timpi şi trei mişcări, adică exact aceleaşi maşini care m-au stresat şi m-au urmărit tot drumul. Poliţiştii, Emil şi Florin, sub acoperirea nevestelor, Alina şi Mihaela. Florin se dă jos nervos şi se recomandă cu o voce tunătoare:

- Sunt Ionel, zis Florinel, de la 13-14 cu Andrei, ne cunoaştem cumva ?
M-a apucat frica şi am început să tremur pe sistem nervos. Nu vă mai zic că mai aveam şi vreo trei felii de pepene, relativ mari, înghesuite într-o vezică, relativ mică... N-am avut bani de una mai mare!

Eu îl cunoşteam, oarecum, dar nu cunoşteam dacă el mă mai cunoaşte întrucât ne mai cunoscusem şi cu alte prilejuri în care ne prefăcuserăm că nu ne cunoaştem şi aşa a trebuit să facem cunoştintă iar, din nou, încă o dată. Am răspuns timid, prefăcându-mă că nu-l ştiu:

- Ştiţi, nu cred că am avut plăcerea, dar dacă insistaţi, facem cunoştinţă!

- Nu cu tine mă, tună el autoritar, prefacându-se că nu mă cunoaşte deşi mai făcusem odată cunoştinţă. Cu domnu', zise, arătând spre poliţistul care mă oprise!

Poliţaiul, opritor de şoferi nevinovaţi, îngăimă şi el încurcat:

- Ştiu şi eu, parcă v-am văzut la o emisiune, la televizor, dar nu mai ştiu unde, ori la Dan Diaconescu în Direct, în cazul Elodiei, episodul 785, ori la ''Trădaţi din Dragoste ''sau ''Iubire Interzisă'', când aţi fugit cu femeia de serviciu de la bloc să mâncaţi pufuleţi în spatele transformatorului de curent electric!

- Greşit! Răspunde Florinel, scăpărând scântei. Nu am fost eu ăla, mie îmi plac caramelele şi le mănânc pe bloc, singur, că nu mă lasă Mihaela, dar mi-ar fi plăcut şi ceva pufuleţi, de ce să nu recunosc!

Poliţistul se impacientă, însă şi a întins mâna la mine să-i înmanez RCA-ul. Eu negăsindu-l, i-am pus în mană toate cele 473 de bileţele pe care le-am mai găsit prin portofel. Cum începuse să se întunece şi erau greu de citit, poliţistul Sărulică renunţă, plictisit. Făcu trei bezele alegretelor din spate, mă salută respectuos, dădu mâna cu Florinel, de la 13-14, şi-mi spuse că mă aşteaptă cu RCA-ul când oi mai trece pe la Poiana Mărului.

- Trăite-ar Dumnezeu, dom' Florinel, da ştiu că l-ai băgat în sperieţi pe domnu' de la circulaţie! Ori s-a jenat să-mi mai citească corespondenţa de pe bileţele, ori l-a speriat vocea ta de vuvuzelă. Bine că nu s-a întâmplat lângă barajul de la Siriu că precis fisurai barajul cu glăsciorul şi inundam toată Valea Buzăului. Asta ne-ar mai fi lipsit pe praful ăsta!

Şi uite aşa am scăpat basma curată, ajutat de un poliţist, cu faţă umană, cu care a trebuit să mă împrietenesc, până la urmă, ,după ce, în prealabil, am făcut iar, din nou, cunoştinţă. Am ajuns cu bine acasă, cu alegreţii oxigenaţi şi cu forţele refăcute.

- Să vă fie de bine, dragilor, sper că n-a durut!

- Da, chiar aşa, dom' Florinel, nu ştii unde mi-am pus eu asigurarea aia, de RCA, că parcă o vad şi acum în faţă, cum stăteam cu spatele la uşă, pe scaunul din biroul de la Groupama şi agentul de asigurări scria la ea?

Doamne, ce am început să uit şi dacă sunt 2-3 ani de atunci… !

Această poveste nu este o poveste pentru că are un sâmbure de adevăr.

Dacă are un sâmbure de adevăr înseamnă că povestea, este, de fapt, o legendă. De legendă sunt însă drăguţii de alegreţi iar de poveste a rămas excursia. Sâmburele de adevăr, din păcate sau din fericire, este doar cu puţin mai mare decât sâmburele de dudă.

Toate personajele din legendă sunt reale cu excepţia personajului ''Florinel '' care este de poveste şi care, în mod normal, n-ar fi avut ce căuta într-o legendă, care este alt gen literar. L-am introdus, totuşi, în legendă la cererea alegreţilor pentru că este simpatic şi îi face să râdă. Când călugărul cu bărbiţă ne ameninţa, la mânăstire, cu evacuarea, datorită râsetelor alegreţilor provocate de personajul de poveste, Florinel, m-am gândit să-l scot din legendă. Instantaneu Florinel a început să plângă să-l mai las cu alegreţii măcar până se întunecă! Mi s-a făcut milă de el şi l-am lăsat. Vreau să vă spun că nu regret decizia pentru că, iată, m-a scăpat de amendă, exact când se întuneca şi trebuia scos din poveste, altfel... deveneam şi eu de poveste...

Şi-am încălecat pe-un inorog şi v-am pus, dragi alegreţi, legenda pe blog !

Apel umanitar către hoţul care îmi fură poze de pe blog !

2010-07-01T00:05:00.008-11:00

Simpatic şi naiv cum sunt, încrezător în buna credinţă a celor din jur, în dreptate şi adevăr, constat, acum câteva zile, dispariţia a trei fotografii. Două din ultima postare si una cu mine, făcută de organele de anchetă după ultima bancă pe care am spart-o şi ultimul stâlp trântit la pământ în urma unei parcări laterale mai puţin inspirate. Ţin mult la poza asta pentru că mă defineşte. Celelalte două sunt, una cu distinsa doamnă preşedintă a clubului Alegretto şi cealaltă cu cuplul ,scuzaţi cucufonia, cel mai tare de dansatori pe care i-au văzut alegreţii în viaţa vieţilor lor, Adi şi Georgiana.Să nu încercaţi să-i muşcaţi că vă spargeţi dinţii! Fac un apel la omenia hoţului, să-mi înapoieze pozele pentru că sunt răvăşit total, la haine,la gânduri, la păr iar metafizicul meu este pe dos şi i se văd cusăturile, cusute de mântuială! Până atunci, o să pun o poză cu mine ,din copilăria mea frauduloasă. Pardon,frumoasă!. V-am pupat pe VISA CARD!

- Hoţule! Dă, mă , pozele!

Diaporama expoziţiei de fotografie din 2006

2010-06-28T22:23:00.006-11:00

EXPO FOTO 30

Vacanţă frumoasă, alegreţi!

2010-06-24T04:12:00.050-11:00

După cum era de aşteptat, alegreţii clubului de dans sportiv Alegretto din Buzău, încheie un an şcolar şi sportiv cu rezultate foarte bune. Preşedinta clubului, doamna Mihaela Ion, prezintă în ziarul Opinia rezultatele sportivilor din anul sportiv şi competiţional 2009/2010. După cum se poate vedea, s-a muncit pe brânci şi cu spor. Suntem cu toţii mulţumiţi, de la preşedinte şi manager, până la copii şi părinţi. Mai puţin mulţumiţi sunt antrenorii care sperau la mai mult. Ei oricum nu sunt niciodată mulţumiţi şi ne stresează în permanenţă cu programul şi regimul de viaţă al sportivului, dăruirea şi seriozitatea la antrenamente, implicarea totală a părinţilor., a bunicilor , a administratorului de bloc, a parlamentului României , a parlamentului european precum şi a FMI, UNICEF, FAO, NATO şi NASA ,în dansul sportiv de la Alegretto. Sportivii trebuie să ajungă la nivel de trupe speciale, capabili să danseze performant, atât pe ringul de dans cât şi în jungla amazoniană , de gât cu maimuţele, la Polul Sud, la braţ cu pinguinii ( imperiali ! ), în Sahara, vârâţi pănă la jumate în nisipuri mişcătoare, pe Everest, fără fular la gură şi pe Marte fără tub de oxigen şi ciorapi în picioare. Dar culmea performanţei ar fi să poată dansa la casa de cultură din Piteşti ( întrebaţii pe Limoncita şi Ţepeluş, că au dansat pe scena aia ca la cursa de 100 de metri garduri de-am crezut că toate dansurile sunt jive !). Bieţii alegreţi! Aşteptăm frisonaţi lagărul de concentrare de la ''Buşteniwald - 2010'' ( alintat, eufemistic, ''cantonament '' ! ) unde alegreţii vor suporta toate caznele martirilor neamului în efortul lor de a deveni mai buni ( pentru a putea dansa în locaţiile amintite mai sus - inclusiv la casa de cultură din Piteşti !). Torţionari, cu sânge rece, mâncători de alegreţi ,fragezi şi nevinovaţi, cine alţii decât Georgiana şi Adrian?

Dacă nu mă credeţi, uitaţi-vă pe blog şi în curând vedeţi aspecte de la cantonamentele anterioare. Nu e de gluma fraţilor, şi mai vine şi ursuuuuuuuu, măăăăăăăă...!!!

Mulţumesc doamnelor şi domnilor: Georgiana Niculiţă, Adrian Ciutoiu, Emil Împuşcatu, Mihaela Ion şi Florin Ion pentru profesionalism, seriozitate, dăruire şi nu în ultimul rând, pentru că nu se lasă şi ţin steagul Alegretto înfipt în reduta unui frumos ideal!

Vacanţă frumoasă alegreţilor şi celor care sunt cu ei şi simt ca ei!

Vivat, Alegretto!

Palmaresul Alegretto la ziar, sezonul 2009-2010. Opinia, Buzău, 24.06.2010

2010-06-24T04:04:00.006-11:00

Sablonul de postare

Elena şi Georgiana,Iaşi septembrie 2009

2010-06-20T09:55:00.001-11:00

Sablonul de postare

Elena la Albena 2009

2010-06-16T03:45:00.007-11:00

Sablonul de postare

Stapânul hotarului

2010-05-19T11:31:00.001-11:00

Sablonul de postare

Să fie primit!

2010-05-19T11:20:00.002-11:00

Sablonul de postare

Râmnicul din vale

2010-05-19T11:15:00.001-11:00

Sablonul de postare

Copii la joacă

2010-05-19T11:13:00.001-11:00

Sablonul de postare

Fata Babei

2010-05-19T11:07:00.001-11:00

Sablonul de postare

Ceata lui Biţă

2010-05-19T11:02:00.001-11:00

Sablonul de postare

Blue Hellen

2010-05-19T11:00:00.003-11:00

Sablonul de postare

Privire în trecut

2010-05-19T10:49:00.002-11:00

Sablonul de postare

Cineva, acolo sus!

2010-05-19T10:47:00.001-11:00

Sablonul de postare

- Eu? Spre Europa!

2010-05-19T10:44:00.002-11:00

Sablonul de postare

Nostalgie

2010-05-19T10:39:00.002-11:00

Sablonul de postare

Elena şi marea

2010-05-19T10:37:00.002-11:00

Sablonul de postare

Casa primăverii

2010-05-19T10:35:00.001-11:00

Sablonul de postare

Singur printre veacuri

2010-05-19T10:32:00.001-11:00

Sablonul de postare

Fata Morgana

2010-05-19T10:30:00.003-11:00

Sablonul de postare

Zero absolut !

2010-05-19T10:28:00.001-11:00

Sablonul de postare