19 mai, 2010
03 mai, 2010
Despre mândrie şi cunoaştere
Spune o vorbă că, pe masură ce cunoşti mai mult, cu atât mai mult îţi dai seama cât de puţin cunoşti. Savanţii, oamenii de cultură, filozofii, părinţii religiilor au ştiut şi ştiu asta şi, cu timpul, au devenit din ce în ce mai modeşti şi... mai ursuzi. Până la urmă cât putem cunoaşte ? Indiferent cât vom învăţa cantitatea de cunoştinţe dobândită va fi întodeauna finită. Dar oare câtă cunoaştere încape în universul, aşa zis, infinit ? Presupun, o cantitate, aşa zis, infinită. Şi atunci, o matematică simplă şi rece, la care nu m-am priceput niciodată, îmi dă un răspuns ateu:
Oricât vei cunoaşte orice număr finit, raportat la infinit tot ‘’0’’ ne dă.
Deci, oameni buni, nu vă infatuaţi, nu are rost, nu veţi şti niciodată mare lucru, raportaţi-vă mereu la cei mai buni ca voi, la neamul vostru, la omenire, la infinit, la Dumnezeu şi vă veţi da repede seama!
PS
Pentru cei disperaţi de concluzia pesimistă am o veste bună:
Un grup de cercetători ( infatuaţi - n.a. !!! ) lucrează la teoria unui univers finit. Dacă le iese şi li se aprobă ‘’proiectul’’ de către comunitatea internaţionala a oamenilor de ştiinţă speranţele noastre de a promova de la rangul de ceva la rangul de cineva în univers se vor relansa şi, în fine, vom putea să afirmăm că ştim şi noi ceva despre ceva. Atunci o să avem de ce să fim mândri :
Vom avea suportul ştiinţific care ne va da tupeul de a ne raporta la universul, aşa zis, finit şi nu numai la cei mai slabi ca noi sau la noi înşine, cu speranţa, temporar întemeiată, ca rezultatul să fie > 0!
m62m
Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)
19 mai, 2010
03 mai, 2010
Despre mândrie şi cunoaştere
Spune o vorbă că, pe masură ce cunoşti mai mult, cu atât mai mult îţi dai seama cât de puţin cunoşti. Savanţii, oamenii de cultură, filozofii, părinţii religiilor au ştiut şi ştiu asta şi, cu timpul, au devenit din ce în ce mai modeşti şi... mai ursuzi. Până la urmă cât putem cunoaşte ? Indiferent cât vom învăţa cantitatea de cunoştinţe dobândită va fi întodeauna finită. Dar oare câtă cunoaştere încape în universul, aşa zis, infinit ? Presupun, o cantitate, aşa zis, infinită. Şi atunci, o matematică simplă şi rece, la care nu m-am priceput niciodată, îmi dă un răspuns ateu:
Oricât vei cunoaşte orice număr finit, raportat la infinit tot ‘’0’’ ne dă.
Deci, oameni buni, nu vă infatuaţi, nu are rost, nu veţi şti niciodată mare lucru, raportaţi-vă mereu la cei mai buni ca voi, la neamul vostru, la omenire, la infinit, la Dumnezeu şi vă veţi da repede seama!
PS
Pentru cei disperaţi de concluzia pesimistă am o veste bună:
Un grup de cercetători ( infatuaţi - n.a. !!! ) lucrează la teoria unui univers finit. Dacă le iese şi li se aprobă ‘’proiectul’’ de către comunitatea internaţionala a oamenilor de ştiinţă speranţele noastre de a promova de la rangul de ceva la rangul de cineva în univers se vor relansa şi, în fine, vom putea să afirmăm că ştim şi noi ceva despre ceva. Atunci o să avem de ce să fim mândri :
Vom avea suportul ştiinţific care ne va da tupeul de a ne raporta la universul, aşa zis, finit şi nu numai la cei mai slabi ca noi sau la noi înşine, cu speranţa, temporar întemeiată, ca rezultatul să fie > 0!
m62m
Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)