Salut! Sunt Bianca am 11 ani şi vreau să vă împărtăşesc puţin din amintirile mele legate de perioada în care am fost plecată!
În dimineaţa plecării aşteptam cu nerăbdare să ajung în Maribor. M-am pregătit repede, iar în vreo 2 ore am ajuns la aeroport. Emoţiile erau evidente, deoarece era prima dată când călătoream cu avionul. Aşteptarea nu a fost mare, pentru că în puţin timp am urcat în avion. Jumătate din drum faţa mea a fost lipită de geamul micuţ al avionului. Priveliştea era minunată! A fost ca un vis, ce nu s-a sfarşit nici atunci când am aterizat în Veneţia. Ne-am îndreptat spre Maribor. Pe drum am jucat Fazan, închizându-i pe toţi băieţii ce jucau. A fost foarte uşor pentru că inventam cuvinte, cum ar fi “iconăres”, ce acum sunt în vocabularul din Biancopotamia, adică din ţara fondată de mine! Odată cu lăsarea întunericului maşinile în care călătoream s-au oprit la hotelul la care am fost cazaţi. Am intrat în cameră, ne-am organizat puţin, apoi am primit un bine-meritat somn, dupa o zi intreagă de călătorit. Prima zi de concurs a început cu emoţii, cel puţin pentru mine, deoarece nu am mai participat niciodată la o competiţie internaţională. Pe la prânz am pornit cu paşi repezi către sala de concurs! Cu ajutorul antrenorilor mei de excepţie, Adrian Ciutoiu şi Georgiana Niculiţă, am reuşit ,după doar două zile de antrenament cu Alex, să întrecem câteva perechi. Eu şi partenerul meu, Alex, am scăpat foarte repede de emoţii, fiindcă am concurat doar în prima zi. Dar să nu credeţi că am stat degeaba! Am rămas lângă ring, pentru a-i susţine pe colegii noştri. Am stat mereu pe lânga ei şi i-am ajutat.
Zilele petrecute în Maribor au trecut ca fulgerul…
A venit şi ziua în care am plecat pentru o zi în Veneţia. Încercaţi să vă închipuiţi Veneţia. Vă dau un indiciu: este cel mai minunat loc din lume!
Ne-am cazat, în sfârşit, la hotel. Să vă spun nişte lucruri foarte amuzante! Eu am ceva cu bureţii… oricând îi văd trebuie să mă frec pe faţă cu ei. Ce credeţi că am făcut? Am găsit unul şi mi-am dat cu el pe faţă! Dar de fapt ceea ce nu ştiam eu este că acela era un burete de pantofi!!! Costin, colegul nostru, s-a dus repede în baie să bea apă. După ce a ieşit, primele lui cuvinte au fost: “ce bună e apa asta plată de la robinet!”pentru că asta nu a fost suficient, Ţepeluş a întrebat: “Dar ce se vinde în piaţa San Marco? Legume?
O zi a fost ca o ora în “Oraşul pe apă”. Maşinile erau defapt bărci în Veneţia, ce mergeau pe miile de canale.
Am văzut Podul Alto, am mers pe Puntea suspinelor, am dat de mâncare porumbeilor în piaţa San Marco, dar nu în ultimul rând, ne-am plimbat cu vaporaşul; scuzaţi, cu autobuzul, pe canale.
Toate aceste lucruri au fost posibile deoarece eu şi colegii mei am fost perseverenţi, şi cel mai important, noi Clubul Alegretto , avem CEI MAI BUNI ANTRENORI!
MISTO!
RăspundețiȘtergere