
Nivelul de performanţă la care au ajuns dansatorii clubului impunea, dealtfel, condiţii mai bune.
Dacă visam vreodată o sală de dans în care Elena şi Vlăduţ, împreună cu ceilalţi alegreţi, să se antreneze poate ca aş fi visat tot vreo amărâtă de sală de sport, cu un spaţiu ceva mai mare, dosită în vreun cartier cenuşiu al Buzăului. Ceea ce avem astăzi în Galleria Mall întrece orice vis, orice închipuire. O sală de dans superbă, un adevărat studio, situat într-unul dintre cele mai frumoase spaţii comerciale din Buzău. Frumos, curat, climatizare, parchet, oglinzi, vestiar, etc. Condiţii excelente care, cu siguranţă, vor duce mai repede la noi şi mai rapide performanţe. Mica inaugurare de ieri, 13.08.2010, avându-i drept invitaţi pe vestiţii antrenori, Adrian Ciutoiu şi Georgiana Niculiţă, grupa de sportivi de performanţă şi părinţi a fost un moment de emoţie şi mare bucurie. Şampanie, tort, alegreţi mânjiţi la gură, muzică şi veselie. Marea inaugurare se va face cu ocazia începerii anului şcolar când întregul club, împreună cu bobocii de anul acesta, vom sărbători intrarea într-o nouă eră a dansului sportiv la Alegretto.
Clubul se doreşte a fi un spaţiu cultural şi sportiv deschis tuturor ( copii, tineri şi adulţi ) celor care doresc să se relaxeze sau să performeze dansând.
Înscrieri se primesc la preşedinta clubului, doamna
Mihaela Ion
Telefon : 0745175877
0 comentarii :
Trimiteți un comentariu