24 iunie, 2010

Vacanţă frumoasă, alegreţi!

După cum era de aşteptat, alegreţii clubului de dans sportiv Alegretto din Buzău, încheie un an şcolar şi sportiv cu rezultate foarte bune. Preşedinta clubului, doamna Mihaela Ion, prezintă în ziarul Opinia rezultatele sportivilor din anul sportiv şi competiţional 2009/2010. După cum se poate vedea, s-a muncit pe brânci şi cu spor. Suntem cu toţii mulţumiţi, de la preşedinte şi manager, până la copii şi părinţi. Mai puţin mulţumiţi sunt antrenorii care sperau la mai mult. Ei oricum nu sunt niciodată mulţumiţi şi ne stresează în permanenţă cu programul şi regimul de viaţă al sportivului, dăruirea şi seriozitatea la antrenamente, implicarea totală a părinţilor., a bunicilor , a administratorului de bloc, a parlamentului  României , a parlamentului european precum şi a FMI, UNICEF, FAO, NATO şi NASA ,în dansul sportiv de la Alegretto. Sportivii trebuie să ajungă la nivel de trupe speciale, capabili să danseze performant,  atât pe ringul de dans cât şi în jungla amazoniană , de gât cu maimuţele, la Polul Sud, la braţ cu pinguinii ( imperiali ! ), în Sahara, vârâţi pănă la jumate în nisipuri mişcătoare, pe Everest, fără fular la gură şi pe Marte fără tub de oxigen şi ciorapi în picioare. Dar culmea performanţei ar fi să poată dansa la casa de cultură din Piteşti ( întrebaţii pe Limoncita şi Ţepeluş, că au dansat  pe scena aia ca la cursa de 100 de metri garduri de-am crezut că toate dansurile sunt jive !). Bieţii alegreţi!  Aşteptăm frisonaţi lagărul de concentrare de la ''Buşteniwald - 2010''  ( alintat, eufemistic, ''cantonament '' ! ) unde alegreţii vor suporta toate caznele martirilor neamului în efortul lor de a deveni mai buni  ( pentru a putea dansa în locaţiile amintite mai sus - inclusiv la casa de cultură din Piteşti !). Torţionari, cu sânge rece, mâncători de  alegreţi ,fragezi şi nevinovaţi, cine alţii decât Georgiana şi Adrian?
Dacă nu mă credeţi, uitaţi-vă pe blog şi în curând vedeţi aspecte de la cantonamentele anterioare. Nu e de gluma fraţilor, şi mai vine şi ursuuuuuuuu,  măăăăăăăă...!!!
Mulţumesc doamnelor şi domnilor: Georgiana Niculiţă, Adrian Ciutoiu, Emil Împuşcatu, Mihaela Ion şi Florin Ion pentru profesionalism, seriozitate, dăruire şi nu în ultimul rând, pentru că nu se lasă şi ţin steagul Alegretto înfipt în reduta unui frumos ideal!

Vacanţă frumoasă alegreţilor şi celor care sunt cu ei şi simt ca ei!

                                                         Vivat, Alegretto!
                                                                                                                             
Palmaresul Alegretto la ziar, sezonul 2009-2010. Opinia, Buzău, 24.06.2010

Sablonul de postare

16 iunie, 2010

.