Deci să încep cu începutul. Am avut un concurs internaţional in Slovenia, Maribor. Concursul a ţinut trei zile şi toate perechile s-au întors victorioase (în jur de 22 de finale). Am plecat în jurul orei 8:00, cu maşina spre aeroport.
Aici toate bune şi frumoase, ne-am urcat în avion şi zbor plăcut „alegreţilor şi imperialiştilor”. Zborul cu avionul a fost ceva de neuitat. De sus de acolo oamenii nu se vedeau, iar maşinile erau ca nişte gândăcei. Ajunşi in Veneţia, am fost aşteptaţi de cei care au organizat concursul. De aici drumul l-am parcurs cu microbuzul. În microbuz am fost şapte persoane: Domnişoara Georgiana, Domnul Adrian, Bianca, Alex, Costin, Alin şi subsemnatul (Ţepeluş). A fost o călătorie distractivă pentru că ne-am jucat „fazan”, unde Bianca ne-a eliminat unul câte unul (pe băieţi); primul a fost Alin, al doilea Alex, al treilea Costin şi ultimul eu. În final Bianca şi domnişoara au ieşit victorioase. Am ajuns cu bine la hotel, în Maribor, unde am despachetat bagajele.
A doua zi dimineaţă ne-am pregătit pentru prima zi de concurs, domnişoara ne-a aranjat părul şi pentru asta îi mulţumim din suflet (fără ea am fi fost morţi). Concursul a fost greu şi obositor, dar eu şi Elena (Hellas) ne-am încurajat unul pe altul şi am trecut cu bine peste emoţii şi stres.
În toate cele trei zile de concurs, antrenorii au fost alături de noi şi ne-au dădăcit ca nişte adevăraţi părinţi. La întoarcerea din Maribor, ca drept răsplată pentru rezultatele obţinute, antrenorii ne-au răsplătit cu o mini-vacanţă de vis în Veneţia. Un oraş al apelor unde am vizitat Palatul Dogilor, Piaţa San Marco (cu o perlă scoasă de mine: „ce-i cu piaţa asta San Marco, aici se vând roşii şi castraveţi?”) Am văzut Podul Suspinelor, ne-am plimbat cu vaporaşul, am cumpărat suveniruri, iar seara am fost la o pizzerie şi am servit o pizza foarte gustoasă de la mama ei. Ne-am întors la hotelul unde eram cazaţi iar eu am dormit neîntors (ne mai luam în braţe, ne mai dădeam nişte picioare, nişte coate eu cu Alex şi Costin, dar una peste alta am dormit bine).
Ultima zi am mai cumpărat şi alte suveniruri pentru cei de acasă şi apoi am mers la aeroport. Eram în acelaşi timp bucuros pentru că mă întorceam acasă, dar şi foarte foarte trist pentru că ne despărţeam (oricum ne mai întâlnim şi la antrenamente, dar ne învăţasem cu toţii, eram ca o familie cu mai mulţi fraţi şi cu două perechi de părinţi).
Într-un final am ajuns în ţara noastră unde am fost aşteptaţi de o galerie de suporteri formată chiar din ai noştri părinţi.
În încheiere aş vrea să le mulţumesc antrenorilor că au fost alături de noi, că au avut grijă de noi mai ceva ca nişte părinţi şi pentru că datorită lor am avut aceste rezultate foarte bune şi această mini-vacanţă de neuitat. Mulţumesc din suflet şi sper să mai avem ocazia să mai mergem şi altă dată.
Această compunere a fost scrisă şi compusă de :
Meşca Vlăduţ (Ţepeluş)
0 comentarii :
Trimiteți un comentariu