În timpul cantonamentului de dans sportiv de la Buşteni primesc un telefon surpriză de acasă. Părinţii m-au informat că am fost aleasă să particip la o tabără organizată de fundaţia militară << Mareşal Alexandru Averescu >>. Această tabără era destinată copiilor premianţi din judeţul Buzău. Scopul taberei era de a ne instrui şi antrena în arta supravieţuirii. Locul: munţii Tarcăului din judeţul Neamţ, cabana militară Ardeluţa.
Aşadar, Ardeluţa! Dar ce este Ardeluţa? Unde este Ardeluţa?
Ce vom face noi acolo? Ne vom întoarce acasă teferi?
Mii de gânduri şi întrebări îmi fulgerau mintea. Nu mai fusesem niciodată într-o asemenea tabără. Ce vom mânca la Ardeluţa? Şerpi, râme, bursuci şi broaşte aşa cum am văzut pe Discovery la Bear Grills?
Ce surprize ne rezervau, oare, organizatorii?
Deja mă închipuiam îmbrăcată în camuflaj cu mitraliera în spate pierdută în pădure cu staţia radio defectă şi cu busola spartă. Oare cum aş fi putut să mă descurc? Cu siguranţă la Ardeluţa voi învăţa să mă descurc în orice situaţie. Temerile mele aveau să ia sfârşit când domnul general Nicolae Roman şi domnul comandant Cristian Serescu ne-au invitat la o întrunire de informare. Acolo am făcut cunoştinţă cu oameni deosebiţi, organizatorii taberei, precum şi cu instructorii care aveau să ne însoţească în îndepărtaţii munţi ai Tarcăului. Domnul general Roman şi domnul comandant Serescu ne-au familiarizat cu expresia de « tabără de supravieţuire » sau « Tabăra Micului Cercetaş » explicându-ne cu prietenie, răbdare şi umor ceea ce aveam să învăţăm acolo. Dar, totuşi, unele din temeri nu m-au părăsit. Îmi apărea mereu o scenă în minte: eu cu un rucsac cu desen de camuflaj mare cât mine căutând prin pădure micul dejun, ascunzându-mă în vizuini şi cântând în jurul focului cântece cercetăşeşti alături de colegii ardeluţeni.
Ce vom face noi acolo? Ne vom întoarce acasă teferi?
Mii de gânduri şi întrebări îmi fulgerau mintea. Nu mai fusesem niciodată într-o asemenea tabără. Ce vom mânca la Ardeluţa? Şerpi, râme, bursuci şi broaşte aşa cum am văzut pe Discovery la Bear Grills?
Ce surprize ne rezervau, oare, organizatorii?
Deja mă închipuiam îmbrăcată în camuflaj cu mitraliera în spate pierdută în pădure cu staţia radio defectă şi cu busola spartă. Oare cum aş fi putut să mă descurc? Cu siguranţă la Ardeluţa voi învăţa să mă descurc în orice situaţie. Temerile mele aveau să ia sfârşit când domnul general Nicolae Roman şi domnul comandant Cristian Serescu ne-au invitat la o întrunire de informare. Acolo am făcut cunoştinţă cu oameni deosebiţi, organizatorii taberei, precum şi cu instructorii care aveau să ne însoţească în îndepărtaţii munţi ai Tarcăului. Domnul general Roman şi domnul comandant Serescu ne-au familiarizat cu expresia de « tabără de supravieţuire » sau « Tabăra Micului Cercetaş » explicându-ne cu prietenie, răbdare şi umor ceea ce aveam să învăţăm acolo. Dar, totuşi, unele din temeri nu m-au părăsit. Îmi apărea mereu o scenă în minte: eu cu un rucsac cu desen de camuflaj mare cât mine căutând prin pădure micul dejun, ascunzându-mă în vizuini şi cântând în jurul focului cântece cercetăşeşti alături de colegii ardeluţeni.
În sfârşit a venit şi marea zi a îmbarcării! Am fost convocaţi în curtea comandamentului unde am fost cu toţii impresionaţi de curăţenia şi disciplina cazonă ce domneau acolo. I-am căutat, înfrigurată, din priviri, pe instructorii ce aveau să ne acompanieze în tabără. Domnul plutonier adjutant Frâncu Mihai de la trupele speciale, de care auzisem numai de bine, trebuia să fie un om şi jumătate, aşa cum mi-i închipuiam eu pe aceşti luptători de la care aveam, cu siguranţă, ce învăţa. Odată ce l-am zărit, alături de domnul doctor Petru Cojocariu, m-am calmat pentru că amândoi inspirau încredere şi siguranţă. Eram impresionată şi de compania celorlalţi copii, pentru că ştiam că fuseseră aleşi pe sprânceană dintre premianţii Buzăului.
Odată îmbarcaţi în microbuz ne-am luat rămas bun de la cei dragi şi am pornit în aventura vieţii mele. Prima oprire a fost la Mausoleul de la Mărăşeşti, unde se odihnesc, de peste 90 de ani, eroii neamului din primul război mondial. Această vizită mi-a provocat emoţii intense gândindu-mă că toţi cei căzuţi pe frontul de luptă pentru apărarea ţării au dorit ca noi, urmaşii lor, să avem o viaţă mai bună şi mai frumoasă. Ne-am rugat la mormintele lor şi i-am asigurat că le suntem recunoscători pentru sacrificiul lor suprem. Dumnezeu să îi odihnească în pace ! Ne-am urcat, emoţionaţi de vizită, în microbuz şi am purces către Ardeluţa cea misterioasă. După o superbă călătorie am ajuns, în jurul pranzului, la vestita tabără. Administratorul, domnul Croitoru Ionel şi personalul taberei ne-au primit cu căldură şi ne-au invitat să vizităm cabana şi împrejurimile. Domnul doctor Cojocariu ne-a repartizat în camere şi ne-a dat primele indicaţii cu privire la program şi regulamentul care trebuia respectat. Am început să ne cunoaştem şi să ne împrietenim. Am descoperit că toţi colegii erau de ispravă şi dornici, la rândul lor, de a forma cu toţii o echipă. Am luat cina în sala de mese a cabanei, iar domnii instructori ne-au prezentat programul şi acţiunile ce urmau să fie desfăşurate. Ne-au asigurat că totul va fi bine şi frumos, iar domnul plutonier adjutant Frâncu, domnul doctor Cojocariu şi întreg personalul taberei vor avea grijă ca noi să învăţăm lucruri interesante, să vizităm locuri minunate şi să ne simţim cât mai bine. În zilele următoare am avut bucuria să asistăm, în fiecare dimineaţă, la înălţarea drapelului naţional ocazie cu care ne simţeam profund emoţionaţi. Aproape în fiecare zi, pe lângă activităţile specifice cercetaşilor, am făcut lungi excursii prin împrejurimi vizitând : Lacul Roşu, Cheile Bicazului, Mânăstirea Neamţului, Agapia, Văratec şi schitul Tarcău, cetatea Neamţului, casa memorială Ion Creangă şi alte locuri de o frumuseţe nemaivăzută. Am privit frumosul oraş Piatra Neamţ din telegondolă, iar pe muntele Cozla am desfăsurat activităţi ca : stabilirea punctelor cardinale, coordonatelor geografice şi rectangulare şi am identificat formele de relief din împrejurimi.
Activităţile specifice micului cercetaş au fost : orientarea cu busola şi după indiciile naturii, stabilirea azimutului,cum să filtrăm apa pentru a fi potabilă, diferite tehnici de aprindere a focului, punerea capcanelor şi construirea de adăposturi. Doi colegi curajoşi, pentru care am avut toată admiraţia, au avut curiozitatea să mănânce o << delicatesă >> propusă de domnul instructor Frâncu şi anume, râma de pădure.
- Doamne cum se mai zbăteau bietele nevertebrate în gurile lor flămânde !
Noi, ceilalţi, mai puţin cutezători, ne-am repezit să-i întrebăm ce gust au, dacă sunt bune. Ne-am liniştit când am aflat că au un gust bun, de pui, iar una, ni s-a spus că a fost chiar crocantă fiindcă mai avea nisip pe ea. Deci, iată, curajul şi încrederea în domnul instructor Frâncu a dat roade : putem mânca şi râme la o adică.
Prin codrii deşi de la Ardeluţa ni s-a spus că sunt mulţi urşi. Deşi la început ne era teamă, după câteva antrenamente şi aplicaţii, am mai prins niţel curaj şi ne-am dat seama că nu i-ar fi priit ursului să se întâlnească cu cercetaşii. După cum arăta domnul instructor, solid şi hotărât, cred că i-ar fi pus pielea pe băţ şi ni l-ar fi servit, bine rumenit ,la focul de tabără. Cine nu a avut curajul să mănânce râme s-ar fi putut delecta cu labe de urs pe jar.
În tot acest timp acest timp domnul doctor Cojocariu ne-a monitorizat îndeaproape şi a stat mereu cu gura pe noi să ne îmbrăcăm, să nu răcim, să nu tuşim, să nu strănutăm, să nu ne tăiem sau să ne înţepăm, să nu răguşim, să ne învelim, să mâncăm tot, să ne spălăm, să ne culcăm, să nu mâncăm râme şi urs la proţap până nu le facem examenul medical, să nu bem apă nepotabilă chiar filtrată, etc. Nu-i scăpa nici o mişcare! Ce reuşea să ne călească domnul instructor Frâncu ne înfofolea la loc domnul doctor. L-am înţeles, săracul! Avea o misiune, avea responsabilităţi şi îşi făcea datoria ca la manual. Da’, gros manual, amănunţit….!!!
În toate zilele programul de dimineaţă ni s-a părut cel mai dificil. Gornistul suna din trompetă la ora 7 fix trezindu-ne, de fiecare dată, cu brutalitate, din dulcele somn al dimineţii. Bine că nu a auzit ce era la gura noastră ! Cercetaşii, ca să se răzbune pentru tortura sonoră îndurată, au făcut o conspiraţie : să îi ungă muştiucul goarnei cu ardei iute, transmiţându-i astfel, intr-un mod direct si usturat, gornistului, un important mesaj de « prietenie ». Din păcate răzbunarea nu s-a finalizat pentru că, oricât am căutat nu am avut niciodată o conjunctură favorabilă pentru ducerea la îndeplinire a planului nostru, malefic pentru el şi benefic pentru noi.
După ce am căpătat toate deprinderile de bază ale unui bun cercetaş domnul instructor Frâncu ne-a organizat un concurs tematic unde trebuia să aplicăm cunoştinţele dobândite şi în care colegii noştri, Cezar Zăinescu şi Ioana Dinu au reuşit să se claseze pe primul loc, iar celelalte 2 locuri au fost ocupate de Andrei şi de mine.
Personalul taberei s-a întrecut pe sine pentru ca noi să ne simţim cât mai bine. Ne-au răsfăţat cu cele mai bune mâncăruri, iar noi ne-am simţit ca în paradis. Nu ne mai venea să plecăm. În ultima zi a taberei ni s-a organizat un foc de tabără uriaş ( cel mai frumos pe care l-am văzut vreodată ) şi o petrecere de pomină unde s-a organizat un concurs de dans câştigători fiind, în pereche, George şi Bianca şi pe locul 2 eu cu Bogdan.
Într-o duminică dimineaţă am constatat, cu regret, că tabăra s-a sfârşit şi trebuia să ne luăm rămas bun de la acele splendide locuri şi de la acei minunaţi oameni care ne-au fost gazde îndatoritoare. Le mulţumim din suflet şi le suntem , la rândul nostru, recunoscători. Drumul spre casă a fost extrem de plăcut în compania acelor străini care, în doar câteva zile reuşiseră să-mi devină cei mai buni prieteni. Această tabără a fost pentru mine cea mai spectaculoasă experienţă pe căre am avut-o. Multitudinea de lucruri învăţate îmi va fi de folos, cu siguranţă, pe tot parcursul vieţii. M-am simţit protagonistă în documentarul de pe « Discovery » ce în fiecare serial reuşeşte să supravieţuiască ieşind cu bine din cele mai grele încercări.
Pe data de 25 octombrie 2010 toţi « ardeluţii-cercetaşi » am fost invitaţi la sărbătorirea Zilei Armatei unde am asistat impresionaţi la un ceremonial militar frumos şi emoţionant. La acest ceremonial domnul general Nicolae Roman ne-a felicitat cu căldură pentru rezultatele obţinute în aceasta tabără şi ne-a înmânat diplome şi premii. Tabăra « Micul Cercetaş » a fost pentru noi o experienţă extrem de interesantă unde am avut ocazia să învăţăm lucruri pe care nu le poţi învăţa oriunde. Le mulţumesc tuturor celor care au avut ideea de a organiza această tabără şi în mod deosebit fundaţiei “Mareşal Alexandru Averescu”, domnului general Nicolae Roman, domnului comandant Cristian Serescu, domnului instructor Mihai Frâncu, domnului doctor Petru Cojocariu şi gazdelor noastre ospitaliere de la cabana Ardeluţa în frunte cu domnul administrator Ionel Croitoru.
În acest an şcolar imboldul de a învăţa mai bine va fi alimentat şi de puternica impresie a Ardeluţei. Poate, cine ştie, la anul repetăm figura!
Postez pe acest blog filmuleţe şi poze faine din tabără pe care vă invit să le găsiţi şi să le vizionaţi şi, dacă vă plac, să le şi descărcaţi !
Pa,vă pup pe toţi !
Elena Marian şcoala generală nr.11, clasa a VII a A
