Supravieţuitorii de la Ardeluţa - de Elena Marian

         În timpul cantonamentului de dans sportiv de la Buşteni primesc un telefon surpriză de acasă. Părinţii m-au informat că am fost aleasă să particip la o tabără organizată de fundaţia militară << Mareşal Alexandru Averescu >>. Această tabără era destinată copiilor premianţi din judeţul Buzău. Scopul taberei era de a ne instrui şi antrena în arta supravieţuirii. Locul: munţii Tarcăului din judeţul Neamţ, cabana militară Ardeluţa.

Aşadar, Ardeluţa! Dar ce este Ardeluţa?    Unde este Ardeluţa?
Ce vom face noi acolo? Ne vom întoarce acasă teferi?
Mii de gânduri şi întrebări îmi fulgerau mintea. Nu mai fusesem niciodată într-o asemenea tabără. Ce vom mânca la Ardeluţa? Şerpi, râme, bursuci şi broaşte aşa cum am văzut pe Discovery la Bear Grills?
Ce surprize ne rezervau, oare, organizatorii?
Deja mă închipuiam îmbrăcată în camuflaj cu mitraliera în spate pierdută în pădure cu staţia radio defectă şi cu busola spartă. Oare cum aş fi putut să mă descurc? Cu siguranţă la Ardeluţa voi învăţa să mă descurc în orice situaţie. Temerile mele aveau să ia sfârşit când domnul general Nicolae Roman şi domnul comandant Cristian Serescu ne-au invitat la o întrunire de informare. Acolo am făcut cunoştinţă cu oameni deosebiţi, organizatorii taberei, precum şi cu instructorii care aveau să ne însoţească în îndepărtaţii munţi ai Tarcăului. Domnul general Roman şi domnul comandant Serescu ne-au familiarizat cu expresia de « tabără de supravieţuire » sau « Tabăra Micului Cercetaş » explicându-ne cu prietenie, răbdare şi umor ceea ce aveam să învăţăm acolo. Dar, totuşi, unele din temeri nu m-au părăsit. Îmi apărea mereu o scenă în minte: eu cu un rucsac cu desen de camuflaj mare cât mine căutând prin pădure micul dejun, ascunzându-mă în vizuini şi cântând în jurul focului cântece cercetăşeşti alături de colegii ardeluţeni.

          În sfârşit a venit şi marea zi a îmbarcării! Am fost convocaţi în curtea comandamentului unde am fost cu toţii impresionaţi de curăţenia şi disciplina cazonă ce domneau acolo. I-am căutat, înfrigurată, din priviri, pe instructorii ce aveau să ne acompanieze în tabără. Domnul plutonier adjutant Frâncu Mihai de la trupele speciale, de care auzisem numai de bine,  trebuia să fie un om şi jumătate, aşa cum mi-i închipuiam eu pe aceşti luptători de la care aveam, cu siguranţă, ce învăţa. Odată ce l-am zărit, alături de domnul doctor Petru Cojocariu, m-am calmat pentru că amândoi  inspirau încredere şi siguranţă. Eram impresionată şi de compania celorlalţi copii, pentru că ştiam că fuseseră aleşi pe sprânceană dintre premianţii Buzăului.

          Odată îmbarcaţi în microbuz ne-am luat rămas bun de la cei dragi şi am pornit în aventura vieţii mele. Prima oprire a fost la Mausoleul de la Mărăşeşti, unde se odihnesc, de peste 90 de ani, eroii neamului din primul război mondial. Această vizită mi-a provocat emoţii intense gândindu-mă că toţi cei căzuţi pe frontul de luptă pentru apărarea ţării  au dorit ca noi, urmaşii lor, să avem o viaţă mai bună şi mai frumoasă. Ne-am rugat la mormintele lor şi i-am asigurat că le suntem recunoscători pentru sacrificiul lor suprem. Dumnezeu să îi odihnească în pace ! Ne-am urcat, emoţionaţi de vizită, în microbuz şi am purces către Ardeluţa cea misterioasă. După o superbă călătorie am ajuns, în jurul pranzului, la vestita tabără. Administratorul, domnul Croitoru Ionel şi personalul taberei ne-au primit cu căldură şi ne-au invitat să vizităm cabana şi împrejurimile. Domnul doctor Cojocariu ne-a repartizat în camere şi ne-a dat primele indicaţii cu privire la program şi regulamentul care trebuia respectat.  Am început să ne cunoaştem şi să ne împrietenim. Am descoperit că toţi colegii erau de ispravă şi dornici, la rândul lor, de a forma cu toţii o echipă. Am luat cina  în sala de mese a cabanei, iar domnii instructori ne-au prezentat programul şi acţiunile ce urmau să fie desfăşurate. Ne-au asigurat că totul va fi bine şi frumos, iar domnul plutonier adjutant Frâncu, domnul doctor Cojocariu şi întreg personalul taberei vor avea grijă ca noi să învăţăm lucruri interesante, să vizităm locuri minunate şi să ne simţim cât mai bine. În zilele următoare am avut bucuria să asistăm, în fiecare dimineaţă, la înălţarea drapelului naţional ocazie cu care ne simţeam profund emoţionaţi. Aproape în fiecare zi, pe lângă activităţile specifice cercetaşilor, am făcut lungi excursii prin împrejurimi vizitând : Lacul Roşu, Cheile Bicazului, Mânăstirea Neamţului, Agapia, Văratec şi schitul Tarcău, cetatea Neamţului, casa memorială Ion Creangă şi alte locuri de o frumuseţe nemaivăzută. Am privit frumosul oraş Piatra Neamţ din  telegondolă, iar pe muntele Cozla am desfăsurat activităţi ca : stabilirea punctelor cardinale, coordonatelor geografice şi rectangulare şi am identificat formele de relief din împrejurimi.

Activităţile specifice micului cercetaş au fost : orientarea cu busola şi după indiciile naturii, stabilirea azimutului,cum să filtrăm apa pentru a fi potabilă, diferite tehnici de aprindere a focului, punerea capcanelor şi construirea de adăposturi. Doi colegi curajoşi, pentru care am avut toată admiraţia, au avut curiozitatea să mănânce o << delicatesă >>   propusă de domnul instructor Frâncu şi anume, râma de pădure.

-         Doamne cum se mai zbăteau bietele nevertebrate în gurile lor flămânde !

Noi, ceilalţi, mai puţin cutezători, ne-am repezit să-i întrebăm ce gust au, dacă sunt bune. Ne-am liniştit când am aflat că au un gust bun, de pui, iar una, ni s-a spus că a fost chiar crocantă fiindcă mai avea nisip pe ea. Deci, iată, curajul şi încrederea în domnul instructor Frâncu a dat roade : putem mânca şi râme la o adică.

Prin codrii deşi de la Ardeluţa ni s-a spus că sunt mulţi urşi. Deşi la început ne era teamă, după câteva antrenamente şi aplicaţii, am mai prins niţel curaj şi ne-am dat seama că nu i-ar fi priit ursului să se întâlnească cu cercetaşii. După cum arăta domnul instructor, solid şi hotărât, cred că i-ar fi pus pielea pe băţ şi ni l-ar fi servit, bine rumenit ,la focul de tabără. Cine nu a avut curajul să mănânce râme s-ar fi putut delecta cu labe de urs pe jar.

          În tot acest timp acest timp domnul doctor Cojocariu ne-a monitorizat îndeaproape şi a stat mereu cu gura pe noi să ne îmbrăcăm, să nu răcim, să nu tuşim, să nu strănutăm, să nu ne tăiem sau să ne înţepăm, să nu răguşim, să ne învelim, să mâncăm tot, să ne spălăm, să ne culcăm, să nu mâncăm râme şi urs la proţap până nu le facem examenul medical, să nu bem apă nepotabilă chiar filtrată,  etc. Nu-i scăpa nici o mişcare! Ce reuşea să ne călească domnul instructor Frâncu ne înfofolea la loc  domnul doctor. L-am înţeles, săracul! Avea o misiune, avea responsabilităţi şi îşi făcea datoria ca la manual. Da’, gros manual, amănunţit….!!!

 În toate zilele programul de dimineaţă ni s-a părut cel mai dificil. Gornistul suna din trompetă la ora 7 fix trezindu-ne, de fiecare dată, cu brutalitate, din dulcele somn al dimineţii. Bine că nu a auzit ce era la gura noastră ! Cercetaşii, ca să se răzbune pentru tortura sonoră îndurată, au făcut o conspiraţie : să îi ungă muştiucul goarnei cu ardei iute, transmiţându-i astfel, intr-un mod direct si usturat, gornistului, un important mesaj de « prietenie ». Din păcate răzbunarea nu s-a finalizat pentru că, oricât am căutat nu am avut niciodată o conjunctură favorabilă pentru ducerea la îndeplinire a planului nostru, malefic pentru el şi benefic pentru noi.

După ce am căpătat toate deprinderile de bază ale unui bun cercetaş domnul instructor Frâncu ne-a organizat un concurs tematic unde trebuia să aplicăm cunoştinţele dobândite şi în care colegii noştri, Cezar Zăinescu şi Ioana Dinu au reuşit să se claseze pe primul loc, iar celelalte 2  locuri au fost ocupate de Andrei şi de mine.

Personalul taberei s-a întrecut pe sine pentru ca noi să ne simţim cât mai bine. Ne-au răsfăţat cu cele mai bune mâncăruri, iar noi ne-am simţit ca în paradis. Nu ne mai venea să plecăm. În ultima zi a taberei ni s-a organizat un foc de tabără uriaş ( cel mai frumos pe care l-am văzut vreodată ) şi o petrecere de pomină unde s-a organizat un concurs de dans câştigători fiind, în pereche, George şi Bianca şi pe locul 2 eu cu Bogdan.

Într-o duminică dimineaţă am constatat, cu regret, că tabăra s-a sfârşit şi trebuia să ne luăm rămas bun de la acele splendide locuri şi de la acei minunaţi oameni care ne-au fost gazde îndatoritoare. Le mulţumim din suflet şi le suntem , la rândul nostru, recunoscători. Drumul spre casă a fost extrem de plăcut în compania acelor străini care, în doar  câteva zile reuşiseră să-mi devină cei mai buni prieteni. Această tabără a fost pentru mine cea mai spectaculoasă experienţă pe căre am avut-o. Multitudinea de lucruri învăţate îmi va fi de folos, cu siguranţă, pe tot parcursul vieţii.   M-am simţit protagonistă în documentarul de pe « Discovery » ce în fiecare serial reuşeşte să supravieţuiască ieşind cu bine din cele mai grele încercări.

 Pe data de 25 octombrie 2010 toţi « ardeluţii-cercetaşi » am fost invitaţi la sărbătorirea Zilei Armatei unde am asistat impresionaţi la un ceremonial militar frumos şi emoţionant. La acest ceremonial  domnul general Nicolae Roman ne-a felicitat cu căldură pentru rezultatele obţinute în aceasta tabără şi ne-a înmânat diplome şi premii. Tabăra « Micul Cercetaş » a fost pentru noi o experienţă extrem de interesantă unde am avut ocazia să învăţăm lucruri pe care nu le poţi învăţa oriunde. Le mulţumesc tuturor celor care au avut ideea de a organiza această tabără şi în mod deosebit fundaţiei “Mareşal Alexandru Averescu”, domnului general Nicolae Roman, domnului comandant Cristian Serescu, domnului instructor Mihai Frâncu, domnului doctor Petru Cojocariu şi gazdelor noastre ospitaliere de la cabana Ardeluţa în frunte cu domnul administrator Ionel Croitoru.

În acest an şcolar imboldul de a învăţa mai bine va fi alimentat şi de puternica impresie a Ardeluţei. Poate, cine ştie, la anul repetăm figura!

Postez pe acest blog filmuleţe şi poze faine din tabără pe care vă invit să le găsiţi şi să le vizionaţi şi, dacă vă plac, să le şi descărcaţi !

Pa,vă pup pe toţi !

       Elena Marian şcoala generală nr.11, clasa a VII a A

Profesorul de mahala

Dansul sportiv, datorită spectaculozităţii figurilor sale, datorită strălucirii costumaţiilor şi atitudinii dansatorilor, în general, atrage din ce în ce mai  mulţi admiratori. Prezenţa dansatorilor la diferite manifestări şi spectacole a devenit un fenomen obişnuit şi acum toată lumea îşi doreşte, la nuntă, onomastici  sau botez, un moment artistic deosebit. Dansatorii sunt  invitaţi să coloreze întrunirile să aducă un suflu de tinereţe şi prospeţime, să binedispună invitaţii. Copiii de la  Alegretto, clubul nostru de dans sportiv, onorează cu bucurie invitaţiile cunoştinţelor şi prietenilor  iar aplauzele şi privirile admirative ale acestora îi încurajează să meargă mai departe. Sâmbătă seara două perechi de la Alegretto au fost invitate să facă o demonstraţie de dans la o nuntă elegantă din Buzău. Este vorba de două perechi care fac dans de performanţă şi care au adus clubului şi oraşului Buzău nenumărate medalii de campioni naţionali şi internaţionali. În timp ce aceştia se schimbau, în culise, după o cortină,  auzim, deodată,  pe cineva înjurând ca la uşa cortului la nici 3 metri de noi. Individul nu înjura de cele sfinte sau de cele laice ci profera obscenităţi ca orice derbedeu obişnuit. Aţi remarcat cu toţii faptul că golanii nu înjură de cele sfinte ci preferă obscenităţile şi mojiciile.

Am rămas cu toţii sideraţi, nu ne venea să credem că la aşa nuntă cu ştaif puteam auzi asemenea vorbe. Individul îşi exprima indignarea că, din cauza dansatorilor, nu-şi mai putea el desfăşura programul muzical aşa cum îşi propusese fiind invitat, probabil, să cânte cu formaţia sa. Copiii erau la câţiva metri şi auzeau tot. Noi, părinţii, am   început să facem feţe, feţe şi am ieşit să vedem cine este persoana care adresează asemenea vorbe urâte la adresa copiilor noştri şi care ne este eventuala  vină.

Vizavi de noi, într-un alt separeu, văzusem ,în aşteptare ,un taraf de lăutari de etnie rromă care îşi aşteptau şi ei intrarea în scenă. Prima dată m-a dus gândul la ei. M-am gândit că şi-au pierdut răbdarea când au văzut că programul serii  prevedea intrarea dansatorilor înaintea lor şi s-au apucat să se manifeste «nesportiv». Dar m-am înşelat grozav ! Lăutarii, eleganţi, spilcuiţi şi mirosind a parfum ''din ţări franceze'' aşteptau cuminţi să le vină rândul. Alături, un individ mătăhalos, cu burta revărsată peste curea şi cu cămaşa scoasă din pantaloni  înjura, în continuare, cu aplomb, fără ruşinea de a fi auzit de invitaţii care treceau pe acel hol. La un moment dat se opreşte şi reuşesc să întreb pe cineva cine este individul.

-         Doamnelor şi domnilor, ţineţi-vă bine !

 Personajul nu este, aşa cum v-aţi fi aşteptat,  un boschetar, nu este un lăutar cu 4 clase ''şcolit'' prin ''taverne mohorâte şi cu fereşti murdare'', nu este Otzi, omul primitiv  de acum 5300 de ani, descoperit de curând congelat într-un gheţar din Alpi înviat ca prin minune şi adus la nuntă pe post de curiozitate să distreze nuntaşii. Nu, oameni buni! Individul este directorul liceului de artă din Buzău profesorul........dar cui ii pasă ce nume poartă?

 Eu nu ştiu şi nici nu mă interesează ce performanţe didactice sau manageriale are acest director în instituţia de învăţământ pe care o conduce dar pot să-i transmit pe calea aceasta că tinerii pe care el i-a  înjurat ca un derbedeu de pe stradă îl apelează cu ''domnule profesor'' unii dintre ei  sunt olimpici iar timpul liber şi-l petrec antrenându-se din greu, făcând mari sacrificii, atât ei cât şi părinţii lor ca să ajungă ceva în viaţă. Mă gândesc că ''dom’ profesor'' s-ar putea să nu aibă ore de predare în şcoală câte ore de antrenament istovitor au facut aceşti copii. Mie, personal, nu mi-a fost dat să aud, în toţi anii de şcoală pe care i-am facut, un profesor vorbind în halul ăsta. Mi-a fost dat să-l aud acum, pe directorul liceului de artă din Buzău. Oameni de această teapă sunt puşi în fruntea instituţiilor de învăţămînt din România să conducă şcoli şi colective onorabile de cadre didactice, să predea elevilor şi ne mai ne mirăm că mulţi dintre tinerii de astăzi sunt needucaţi, grobieni, lipsiţi de şcoală şi cultură iar societatea devine din ce în ce mai înapoiată şi de nesuportat.

-                          Dragi alegreţi, îmi cer scuze că trăiţi într-o societate compusă şi din astfel de indivizi! Mă simt responsabil că nu am făcut şi nu fac destul pentru ca genul acesta de oameni să fie scoşi din mediul pe care îl frecventaţi sau pentru faptul că nu îi putem evita!

Acum mă gândesc că grupurile de tineri pe care îi întâlnim pe străzi şi prin parcuri care înjură în gura mare fără a se jena de trecatori şi care îţi strică, de cele mai multe, ori tot cheful de a mai ieşi în lume au, cumva, circumstanţe atenuante:

Pot fi elevii directorului liceului de artă din Buzău, profesorul…….dar cui ii pasa de un aşa profesor?

La acest incident noi, părinţii dansatorilor nu am avut o reacţie imediată pentru că puteam crea o atmosferă neplăcută la acea nuntă iar tinerii frumoşi care-şi sărbătoreau unirea nu meritau aşa ceva. Le urez ''Casă de Piatră'' pe aceasta cale!

             - Directore,  îmi cer scuze ca am aflat cine eşti şi nu aş vrea să te mai întâlnesc vreodată!

 - Domnilor lăutari îmi cer scuze că v-am bănuit de rele şi vă felicit pentru felul cum ştiţi să vă  faceţi meseria, sunteţi cu multe clase peste unii ''fruntaşi'' ai învăţământului românesc care au fumuri şi pretenţii.

Cei ce doresc să facă comentarii de bun simţ, să o facă, vă aştept iar  directorul liceului de artă este invitat să-şi ceară scuze de la  copii!

Postez aceste gânduri pe blog ca o reacţie la cele întâmplate şi ca o invitaţie la reflecţie pentru colegii  din învăţământ ai acestui specimen şi tuturor oamenilor de bun simţ care, din întamplare sau nu, vor avea ocazia să citească pe blog această postare.

Doamne şi când mă gândesc că mă bătea gândul să-mi dau copilul la acest liceu….

Divertisment de duminică. ''We No Speak Americano''

http://www.youtube.com/watch?v=h3S4dBk4E1gSablonul de postare

Rebeca, cea mai nouă şi mai simpatică alegretă. Georgiana şi Adrian o învaţă primul pas de samba. După samba Rebeca va învăţa să stea în picioare apoi va merge singura la clubul de dans

Sablonul de postare

Alegreţi la mall. Inaugurarea studioului de dans Alegretto de la Galleria Mall.

După o perioadă grea de dispute, şicane şi mizerii îndurate de alegreţi, părinţi, antrenori şi conducerea clubului de dans sportiv Alegretto Buzău, venite din partea gazdelor vechii locaţii, unde se efectuau antrenamentele, iată că managerii clubului au hotărat să rezilieze, unilateral, contractul de închiriere şi să renunţe la aceasta sală. Nota bene!

Nivelul de performanţă la care au ajuns dansatorii clubului impunea, dealtfel, condiţii mai bune.

Dacă visam vreodată o sală de dans în care Elena şi Vlăduţ, împreună cu ceilalţi alegreţi, să se antreneze poate ca aş fi visat tot vreo amărâtă de sală de sport, cu un spaţiu ceva mai mare, dosită în vreun cartier  cenuşiu al Buzăului. Ceea ce avem astăzi în Galleria Mall întrece orice vis, orice închipuire. O sală  de dans superbă, un adevărat studio, situat într-unul dintre cele mai frumoase spaţii comerciale din Buzău. Frumos, curat, climatizare, parchet, oglinzi, vestiar, etc. Condiţii excelente care, cu siguranţă, vor duce mai repede la noi şi mai rapide performanţe. Mica inaugurare de ieri, 13.08.2010, avându-i drept invitaţi pe vestiţii antrenori, Adrian Ciutoiu şi Georgiana Niculiţă, grupa de sportivi de  performanţă şi părinţi a fost un moment de emoţie şi mare bucurie. Şampanie, tort, alegreţi mânjiţi la gură, muzică şi veselie. Marea inaugurare se va face cu ocazia începerii anului şcolar când întregul club, împreună cu bobocii de anul acesta, vom sărbători intrarea într-o nouă eră a dansului sportiv la  Alegretto.

Clubul se doreşte a fi un spaţiu cultural şi sportiv deschis tuturor ( copii, tineri şi adulţi ) celor care doresc să se relaxeze sau să performeze dansând.

Înscrieri se primesc la preşedinta clubului, doamna

Mihaela Ion

Telefon : 0745175877

Concluziile ultimului Congres Mondial al Cancerului de la Paris

Congresul cancerului, ţinut recent la Paris, a confirmat capacitatea excepţională a fructelor şi legumelor de a preveni şi vindeca tumorile ucigătoare !!! "Bomba" ultimului congres mondial al cancerului ţinut la Paris a fost victoria morcovului şi a rubedeniilor lui împotriva bolilor oncologice. Fructele şi legumele au triumfat. Un studiu mamut, întins pe o durată de 35 de ani şi efectuat pe 500.000 de subiecţi, a dovedit, fără drept de apel, că alimentaţia vegetariană reduce drastic apariţia cancerului. Practicanţii terapiilor naturiste au avut dreptate....... Când Dumnezeu a lăsăt boala a lăsat şi leacurile care o pot vindeca. "De necrezut", a exclamat profesorul francez Michel Boiron, preşedintele fondator al congresului internaţional al cancerului. "Scepticismul nostru este învins. Cifrele studiului EPIC (European Prospective Investigation into Cancer and Nutrition = Investigaţia europeană prospectivă privind cancerul şi alimentaţia) sunt de  necombătut. Legătura dintre cancer şi alimentaţie este edificată." Deşi nu e nouă, ideea că hrana joacă un rol decisiv în stoparea sau dezvoltarea tumorilor canceroase a fost multă vreme respinsă, minimalizată sau privită cu scepticism  de lumea medicală occidentală. Cancerul era interpretat ca o boala în sine, declanşată prin dereglarea necontrolată a unor celule. Un soi de "nebunie" organică. Din fericire, studiul EPIC vine cu concluzii de neclintit. Este cea mai mare anchetă realizată vreodată asupra relaţiei dintre nutriţie şi cancer.. Studiile efectuate compara alimentaţia şi modul de viaţă a 500.000 de indivizi din ţările nordice şi sudice ale Europei, unii dintre ei amatori de unt şi de cărnuri grase, ceilalţi - consumatori de legume, fructe şi untdelemn de măsline. Începând cu anul 1970, majoritatea subiecţilor au fost urmăriţi, fiecare în parte, în medie, timp de cinci ani. Ultimele rezultate au fost publicate în iunie 2005 şi comunicate oficial la congresul de la Paris . A fost primul studiu combinat şi cu prelevări de sânge şi ADN, stocate în bănci biologice, pentru cercetarea indicilor nutriţionali. Concluzia e clară: schimbarea regimului alimentar poate reduce frecvenţa cancerului.. Iată şi câteva prescripţii importante rezultate din studiul EPIC..  Consumaţi cât mai multe fructe şi legume Persoanele care consumă în medie 35 de grame de fibre vegetale pe zi (şapte porţii de fructe şi de legume mâncate pe întinderea unei zile) reduc riscul îmbolnăvirii de cancer cu 40%. Cifra creşte, dacă pe lângă alimentaţia vegetariană, veţi fi atenţi să vă şi miscaţi. Mai ales cancerul intestinal şi cel de colon sunt ţinute în frâu printr-o alimentaţie adecvată combinată cu sport. "Marele progres al acestui studiu constă în faptul de-a arăta că riscul cancerului poate fi drastic redus prin creşterea consumului de fructe şi de legume, principalele surse de fibre alimentare", spune profesorul Elio Riboli, responsabilul studiului EPIC, specialist mondial în probleme de nutriţie şi cancer.  Vegetalele: bariera împotriva cancerului de colon Includeţi în fiecare din mesele dvs. o legumă sau o salată şi un fruct la desert. Care sunt cele mai indicate? Toate fructele conţin combinaţii de substanţe protectoare.. Pentru a beneficia de ele, variaţi culorile: după ce mâncaţi un măr roşu, gustaţi o pară aurie său un strugure negru. La fel şi în cazul legumelor: după o tomată roşie, consumaţi un broccoli verde sau o ridiche neagră. Cel mai adesea, principiile active care opresc cancerul sunt cuprinse chiar în coloranţii din plante. Eficienţa lor a fost constatată nu doar în cancerul de colon, ci şi în cel de prostată, pancreas, plămâni, esofag. + - Uitaţi carnea, mâncaţi peşte ! Se bănuia de multă vreme ca excesul de carne nu este sănătos... Studiul EPIC confirma şi această realitate. Analiza efectuată a grupat carnea în trei categorii: carne roşie, mezeluri şi carne de pasăre. Din prima grupă fac parte carnea de vită, viţel, porc, proaspătă, tocată său congelată. Din grupa a doua fac parte salamurile de porc sau vită, conservate în saramură, cu sau fără nitraţi, afumăturile, carnea  uscată sau conservată prin fierbere: jambonul, cârnaţii, pateul de ficat, crenvurştii etc... Păsările au fost reprezentate de gâscă şi pui. Rezultatul: riscul de cancer colorectal e mult mai ridicat la consumatorii de carne şi mezeluri. În schimb, nu există nici o problemă cu carnea de pasăre, cu condiţia să nu fie din crescătorii. Ca soluţie alternativă pentru carne se recomandă peştele, deşi efectul lui protector n-a putut fi explicat pe deplin. Se presupune că anumţi acizi graşi, prezenţi în mare cantitate în uleiul de peşte, inhibă dezvoltarea tumorilor canceroase.  Leguminoase şi cereale complete: Grâu, orz, ovăz, mei, secară, linte, fasole, soia, seminţe de in şi susan - "E timpul să redescoperim cerealele şi leguminoasele", ne îndeamnă studiul EPIC. "Bogăţia lor în fibre participă, de asemenea, la prevenirea cancerului de colon. În sensul acesta, ar fi bine ca pâinea cotidiană să fie înlocuită de şase porţii de grâu încolţit, consumat pe durata unei zile." Unele leguminoase (mai ales soia) prezintă un alt atu: conţinutul lor bogat în fito-estrogeni. Femeile asiatice, care consumă multe leguminoase încă de la vârsta copilăriei, sunt mult mai puţin atinse de cancerul de sân. Ipoteza avansată: aceşti micro-constituenţi sunt capabili să blocheze efectul estrogenilor asupra celulelor mamare. În schimb, o posibilă cauză de apariţie a cancerului de sân poate fi excesul de kilograme acumulate după menopauză... În concluzie, puneţi linte în toate salatele, mâncaţi cu încredere soia, mâncaţi cereale complete. Protejaţi-vă  intestinul şi controlaţi-vă greutatea..  Optaţi pentru o alimentaţie variată Decât să mănânci un anume aliment, mai bine consumi câte puţin din toate... şi reduceţi consumul de alcool. De fapt, ideea generală care s-a desprins la congresul de la Paris a fost că nu există atât alimente protectoare, cât un model alimentar preventiv, inspirat din modelul mediteranean. şi anume: legume stropite din belşug cu ulei de măsline.. Un alt principiu recomandat priveşte alimentele proaspete şi crude, netrecute prin foc. Favorizaţi, deci, salatele de legume, condimentate cu ierburi aromate, şi fructe de toate gusturile şi culorile. Activitatea fizică reduce riscul cancerului de sân.  Mişcarea! O a doua surpriză a congresului de la Paris a fost confirmarea prin studiu a incidenţei deosebite pe care sportul, mişcarea, o are în stoparea diverselor tipuri de cancer. Prin urmare, specialiştii recomandă includerea lor în viaţă cotidiană. Nici o zi fară plimbare în aer liber, fără câteva minute de gimnastică sau de alergat. Mişcarea reduce în proporţie de 40% incidenţa cancerului, mai ales de sân şi colon, de prostată, plămâni şi uter. Diminuarea riscurilor apare şi la persoanele subţiri, care fac constant mişcare. De unde ideea că nici cei ce au o greutate normală nu sunt feriţi de teribila maladie.. "Un studiu american a demonstrat că densitatea sânului la mamografie se modifică radical după o ora de exerciţiu fizic." Şi la fel, întreaga structura corporală. RODICA DEMIAN Întrebări pe adresa medicului specialist Dr. CRISTIAN BOERESCU  - Cum se explică efectul protector al vegetalelor?  - Omul a apărut într-un anumit cadru natural, iar de la facerea lumii, Dumnezeu i-a dat acestuia că hrana "toată iarba ce are sămânţă... şi tot pomul ce are rod în el"... Din pacăte, foarte puţine vegetale din cele pe care le mâncăm sunt naturale. Roadele de pe mesele noastre sunt cel mai ades prelucrate de tehnologiile industriei alimentare. Legislaţia actuală este mult prea permisiva cu aditivii alimentari. Rapiditatea cu care apar, în fiecare an, sute şi chiar mii de coloranţi alimentari spune multe despre deficienţele şi fraudele grave ale sistemului actual. "Galbenul de unt" (paradimetil - azobenzenul), ca să dau numai un singur exemplu, întrebuinţat până nu de mult pe scara largă, produce experimental la animalele de laborator cancerul ficatului (hepatomul malign). Iată pe scurt o demonstraţie inversă pentru întrebarea dvs. şi o pledoarie fierbinte pentru consumul produselor vegetale proaspete. Semnalul de alarmă a fost tras de specialişti de mai mulţi ani, iar presa ţine sus steagul schimbării pentru opinia publică. La astfel de presiuni, agricultura şi alimentaţia biologică tind  să se afirme tot mai mult, iar prin cercetări de ultima oră, nutriţia se conturează ca o perspectiva reală a unei noi terapii în boala canceroasă. Produsele vegetale cultivate corect sunt aproape complet lipsite de toxicitate. De aceea realizează un inter-schimb firesc cu mediul intern celular şi nu blocheazaă deloc filtrele biologice ale organismului. Dimpotrivă, mulţi microconstituenţi naturali din legume, fructe, cereale, dar şi din plante şi-au dovedit deja rolul lor anticancerigen, în diverse colţuri ale lumii. În paginile " Formulei AS " s-a scris şi se va mai scrie încă mult despre potenţialul de vindecare al fibrelor vegetale, antioxidanţilor naturali, retinoizilor antitumorali, betacianinelor etc., despre usturoi, patrunjel, morcovi, grâu, cătina sau condimente, iar cazurile spectaculoase de vindecări prezentate de dvs. de-a lungul timpului au produs stupefacţia lumii medicale de la noi şi îi susţin cu o rază de speranţă şi optimism pe cei aflaţi în suferinţă...  - De ce să consumăm legume nefierte?  - Acum 100 de ani, în oraşul Zurich din Elveţia, doctorul Bircher-Benner demonstra colegilor săi că "vegetalele în stare crudă şi proaspete" au o mare putere de vindecare şi reprezintă pentru oameni o hrană vie de cea mai bună calitate.. Argumentaţia se baza pe numeroase cazuri vindecate în clinica sa, dotată cu cele mai moderne laboratoare din acea vreme şi nu se descoperisera încă vitaminele, enzimele, imunostimulatorii sau agenţii antitumorali naturali. De-a lungul timpului, aceste adevăruri au fost afirmate raspicat de Max Gerson, Rudolf Breuss, Robert Jackson, Kristine Nolfi şi mulţi alţii, dar din nefericire medicina actuală merge parcă prea obsesiv într-o direcţie greşită. Pentru a întelege rolul crudităţilor în prevenirea şi tratarea cancerului, să observam că cea mai mare frecvenţa a bolii este întâlnită la persoane în vârstă de peste 50 - 60 de ani, la care componentele tisulare intră în procese lente de degenerare, iar astfel organele nu mai fac faţă asaltului de toxine cancerigene de care vorbeam mai devreme... Intuim acum uşor de ce curele de crudităţi, posturile cu sucuri de legume şi fructe, hrana vie sunt o speranţă pentru cei disperaţi şi sunt confirmate din ce în ce mai mult de ultimele comunicări ştiinţifice.  - Legumele şi fructele de pe piaţa românească au calitatea de medicament anticancer său au suferit modificări genetice care le-au modificat?  - Puneţi această întrebare la graniţa de vest a ţării şi veţi auzi un "da" pe sute de mii de voci din piepturile românilor care vin de la muncă din străinătate. Veţi putea aduna relatări amanunţite despre parfumul, gustul, vitalitatea şi savoarea fructelor şi legumelor de la noi.. Veritabile declaraţii de dragoste pentru mere, prune, gutui, roşii, ardei etc.. Personal, cunosc mulţi oameni bine situaţi în occident care vin special în România să facă o cură cu crudităţi. Dacă ministrul agriculturii ar avea inspiraţia să-i pregătească pe ţăranii români să intre pe pieţele europene ale produselor biologice, România ar mai deveni o dată în istorie grânarul (bio) al Europei, iar plugul, coasa şi căruţa trasă de cai nu  ar mai fi atat de mult şi inutil blamate. În Franţa, doar 7% din agricultura este biologică, în Germania şi Austria 13-16%, în Elveţia 23%, iar preţul la aceste produse este de 3-4 ori mai mare decat la celelalte. La noi, mai mult de 50-60% din agricultură depinde doar de ciclurile naturale de producţie şi de aceea cred că dacă am avea azi autostrăzi, turismul rural ar relansa economia. Într-o societate bazată pe adevăr şi înţelepciune, cercetările care demonstrează potenţialul vindecător al dietei anticancer ar trebui utilizate la maximum în folosul bolnavilor, iar procesul de producere, preparare şi comercializare al hranei să fie coordonat cu mai mare grijă.  Alimentaţia anticancer  - Medicina oficială acceptă, în sfarşit, o realitate pe care naturismul o susţine de mult: alimentaţia corectă poate să impiedice apariţia tumorilor. Fructele, zarzavatul, leguminoasele, cerealele integrale şi ierburile aromate conţin substante active care pot preveni imbolnăvirea de cancer.  O terapie cu gust delicios! - "Rezultatele cercetărilor noastre trebuie să-şi găsească drumul spre farfurii!" La mijlocul lunii februarie, la Viena s-a ţinut un congres la care au participat cercetători de pe toate meridianele globului. Tema conferinţei: alimentaţia şi cancerul. Concluzia unanimă: cele mai eficiente remedii pentru stoparea acestei boli cumplite se găsesc în .... farfurie! Unul din doi bolnavi incurabili ar putea fi salvat printr-o alimentaţie sănătoasă. Nu numai fructele şi legumele conţin substante bioactive, ci şi cerealele, mirodeniile etc. Ele ne pot ajuta să trăim mai mult, în deplină sănătate. Vă prezentăm interviul acordat pe aceasta tema de prof. dr. S. Knasmller, unul dintre marii cancerologi germani, prezent la lucrările conferinţei. Meniul oferit participanţilor la conferinţa de la Viena a fost de-a dreptul bizar: rulouri de salată verde cu sfeclă, salată de andive cu rădăcina de tătăneasă, fileuri de peşte cu rozmarin, şarlotă de lămâie cu sos de soc etc. Nu suna mai degraba a Plafar? Bucătarul a transpus în realitate în mod exemplar rezultatele cercetărilor noastre.. Multe din ingredientele folosite au proprietaţi anticancerigene. Meniul demonstrează că alimentaţia anticancer poate fi extrem de gustoasă.  Şi care sunt efectele ei?  Concluzia după ani îndelungaţi de cercetare este că un bolnav incurabil din doi (său din trei) ar putea fi salvat. Ştim de mult că broccoli, dar şi alte legume pot preveni apariţia cancerului. Aveţi noutăţi? Acum ştim cum acţionează ele. Anihilează, de exemplu, efectul cancerigenelor, adică al substanţelor chimice din mediul înconjurător şi al conservanţilor alimentari. Substanţele existente în crucifere (varza, conopida,  broccoli etc.) şi cele din usturoi pot să împiedice acest proces. Ştim că a fost studiat efectul anticancerigen al verzei roşii şi al celei de Bruxelles. Este efectul acesta benefic doar pe şoareci? Nu. Recent s-a constatat că aceste legume din familia cruciferelor pot activa şi la om o anumita enzimă din ficat, care îl protejează impotriva cancerului. Numele ei prescurtat este GST.. Este suficient doar să mâncăm cât mai multe legume pentru a ne apăra de cancer? Nu. Ar trebui să consumaţi şi mai multe cereale, mai ales soia. În cereale ca: ovăz, grâu, mei etc. există o multitudine de substanţe anticancerigene. Mai cu seamă în produsele din cereale integrale (uruială şi tărâţe nerafinate). În ceea ce priveşte soia, ea conţine hormoni naturali, care sunt o mare speranţă pentru prevenirea cancerului de sân..  Cum acţionează aceşti hormoni vegetali?  Reduc efectul estrogenilor proprii organismului.. Ei impiedică celulele din ţesuturile hormonodependente (de exemplu, din sâni sau prostată) să se transforme în celule canceroase. Unele soiuri de cereale au un efect mai deosebit? Produsele integrale, da. (În nici un caz făina albă.) O mare parte a substanţelor active se află în învelişul exterior al boabelor. Acestea stopează cancerul de colon. Dar mirodeniile? Care e contribuţia lor la prevenirea cancerului? În această privinţă s-au efectuat studii foarte interesante. Mirodeniile ajută de fapt la "repararea" defectelor ereditare.  Printre candidaţii cu perspective strălucite se număra: vinariţa, vanilia şi scorţişoara. Există şi substanţe care provoacă "moartea" celulelor canceroase? Resveratrolul din struguri şi, în special, din vinul roşu poate declanşa apoptoza celulei canceroase. În laborator s-a descoperit că acelaăi efect îl are şi varza de Bruxelles. Deci un pahar cu vin roşu pe zi ne apără de cancer. Dar ce rol are rădăcina de tătăneasă în meniul anticancer? Rădăcina de tătăneasă se compune în  proporţie de 30% din inulină, o fibră care fixează substanţele cancerigene şi le "impinge" spre canale, reducând astfel riscul îmbolnăvirii de cancer la colon. Conform unor studii canadiene, creşterea consumului zilnic de fibre cu 13 g ar fi suficientă pentru a reduce la jumătate riscul cancerului de colon. Eficiente sunt, de asemenea, cerealele şi morcovii.  Un alt medicament "gustos" impotriva cancerului este iaurtul... Bacilii lactici din alimentele fermentate: varza acră, brânza, iaurtul  pot fixa şi ei substanţele toxice din intestin, care sunt, astfel, eliminate.  Ce parere aveţi despre tabletele cu fibre din farmacii? Nici una. Alimentele bogate în fibre conţin şi fenoli, care protejează membrana celulei. Aceştia se găsesc mai ales în cerealele integrale şi în tărâţe. Fibrelor tratate chimic le lipseşte această componentă, de aceea efectul lor este nul.  Cum s-a descoperit, de fapt, că alimentaţia influenţează apariţia cancerului?  Prin studiile efectuate pe emigranţi. În ţara lor, bărbaţii japonezi suferă foarte rar de cancer la prostată, iar femeile japoneze nu prea fac cancer la sân... La început, oamenii de ştiintă au crezut că acest fapt ar avea legătură cu genele. Dar studiind emigranţii japonezi din SUA, ei au constatat că numărul celor bolnavi de cancer la prostată (este vorba de cea de-a doua generaţie) este egal cu numărul americanilor bolnavi. Japonezii eliminaseră din alimentaţia lor peştele crud, brânza de soia şi orezul, înlocuindu-le cu carne de vită şi cartofi prajiţi. Studiile arată că numarul vegetarienilor cu cancer digestiv este cu 50% mai scăzut decât cel al consumatorilor de carne. Să devenim, oare, vegetarieni? Din cercetări nu rezultă că boala ar fi produsă de carnea în sine. Valabil este următorul principiu: carnea de porc este nocivă dacă o consumăm grasă şi în cantitate mare.. Supragreutatea sporeşte şi ea riscul imbolnăvirii. Recomandarea din clipa de faţă este: cu cât mai puţină carne, cu atât mai bine. Maximum 80 g pe zi.  Ar trebui să fim mai atenţi şi la tigaie?  Prăjitul la peste 200 grade Celsius este tabu, pentru că în suprafaţa maronie a cărnii se formează substanţe cancerigene: carburile policiclice. În experimentele făcute pe animale s-a observat că aceste substanţe produc cancerul hepatic şi cancerul glandelor intestinale şi mamare..  Dar ele pot fi anihilate prin consumul de mirodenii?  Da. Condimentând cele 80 g de carne cu rozmarin, cimbru, salvie sau usturoi. Marinatele preparate cu ulei de măsline, oţet de mere, zeamă de lămâie, usturoi, muştar, sare şi zahăr brun pot împiedica, în proporţie de 90% , formarea combinaţiilor nocive. Recomandarea mea: o felie subţire de grătar + cereale sau orez natural + legume verzi. Acestea conţin clorofilă o substanţă anticancerigenă. Un studiu efectuat recent în China arată că un consum regulat de varză (de crucifere, în general) reduce riscul cancerului pulmonar cu 38%. Putem să fumăm, dacă mâncăm varză? Un pachet de ţigari pe zi înseamnă un risc mult prea mare. Doar nefumând putem profita de efectul anticancerigen al acestor legume.  Există o plantă anume pe care o preferaţi? Eu recomand cu căldura ceaiul verde (mult), care ne protejează de cancer pe mai multe planuri. Cercetătorii americani au descoperit faptul că o substanţă componentă a ceaiului verde poate "nimici" tumorile, privându-le de hrană. Da. Numele ei prescurtat este GCG. Ea inhibă dezvoltarea de noi vase sanguine. Nemaifiind alimentată cu sânge, tumora moare. Dar rezultatele acestor studii îndeamnă la continuarea cercetărilor. De la experienţele în eprubetă sau pe animale până la studiile efectuate pe oameni e cale lungă.  Care este următorul dvs. obiectiv?  Rezultatele cercetărilor noastre trebuie să-şi găsească drumul spre farfuriile dvs.!  Farmacia naturii: Ucigaşii cancerului - Varza  (şi, în general, cruciferele) Glucosinolatele, adevărate "pesticide naturale" protejează varza de agenţii nocivi (bacterii, ciuperci). La oameni, ele activează enzima care previne cancerul (GTS). Fierbeţi varza! În felul acesta, substanţele protectoare sunt mai bine valorificate de organism.  - Strugurii Resveratrol se numeşte "medicamentul" anticancer din struguri, din zeama de struguri şi din vin. Aceasta substanţă stopează producerea infecţiilor şi calcifierea arterelor. Pentru frumuseţe: sâmburii (seminţele) de struguri impiedică apariţia petelor de bătrâneţe.  - Roşiile  Licopenul este "multimedicamentul" natural pe care-l conţin acestea. Un antioxidant care impiedică apariţia cancerului de pancreas, de intestin, de prostată, de plămâni. Efectul este mai puternic dacă roşiile sunt fierte.  - Cerealele  Seleniul este microelementul care menţine la "turaţie maximă" o enzimă ce impiedică dezvoltarea tumorilor. Se găseşte în grâul şi în grişul nerafinate industrial..  - Citricele  Vitamina C previne cancerul.. Cei care combinaă, de exemplu la micul dejun, felia de şuncă cu un grapefruit pot preveni formarea nitrosaminelor cancerigene. În pieliţa albă a citricelor se găsesc bioflavonoidele care sporesc de 30 de ori efectul vitaminei C.  Înapoi la natura!  Fiecare om se poate apăra şi singur de cancer, dar trebuie să o facă imediat. Iată ce recomandă specialiştii: Alcool cu măsura: - bărbaţii: maximum 2 pahare/zi; - femeile: maximum 1 pahar/zi. Ideal: vinul roşu care conţine resveratrol. Carne puţină: nu mai mult de 80 g/zi. Mai multă carne de pui sau peşte, decât carne de miel sau de vită.. Carnea nu trebuie prăjită prea tare şi se consumă bucăţile mai slabe.. Ideal: somonul, care conţine acizi graşi Omega 3 şi vitamina D. Fără grăsimi animale: înlocuiţi-le cu grasimi vegetale, mai ales cu ulei de măsline. El conţine acizi grasi nesaturaţi şi vitamina E, care ne protejează de cancer. Sare, cu economie: maximum 6 g/zi. Înlocuiţi-o cu mirodenii şi verdeţuri, bogate în substanţe anticancerigene. Multe cereale şi leguminoase: experţii recomandă 600-800 g/zi, împărţite în 7 sau mai multe porţii. Optaţi pentru produsele integrale. Consumaţi zilnic produse din soia: lapte, brânză (tofu), iaurt etc... Multe legume şi fructe: zilnic, între 400-800 g, împărţite în 5-10 porţii... Substanţe bioactive se găsesc mai ales în crucifere (varză, conopidă, broccoli, gulie etc.) şi în usturoi. Citricele conţin vitamina C, la fel şi merele (soiurile vechi), afinele, socul, caisele, morcovii. Ceaiul verde: băutura ideală.. Zahăr, aproape deloc: pentru că îngraşă, iar supragreutatea sporeşte riscul îmbolnăvirii de cancer. Înlocuiţi-l cu miere!

Nea Culiţă din Bălaia

Adrian Ciutoiu - Iaşi 2009

Sablonul de postare

Schimbare de şablon

            În urma criticilor vehemente referitoare la dimensiunea fontului, prea mic,  folosit în postări şi la fundalul neadecvat pentru citirea articolelor mă simt obligat să fac schimbări. Am schimbat şablonul dar am rămas tot la negru pentru că mi se pare foarte elegant şi rafinat şi unde mai pui că pe acest fundal fotografiile arată cel mai bine. Sper să vă placă !
- Aţi auzit cârcotaşelor ? V-am făcut hatârul!

7 alegreţi la Poiana Mărului

Un tulburat început de vară. Norii stau atârnaţi ameninţători pe cer de vreo 3 săptămâni. Plouă mai tare, plouă mai încet. Ţara este luată de torenţi. Alegreţii nu au curaj să plece în vacanţă. Peste tot inundaţii şi probleme.  Hotărâm o excursie pentru aerisirea micuţilor. Unde ? Surpriză !        La Poiana Mărului, o mânăstire izolată din Bisoca. Nimeni nu ştie unde este. Nici măcar eu nu mai ştiu bine drumul. Ora stabilită, 11 ! Ora plecării, 13. Domnu' Florinel ne strică socotelile cu teburile lui, urgente, pe care nu le mai termină niciodată. În fine, îl iertăm, pentru a suta oară, pentru că nici noi nu suntem mai breji. Chiar ne-am bucurat pentru că am avut pe cine da vina pentru întârziere. Înghesuim alegreţii în 3 maşini şi băgăm gonetă. Afară norii se adună sumbri peste excursia noastră. Cerul este de un gri, în degrade, mai închis spre orizontul destinaţiei. Începe să plouă, pe alocuri, puţin, dar asta mă umple de nervi. Dacă mergem 60 de km până la Bisoca şi ne apucă ploaia pe acolo riscăm să nu mai ieşim decât traşi de boi. Problema ar fi că de mine sunt sigur, dar unde mai gasesc unul, în caz de necesitate şi pe calamitate !?

 Partenerul, Emil, nu se vede încă în retrovizoare. Ce-o fi cu el de se mişcă aşa de încet? Aflu, mai târziu, răspunsul la întrebare. Maşina lui are mai mulţi alegreţi decât prevede legea iar motorul trăgea din greu. Bambi are burta plină şi asta face motorul Skodei să tragă şi mai greu. Este o Fabia mică, nu Bambi ci maşina, mai este şi în doi timpi şi  trei mişcări, nu Bambi, ci tot maşina. Ce să mai zic de Alex Popescu ! O să-i vedeţi burta în poze, imediat dupa picnic ! A mâncat, nenică, la greu, ca la mânăstire, până i s-a făcut burtă de mitropolit! N-a avut milă de caii putere ai Skodei şi i-a călărit pe deşelate. La întoarcerea în Buzău motorul era roşu, Emil avea în obraji aceeaşi culoare. Vroia să ne facă friptură de alegret pe el. Pe motor. L-am refuzat politicoşi pentru că n-ar mai fi ieşit alegreţii la socoteală. Nasol a fost că ni s-au dat la număr, nu la greutate.

Dar să ne întoarcem la operaţiunea noastră…

De îndată ce l-am văzut pe Emil în retrovizoare m-am liniştit. Caravana era completă. Mergând încet, depresiv, de la cumulonimbuşii ce se strâmbau la noi,  încep să mă roadă gânduri negre. Florin îmi rânjea mefistofelic, plin de înţeles, în retrovizoare, Emil, la rândul lui, deşi era mai depărtişor, mi se părea că are boală pe mine pentru că îi stricam ziua cu această excursie, neaşteptată, care părea compromisă, total, de ploaie. Oameni buni, realizez, deodată, că amândoi sunt poliţişti !!!

Mă taie, apele! Nu pot să calc acceleraţia pentru că drumul este îngust şi aglomerat. Florinel se apropie ameninţător !  Îi simt, în luneta care se abureşte instantaneu, respiraţia fierbinte. Izul de ceapă, mâncată cu  biscuiţi şi ceai la micul dejun, îmi confirmă faptul că numai el putea fi. Emil se apropia şi el, cu ochii injectaţi de ură,  încercând să îl impingă pe Florinel în mine. Îi şimţeam caninii înfipţi în ceafa mea fragedă, de muflon pricăjit de Murgeşti, fugărit spre   pădurile Bisocii. Situaţia devenea critică. Deja îi vedeam scoţând pistoalele pe geam strigând:

- Poliţia, stai nu mişca, mâinile la ceafă, picioarele crăcănate, ochii spre oraş, vira spre casă! Eşti acuzat de trafic de alegreţi cu picioare subţiri, mâncători de zile fripte ale antrenorilor lor !

Nu m-am lăsat cu una  cu două ! Cu copoii pe urme, scuzaţi cucofonia, hăituit şi devastat de spaimă, pe nişte drumuri neasfaltate de pe vremea lui Ştefan cel Mare care otrăvea fântânile, dădea foc holdelor de grâne şi ara cu boii toate şoselele asfaltate pentru a opri înaintarea turcilor, încerc, totuşi , să bag un pic de viteză şi, iată, ajungem la Poiana Mărului. Stropişorii de ploaie fină şi răcoarea exagerat de răcoroasă a pădurii ne-au reamintit că ziua pentru excursie nu a fost inspirat aleasă. Alegreţii, erau îmbrăcaţi bine. În pantaloni scurţi, maieuri şi tricouri. Unde le-o fi fost capul la ăi bătrâni de şi-au trimis odraslele aşa nepregătite în drumeţie când eu, tată responsabil şi conştient n-o las pe Elena nici vara pe balcon fără să aibă de schimb fular, geacă îmblănită, şosete groase, umbrelă şi gumari în caz că se strică vremea ?  Singurii care aveau ceva gros la ei au fost Alex Popescu şi Florinel care aveau tricourile cu dungi ceva groase, mai late, adică. 
            Văzându-l pe Costin că scutură un pom m-am mirat tare pentru că pinul respectiv nu făcea nici cireşe, nici mere şi nici prune, iar Costin îl scutura de zor. L-am întrebat, plin de compasiune, dacă este conştient că,  în afara de câteva ace uscate de pin n-o să mănânce mare lucru din acel copăcel. Înainte să-mi răspundă Costin la întrebare, mi-am dat seama că, de fapt, sărmanul, tremura ca varga şi de pom se ţinea ca să nu alunece pe poteca noroioasă ce ducea la mânăstire. Am oftat şi, făcându-mi-se milă de el,  i-am dat geaca mea, rămânând să scutur eu copacul…
În chiote de veselie, cu cei 7 alegreţi, pitici, flămânzi, zgribuliţi şi zgubilitici ajungem în faţa porţii mânăstirii. La poartă i-am prelucrat puţin, cum e treaba cu mânăstirea, locaş sfânt unde nu se strigă, nu se fluieră şi nu se aleargă. Se face, regulamentar, o cruce la intare apoi se merge smerit şi în tăcere prin curte şi biserică, iar icoanele se pupă cu noimă, de la dreapta la stânga, în colţul din stânga jos, unde este posibil ca moşilor şi babelor care trecuseră înainte pe acolo să nu le fi dat prin cap să pupe. Alegreţii au ascultat atenţi şi smeriţi,  mi-au spus că au priceput care-i treaba, mai ales Bianca mica Veronica, mi-a dat de înţeles că a fost foarte pătrunsă de prelegere. Le-am dat drumul la poartă iar aceştia, în strigăte şi chiote sălbatice  de luptă, nu intră, ci năvălesc în curtea mânăstirii ca tătarii în Moldova, aşa cum  spune Grigore Ureche în letopiseţ. Am fost absolut convins, în disperarea şi năucirea mea totală, că, flămânzi cum erau,  vor mânca toţi trandafirii plantaţi pe lângă  zidul bisericii. Ţepeluş era primul şi după el tropăiau nebuneşte şi ceilalţi. Ca furnicile din Tom şi Jerry ! M-a luat ameţeala şi a trebuit să mă sprijin de portic. Inima îmi bătea repede şi mă aşteptam, din clipă în clipă să iasă călugării cu coasele şi furcile la noi, mai ales că era vremea fânului. Din fericire iese un călugar, nu mare la stat, cu bărbiţă şi cu nişte chei de cetate în mînă. Ne dă bineţe cu un zîmbet înţelegător, de aici am dedus că era posibil să fie mare la sfat şi ne roagă să nu facem gălăgie în sfântul lăcaş pentru că este obosit de la cositul fânului şi doreşte să se odihnească. L-am asigurat, cu inima de purice, , deci să se înţeleagă că inima de purice este mai mică decât o inimă cât un purice, că aşa va fi. La intrare în biserică un citat frumos din Blaise Pascal ne convinge că este mai bine să crezi decât să nu crezi în Dumnezeu. Am văzut şi o schemă cum să facem crucea corect iar Bambi chiar ne-a făcut o demonstraţie extrem de reuşită. A făcut o cruce super corectă, ca la manual, cu baza la buric şi vârful în frunte de nici  ÎPS Daniel nu ştie să  facă. Bravo, Bambi! O aşa cruce de excepţie nu am mai văzut de când nepoata mea, Andra, în autobuz fiind şi trecând autobuzul pe lângă o biserică a făcut o cruce atat de regulamentară încât a cazut în fund! Eeee, dar asta a fost demult! Acum Andra este mare, ajunge la bară şi s-a învăţat minte, când îşi face cruce se ţine cu ambele mâini de bară!!!

Logica gândiriii este atât de năucitoare încât citatul merită redat:

'' Dacă nu crezi în Dumnezeu şi el nu există, nu pierzi nimic.

Dacă crezi în Dumnezeu şi el nu există, nu pierzi nimic.

Dacă nu crezi în Dumnezeu şi el există, pierzi totul.

Dacă crezi în Dumnezeu şi el există, câştigi totul.''

                                                    Blaise Pascal


La acest superb citat aş mai adăuga unul la fel de strălucit:


      " Fără Dumnezeu omul este un biet animal, raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. "


                                                                          Petre Ţuţea 

În  biserică  ne-am rugat şi ne-am închinat. Alegreţii au luat de-a valma icoanele la pupat, pupând, haotic, pe  guriţă,  bineînţeles,  generaţii  de  moşi şi babe. Având în vedere că biserica este de pe la 1812, cam de pe vremea când Napoleon se bătea cu ruşii, socotiţi cam câţi moşi şi câte babe au pupat acele icoane. Alegreţii au uitat să pupe icoanele  în colţ, aşa cum fuseseră instruiţi. Noroc că la fiecare 100 de ani icoanele sunt spălate cu leşie şi dezinfectate  cu aghiasmă de către călugări iar dezinfecţia ţine alţi 100 de ani. Următoarea aghesmuire urmează peste 2 ani. Atunci este igienic de mers, alegreţi! Astăzi vreau să o rog pe Mihaela să-i verifice de herpeşi, ca să fim mai siguri, sau, mai bine să spună ei pe blog dacă au buba la gură !

Bianca, Costin şi Alex Popescu au încercat să cânte la strană dar de foame îşi pierduseră glasurile aşa că, după câteva behăituri anemice au renunţat şi au trecut la pupat icoane. După momentul de trăire spirituală am pus şi noi câte un acatist. Văzându-l pe Florinel un pic stingher, că nu-şi mai aduce aminte care sunt viii şi morţii neamului, l-am sfătuit să ia un acatist gata completat, special pentru începători,  iar el  să pună doar  banii. După ce căută un timp, fără să găsească, îi cade fisa şi îmi arată pumnul, rânjind ameninţător. Mi-am adus iar aminte că este poliţist şi de-abia incetase  cu urmărirea. Noroc cu Mihaela care deja terminase de scris, cu mâna stângă, deşi noi o ştiam dreptace, ce trebuia trecut în acatistul personalizat al familiei! Mai târziu, când ne-am despărţit şi ne-a făcut, pa, la revedere,  am văzut că avusese o copiuţă scrisă în palma dreaptă. Aşa că, în final, mi-am explicat stângăcia!

În curtea bisericii vedem o verandă numai bună pentru prânzul nostru ce trebuia ferit de ploaie. Îl rugăm cuviincioşi, pe călugărul cu bărbiţă, să ne dea voie să luăm masa acolo. Călugărul a zis că dacă vrem să mâncăm acolo să nu luăm, totuşi şi masa pentru că mai vin şi alţi turişti şi o să le trebuiască şi lor. Săru' mâna, părinte! Alegreţii deja aveau ochii sticloşi şi petale de trandafir la gură. Le era o foame grozavă! Orice întârziere în pregătirea mesei, pardon, a prânzului, se putea solda cu victime omeneşti, aşa că ne-am grăbit cât am putut.

Masa a început  cu un moment festiv şi emoţionant. Preşedinta clubului, doamna Mihaela Ion şi-a sărbătorit, acum vreo săptămână, ziua de naştere. Noi n-avem nici memorie, nici agendă şi nu am ştiut sau am uitat de acest eveniment, dar nu contează motivul, pentru că, Mihaela ,oricum, ne iartă şi ne bazăm mereu pe asta. I-am cântat, din suflet, dar în surdină, datorită restricţiilor, Mulţi Ani Trăiască, am pupat-o, pe obrazul din dreapta, în colţul din stânga, jos, şi nu ne-am putut abţine să-i spunem cât de bine arată pentru cei 73 sau, mă rog, cei 37 de anişori împliniţi. Scuze, Mihaela, nu mai ţinem minte bine pentru că şi noi avem o vârstă! I-am facut cadou un apetisant tort din hârtie creponată, care semăna leit cu unul adevărat, din ciocolată şi care, la plecare din Buzău era rotund dar care în momentul despachetării era pătrat şi asta numai din cauza poliţiştilor care m-au alergat şi m-au hăituit până la Bisoca! Mihaela a avut onoarea să ni-l taie iar noi bucuria să i-l mâncăm.

- La Mulţi Ani, Mihaela!

               Glumele lui Florinel, din timpul mesei, au stârnit hohotele de râs ale alegreţilor care l-au readus în peisaj pe bărbiţă care ne-a mai apostrofat de vreo două ori că deranjăm sfinţii pictaţi pe biserică. Domnul Florinel ia o sacoşă cu merinde şi vreo două beri şi-l omeneşte pe călugărul cel moleşit de la fân, care, pană la plecare, ne-a mai certat de vreo două ori dar mult mai blajin.

              Dintr-o dată, când îmi era masa mai dragă, se născu o întrebare care, sincer să fiu, nu mă preocupase până atunci!

-         Domnu' Marian, la toaletă unde mergem? Sună un glas ,cristalin, de alegret, senin.

Cum răspunsul se afla ascuns în boscheţi am vrut să-i las să -l găsească singuri. A trebuit să mă ocup, totuşi, de preferatele mele, Bianca şi Bambi. Le-am condus, uşurel pe potecuţa pe care venisem şi le-am arătat un loc în spatele maşinilor. Drumul fiind un pic cam lung, Bianca mă întrebă candid, aşa cum nu mai ea, drăguţa, poate întreba:

-          Domnu' Marian, mai este mult până la baie?

-         Nu, Bianca, uite, baia este acolo! Dai frunzele boschetului la o parte şi intri! Nu uita să aprinzi lumina!

                Veni şi vremea plecării. Îndes porţia mea de alegreţi în maşină şi pornesc, cu poliţia pe urme, spre casă. Pe drum mai facem o pauză de pepene, fotbal şi chirăială. Alegreţii, frustraţi de faptul că nu puteau să strige în curtea bisericii, au început să strige cât i-au ţinut bojocii, de parcă aveau vuvuzele în gât. Bineînţeles că au indignat vacile ce păşteau în apropiere. Una mai era şi gestantă, săraca. S-a încins, apoi, un fotbal pe cinste, s-a tremurat pe cinste şi s-a mai mâncat şi un pepene care, a fost bomboana pe coliva clănţănelii generale. Într-un final am  ridicat păturile şi ne-am urcat rebegiţi în maşini. Mergând eu în capul coloanei, escortat de organe, ghiciţi cine mă opreste în Săruleşti ? Nu ghiciţi în veacul vecilor ! Mă opreşte, oameni buni, POLIŢIA  ROMÂNĂ !!! Stop, până aici mi-a fost ! Sigur sunt traficant de droguri, de arme sau de carne vie şi eu nu ştiu. Poliţie în spate, poliţie în faţă. O sfeclisem ! Mă uit pe bancheta din spate să văd dacă nu cumva Bambi, Limoncita sau Bianca  fumează ceva nasol şi ilegal sau dacă nu au, cumva, calaşnicoave pe sub maieuri. Nicidecum ! Bianca era cu o mână în nas şi cu cealaltă se uita pe geam iar Limoncita şi cu Bambi îi bârfeau, cu ambele mâini, pe Suspinel, Ţepeluş şi Şvarţi. Singura problemă care ar fi fost era aceea că erau făcute din carne vie, pe care eu o ''traficam'' de la Poiana Mărului la Buzău şi putea să fie un delict  transportul lor. Pe moment mi-a părut rău că nu le lăsasem la mânăstire. Se făceau călugăriţe şi nu şi-ar mai fi bătut capul cu şcoala, dansul şi cu băieţii. Le-ar fi fost, poate, mai bine, iar eu nu aş mai fi avut emoţii în faţa poliţistului.

 O voce piţigăită mă trezeşte din temeri şi supoziţii:

- Sunt agentul Sărulică de la poliţia… vă rog să-mi prezentaţi documentele dv. !

Bag mâna în portofel, după acte şi încep să caut şi să găsesc: buletin, permisul de conducere, bonul de la bere şi muşchiuleţul afumat, certificatul de înmatriculare al maşinii, certificatul de exmatriculare, a mea, din clasa a IX-a, pe care îl ascund de atunci, în portofel, de mama,  legitimaţia de liberă intrare în NATO, legitimaţia  de intrare în CEE, iconiţa dată de Elena, care mă fereşte de necazuri pe drum, lista de făcut piaţa dată de Marelia, un talisman care mă fereşte de necazuri în casă, cartea de vizită a lui Barack Obama, cartea de vizită a lui Bill Gates, cartea mea de vizită, mototolită, pe care le-am dat-o sus numiţilor şi pe care le-am cerut-o înapoi pentru că alta nu mai am, ( cred că din cauza asta nici nu mă mai sună !) , o rovignetă de acum 5 ani,o tăbliţă de la Tărtăria, 7000 de pinuri şi coduri de acces în conturi de card, o sculă mică, (de amatori ) pentru clonat carduri cu sume mici, o bucăţică dintr-un meteorit de 2 kg care mi-a căzut în cap acum 6 ani iar imediat după impact Marelia a reuşit să mă convingă să o las pe Elena la dans sportiv, etc. Poliţistul, fin psiholog, le citeşte cu calm şi interes, curios să-mi facă profilul psihologic, de infractor, apoi  se trezeşte rostind, deşi nu era nici cazul, nici momentul  şi se mai şi  întunecase, o întrebare uşor nesimţită, dacă nu chiar obraznică:

- Daaaa…, RCA aveţi?

- Sigur că da, răspund eu, superior, sigur pe mine şi un pic ofensat de simplitatea întrebărilor din testul poliţistului! Nu mi-aş permite în veci să circul fără asigurare! Şi dăi şi caută, şi dăi şi caută... Mă uit după un loc uscat ca să răstorn conţinutul portofelului dar nu găsesc aşa că sunt nevoit să scot iar câte un bileţel din portofel: măsurătorile de la dulapul ce trebuie să-l fac pe hol şi pe care îl credeam pierdut de 5 ani, măsura de la covorul ce trebuie cumpărat în dormitor, de la jaluzele, numărul de telefon al mamei soacre, pe ăsta îl pun deoparte, în alt compartiment,  pentru că l-am crezut pierdut de vreo 3 ani, pv-ul de  amendă, de la ultima oprire a poliţiei, vreo trei hrisoave de la Carrefour, Kaufland şi XXL, buricul Elenei, legat cu fundiţă roz,  doi purici uscaţi de la Meli, pisica noastră care mă pupă mereu pe portofel, scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung, dar RCA-ul, neam ! Poliţistul cel amabil îşi pierde răbdarea şi începe să mă suspecteze că fac joc de glezne şi că trag de timp. Deja se îndreaptă spre maşină să-şi ia chitanţierul de pv-uri când,  doamnelor şi domnilor, salvarea îmi vine pe neaşteptate de unde nici nu mă aşteptam. 
În faţa mea se opresc, în trombă două maşini: Un Megane cu elan şi o Skoda, în doi timpi şi trei mişcări, adică exact aceleaşi maşini care m-au stresat şi m-au urmărit tot drumul. Poliţiştii,  Emil şi Florin, sub acoperirea nevestelor, Alina şi Mihaela.  Florin se dă jos nervos şi se recomandă cu o voce tunătoare:

- Sunt Ionel, zis Florinel, de la 13-14 cu Andrei, ne cunoaştem cumva ? 
M-a apucat frica şi am început să tremur pe sistem nervos. Nu vă mai zic că mai aveam şi vreo trei felii de pepene, relativ  mari, înghesuite într-o vezică, relativ mică... N-am avut bani de una mai mare!

Eu îl cunoşteam, oarecum, dar nu cunoşteam dacă el mă mai cunoaşte întrucât ne mai cunoscusem şi cu alte prilejuri în care ne prefăcuserăm că nu ne cunoaştem şi aşa a trebuit să facem cunoştintă iar, din nou, încă o dată. Am răspuns timid, prefăcându-mă că nu-l ştiu:

-         Ştiţi, nu cred că am avut plăcerea, dar dacă insistaţi, facem cunoştinţă!

-         Nu cu tine mă, tună el autoritar, prefacându-se că nu mă cunoaşte deşi mai făcusem odată cunoştinţă. Cu domnu', zise, arătând spre poliţistul care mă oprise!

Poliţaiul, opritor de şoferi nevinovaţi, îngăimă şi el încurcat:

-         Ştiu şi eu,  parcă v-am văzut la o emisiune, la televizor, dar nu mai ştiu unde, ori la Dan Diaconescu în Direct, în cazul Elodiei, episodul 785, ori la ''Trădaţi din Dragoste ''sau ''Iubire Interzisă'', când aţi fugit cu femeia de serviciu de la bloc să mâncaţi pufuleţi în spatele transformatorului de curent electric!

-         Greşit! Răspunde Florinel, scăpărând scântei. Nu am fost eu ăla, mie îmi plac caramelele şi le mănânc pe bloc, singur, că nu mă lasă Mihaela, dar mi-ar fi plăcut şi ceva pufuleţi, de ce să nu recunosc!

Poliţistul  se impacientă, însă şi a întins mâna la mine să-i înmanez RCA-ul. Eu negăsindu-l, i-am pus în mană toate cele  473 de bileţele pe care le-am mai găsit prin portofel. Cum începuse să se întunece şi erau greu de citit, poliţistul Sărulică renunţă, plictisit.  Făcu trei bezele alegretelor din spate, mă salută respectuos, dădu mâna cu Florinel, de la 13-14, şi-mi spuse că mă aşteaptă cu RCA-ul când oi mai trece pe la Poiana Mărului.

- Trăite-ar Dumnezeu, dom' Florinel, da ştiu că l-ai băgat în sperieţi pe domnu' de la circulaţie! Ori s-a jenat să-mi mai citească corespondenţa de pe bileţele, ori l-a speriat vocea ta de vuvuzelă. Bine că nu s-a întâmplat lângă barajul de la Siriu că precis fisurai barajul cu glăsciorul şi inundam toată Valea Buzăului. Asta ne-ar mai fi lipsit pe praful ăsta!

Şi uite aşa am scăpat basma curată, ajutat de un poliţist, cu faţă umană, cu care a trebuit să mă împrietenesc, până la urmă, ,după ce, în prealabil, am făcut iar, din nou, cunoştinţă. Am ajuns cu bine acasă, cu  alegreţii oxigenaţi şi cu forţele refăcute.

- Să vă fie de bine, dragilor, sper că n-a durut!

- Da, chiar aşa, dom' Florinel, nu ştii unde mi-am pus eu asigurarea aia, de RCA, că parcă o vad şi acum în faţă, cum stăteam  cu spatele la uşă,  pe scaunul  din biroul de la Groupama şi  agentul de asigurări scria la ea?

 Doamne, ce am început să uit şi dacă sunt  2-3 ani de atunci… !

        Această poveste nu este o poveste pentru că are un sâmbure de adevăr.

Dacă are un sâmbure de adevăr înseamnă că povestea, este, de fapt, o legendă. De legendă sunt însă drăguţii de alegreţi iar de poveste a rămas excursia. Sâmburele de adevăr, din păcate sau din fericire, este doar cu puţin mai mare decât sâmburele de dudă.

        Toate personajele din legendă sunt reale cu excepţia personajului ''Florinel '' care este de poveste şi care, în mod normal,  n-ar fi avut ce căuta într-o legendă, care este alt gen literar. L-am introdus, totuşi, în legendă la cererea alegreţilor pentru că este simpatic şi îi face să râdă. Când călugărul cu bărbiţă ne ameninţa, la mânăstire, cu evacuarea, datorită râsetelor alegreţilor provocate de personajul de poveste, Florinel, m-am gândit să-l scot din legendă. Instantaneu Florinel a început să plângă să-l mai las cu alegreţii măcar până se întunecă! Mi s-a făcut milă de el şi l-am lăsat. Vreau să vă spun că nu regret decizia pentru că, iată, m-a scăpat de amendă, exact când se întuneca şi trebuia scos din poveste, altfel... deveneam şi eu de poveste...

Şi-am încălecat pe-un  inorog şi v-am pus, dragi alegreţi, legenda pe blog !

Apel umanitar către hoţul care îmi fură poze de pe blog !

 Simpatic şi naiv cum sunt, încrezător în buna credinţă a celor din jur, în dreptate şi adevăr, constat, acum câteva zile, dispariţia a trei fotografii. Două din ultima postare si una cu mine, făcută de organele de anchetă după ultima bancă pe care am  spart-o şi ultimul stâlp trântit la pământ în urma unei parcări laterale mai puţin inspirate. Ţin mult la poza asta pentru că mă defineşte. Celelalte două sunt, una cu distinsa  doamnă preşedintă a clubului Alegretto şi cealaltă cu cuplul ,scuzaţi cucufonia, cel  mai tare de dansatori pe care i-au văzut alegreţii în viaţa vieţilor lor, Adi şi Georgiana.Să nu încercaţi să-i muşcaţi că vă spargeţi dinţii! Fac un apel la omenia hoţului, să-mi înapoieze pozele pentru că sunt răvăşit total, la haine,la gânduri, la păr iar metafizicul meu este pe dos şi i se văd cusăturile, cusute de mântuială! Până atunci, o să pun o poză cu mine ,din copilăria mea frauduloasă. Pardon,frumoasă!. V-am pupat pe VISA CARD!

- Hoţule! Dă, mă , pozele!