Maribor 2010 - de Ştefania Teodorescu ( Bambi - 11 ani )

După ce am așteptat un an ca să mergem din nou la Maribor iată că a venit și acest moment <a fost şi a trecut foarte repede>. Iubesc faptul că pot merge cu alegreţii mei îndrăgiți și cu ai mei antrenori care dacă nu erau ei, eu nu cunoșteam atâtea şi nu aveam ocazia să merg în Maribor, Veneţia şi în multe alte locuri splendide.

          Călătoria a fost plăcută, mai ales că am zburat cu un avion roz (şic!) şi pentru că am fost împreuna cu Şvarţi, Hellas, Miţu, Ţepeluş şi Suspinel, încă un alegret şi un imperialist, adică Bianca şi Alex, compania alegreţilor mi-au făcut această călătorie să fie si mai frumoasă. De ce? Pentru că ei îmi sunt dragi.

Când am ajuns la hotel, în Maribor mi-am adus aminte de toate clipele petrecute în anul 2009 şi toate lucrurile hazlii pe care le-am făcut şi le-am spus.

              Antrenorii ne-au fost alături tot timpul şi au avut grijă de noi, au fost foarte buni  şi au ajuns să mănânce eugenia cu caşcaval pentru a avea noi destulă pâine. Ei au fost ca un Dumnezeu cu noi. Eu îi respect şi îi iubesc foarte mult pentru că întotdeauna sunt alături de noi la bine şi la rău.

              Concursurile au fost foarte grele deoarece am trecut la junior 1 şi pentru ca a fost concurenţă mare şi grea, dar să nu credeţi că nu am luat medalii, ba dimpotrivă am luat : 8 finale cu o medalie de aur, două de argint şi una de bronz, un loc 4, două locuri 5 şi un loc 6. A fost  bine dar se putea şi mai bine.

                Maribor şi Veneţia sunt ca nişte vise devenite realitate. Sunt nişte oraşe minunate, care merită să le vizitezi. Pizzeria era superbă mai ales că i-am aflat şi povestea. Oamenii de acolo erau foarte diferiţi de cei de la noi, ei erau cizelaţi şi nu vedeai pe nimeni ca scuipă seminţe pe stradă. Îmi aduc aminte de porumbelul Gică care îi era foarte drag lui Ţepeluş. Am avut ocazia să merg cu vaporaşu' pe canale şi am vazut Marea Adriatică şi foarte, foarte multe construcții  frumoase cum ar fi Podul Suspinelor de unde se uitau familiile pentru a vedea pentru ultima dată omul care era chemat la judecată.Tortul pe banda rulantă a fost foarte delicios, la fel ca apa de la robinet cu gust de apă plată.

            Cea mai hazlie întâmplare este aceea când eram la concurs şi ieşeam de la standard şi urma latino şi nu ştiam ce sa dansăm basic sau open, eram foarte derutaţi.
             Faptul că ieşim din ţară şi vedem altă lume alte locuri ne face să ne dezvoltăm caracterul să cunoaştem competitorii noştrii şi ce nivel are fiecare dansator. Este foarte important sa vezi şi altceva decât România.
            Mesajul meu pentru încheiere este următorul:
            - în anul care vine să vă de-a Dumnezeu numai cupe, medalii şi fericire pentru că fără fericire nu ar exista lumea. Alegreţi, să vă iubiţi antrenorii pentru că nu există pe lume oameni ca ei, asta vă asigur eu. Să vă ducă în Veneţia şi peste tot în lume şi să vă mai şi iubească, ca pe proprii lor copii. Eu îi iubesc şi îi asigur că îi voi iubi toată viața mea.

                                                     Cu dragoste,
                                                            Bambi